Sentinţă definitivă: un poliţist din Sibiu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru omor calificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bogdan Grigoraş, polişistul acuzat că a împuşcat cu armamentul de serviciu un bărbat din satul Ţapu, provocându-i moartea, a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare.

UPDATE: Condamnarea definitivă duce la excluderea agentului din Poliţie. ”Sentinţa atrage automat încetarea raporturilor de serviciu”, spune Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu. Potrivit sursei citate, mandatul a fost pus în aplicare în cursul zilei de marţi, 1 martie, poliţistul fiind deja încarcerat în arestul IPJ Sibiu. 


Crima a avut loc în luna august 2013, în satul Ţapu, comuna Micăsasa, din judeţul Sibiu. ”Mortul era cu căruţa aici în faţă la bar, şi poliţistul a venit cu maşina şi s-a dus la el. Nu ştiu ce au vorbit acolo, dar se pare că l-a scuipat pe poliţist, i-a împins uşa cu piciorul, după care poliţistul s-a dat jos şi a tras un  foc de armă. El a plecat şi după aia a mai tras două în pământ şi după aia s-au urcat în căruţă şi de aici nu a mai văzut nimeni”, a povestit la momentul respectiv Alina Meliţa, angajată la barul din localitate.

Aceasta a mai spus că bărabtul ucis de focurile de armă ale poliţistului era un scandalagiu notoriu. Ioan Luţă i-a cunoscut bine pe amândoi. Poliţistul îi este văr iar victima lui i-a fost chiriaş. ”Poliţistul nu era scandalagiu, îşi făcea doar meseria, mortul era scandalagiu, a făcut şi puşcărie. E normal să fim şocaţi, la noi nu s-a mai întâmplat aşa ceva”, a povestit la scurt timp după crimă Ioan Luţă.

La aproape 4 luni de la comiterea crimei, procurorii au finalizat cercetările în dosar şi l-au trimis pe poliţist în judecată, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat. 

În rechizitoriul întocmit ”procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: La data de 21.08.2013 inculpatul, în calitate de agent principal de poliţie în cadrul Secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Axente Sever – Postul de Poliţie Micăsasa, jud. Sibiu, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu în satul Ţapu, com. Micăsasa, pe fondul unui conflict cu victima G.A. a executat cel puţin 3 focuri de armă cu pistolul aflat în dotarea sa, asupra victimei, producându-i o plagă împuşcată abdominal, ce a dus la decesul acestuia”.

Pe 30 iunie 2015, Tribunalul Sibiu l-a condamnat pe Bogdan Grigoraş la 5 ani de închisoare cu executare pentru omor calificat. Poliţistul a atacat decizia cu apel, care s-a judecat la Curtea de Apel Alba Iulia. 

Pe 1 martie 2016, instanţa i-a respins apelul poliţistului ”ca nefondat”. Decizia Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă. 

Vă mai recomandăm: 

EXCLUSIV Scandalul banilor dispăruţi din amenzile de la Poliţia Rutieră Sibiu ia amploare. Cercetările vizează mai mulţi agenţi şi ofiţeri de la Circulaţie

Pornit de la o fostă agentă de la Rutieră, plecată între timp la ISU Sibiu, scandalul de la Circulaţie ia amploare după ce cercetările s-au extins iar dosarele, două la număr, au ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Doi foşti poliţişti de la Serviciul Rutier Sibiu, condamnaţi la închisoare cu executare. Decizia instanţei nu este definitivă

Horaţiu Bota şi Vasile Iancu, doi foşti poliţişti de al Serviciul Rutier Sibiu, au fost condamnaţi de judecătoria Sibiu la închisoare cu executare pentru presupusa săvârşire a mai multor infracţiuni. Decizia instanţei nu este definitivă şi a fost deja atacată cu apel de către o parte dintre inculpaţi.

Încă un scandal la Poliţia Rutieră Sibiu. Un fost agent este urmărit penal pentru fals intelectual şi abuz în serviciu

Un fost agent de la Poliţia Rutieră, mutat între timp la Ordine Publică, este urmărit penal de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu pentru fals intelectual şi abuz în serviciu.

Doi agenţi din cadrul IPJ Sibiu, urmăriţi penal pentru abuz în serviciu după ce şi-ar fi însuşit zeci de mii de lei din taxele de cazier

Doi agenţi din cadrul IPJ Sibiu sunt cercetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu după ce şi-ar fi însuşit zeci de mii de lei din taxele plătite de sibieni pentru eliberarea cazierului judiciar.

EXCLUSIV Scandal la Poliţia Rutieră Sibiu. Procurorii fac cercetări pentru fals, uz de fals şi abuz în serviciu

Un scandal de proporţii ”mocneşte” la Poliţia Rutieră Sibiu, unde ar fi dispărut, se pare, sume substanţiale din încasările pentru amenzile de circulaţie.

EXCLUSIV Încă un scandal la Serviciul Rutier Sibiu. O fostă angajată, cercetată de DNA pentru posibile infracţiuni de fals în înscrisuri oficiale, uz de fals şi abuz în serviciu

După ce numele unei foste agente de la Serviciul Rutier a apărut într-un dosar având ca obiect infracţiuni de fals, uz de fals şi abuz în serviciu, un alt scandal iese la iveală. O fostă angajată de la Rutieră este cercetată într-un dosar instrumentat de către Direcţia Naţională Anticorupţie.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite