Preţul unei vieţi la spitalul din Sibiu - câteva avertismente şi o reducere de salariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia de etică şi deontologie medicală din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu s-a proununţat astăzi în cazul lui Ion Malanga, bărbatul mort după ce a căzut pe scările unităţii sanitare. Dezbaterile au durat câteva ore, fiind cea de-a doua întâlnire a comisiei pe această temă, iar concluziile sunt şocante.

Membrii comisiei au decis ca o parte dintre cei implicaţi să primească averitsmente scrise iar doctoriţa care l-a trimis acasă pe bărbat fără să-i facă un computer tomograf, după ce acesta a căzut şi s-a lovit la cap, a primit penalizare la salariu şi va fi mutată pe altă secţie.

"Cercetarea cazului pacientului de 62 de ani decedat şi pentru care aparţinătorii au depus reclamaţie la spital a relevat un număr de deficienţe de respectare de procedură şi de disciplină care au facilitat deznodământul nefericit. Analizând cu atenţie aportul fiecărui angajat la managerierea cazului comisia a stabilit următoarele sancţiuni:  avertismernt scris pentru medicul rezident de la chirurgia de gardă, avertisment scris pentru medicul specialist din garda de chirurgie, sancţionarea cu reducerea indemnizaţiei pentru 3 luni cu 10 la sută şi solicitarea ca activitatea să se desfăşoare în afara staţionarului pentru medicul curant al pacientului şi avertisment scris pentru asistentele din schimbul II", a spus Decebal Todăriţă, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic judeţean de Urgenţă Sibiu. 

Cât îl priveşte pe brancardierul care îl însoţea pe bărbat când acesta a căzut pe scări şi s-a lovit la cap, şi pe care familia îl acuză că s-ar fi împiedicat şi astfel ar fi căzut şi Ion Malanga pe scări, acesta nu a păţit nimic.

"Nu s-a putut dovedi o vină directă a infirmierului care a însoţit pacientul dar activitatea acestuia s-ar putea desfăşura în alt loc de muncă decât în secţie, în urma discuţiei care va avea loc cu brancardierul", adaugă Decebal Todăriţă.

Copiii bărbatului mort merg cu cazul în instanţă

Copiii bărbatului ucis sunt revoltaţi de decizia luată la spitalul din Sibiu şi spun că vor merge în instanţă pentru a-şi căuta dreptatea. De asemenea, aşteaptă şi decizia Colegiului Medicilor, unde cazul se discută săptămâna viitoare.

"Nu a rezolvat nimic în privinţa noastră decizia aceasta. Nu se poate aşa ceva, să-i lase să mai lucreze. Mergem mai departe, vom continua demersurile în instanţă, sper să se facă dreptate în cazul ăsta şi să nu se mai întâmple şi la alţi pacienţi", a spus Marcel Malanga, fiul bărbatului mort.

La fel de hotărâtă e şi Claudia Malanga, sora lui, care este convinsă că tatăl lor a murit din vina medicilor.

"Nu cred că s-a luat o decizie bună, nu s-a făcut dreptate, o să mergem mai departe şi sperăm să se facă dreptate. Şi brancardierul trebuia sancţionat, are vina lui şi el, şi cea mai mare vină o are doamna doctor (medicul curant, care la- externat pe bărbat fără să-i facă un computer tomograf, n.r.). Tatăl meu a murit din cauza lor, din cauza spitalului, pentru că nu şi-au dat interesul", a spus Claudia Malanga.

Mort după ce a căzut pe scări şi s-a lovit la cap

Reamintim că Ion Malanga a căzut pe scările Spitalului Judeţean din Sibiu când se îndrepta, însoţit de un brancardier, să facă nişte raze.Potrivit certificatului medical constatator al decesului, afecţiunea care a provocat decesul este hemoragia cerebrală, iar ca şi cauză determinantă medicii legişti menţionează traumatismul cranio cerebral prin cădere de la înălţime.

Rudele bărbatului acuză medicii că, după cădere, nu i-au făcut bărbatului nicio investigaţie radiologică şi l-au externat.

După două zile, a fost adus din nou la spital în comă iar miercuri, 25 aprilie, a murit.

CITIȚI MAI MULTE AICI

Sancţiuni şi în cazul fetei cu splina ruptă

Scandalul vine după ce, pe 11 aprilie, o tânără care a avut un accident de motocicletă a fost trimisă acasă cu recomandări, deși avea splina ruptă, iar a doua zi a ajuns la spital cu hemoragie internă și afost operată de urgență. CITIȚI MAI MULTE AICI

Comisia întrunită astăzi a stabilşit sancţiunile finale şi în acest caz. "Referitor la Cercetarea Disciplinară a medicului din Unitatea de Primiri Urgenţe implicat în cazul pacientei din accidentul de circulaţie din 11.04, luând în considerare şi alte abateri de comportament, Comisia de Etică şi Deontologie Medicală a hotărât menţinerea suspendării din activitate a medicului până la integrarea sa în altă activitate decât cea din UPU; diminuarea cu 10% a venitului salarial pe trei luni; atenţionarea ultimă a medicului că la prima abatere medicală sau disciplinară i se va desface contractul de muncă", mai spune Decebal Todăriţă.



Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite