Începe distribuirea alimentelor din partea Uniunii Europene
0
Serviciul de Asistenţă Socială va începe de luni, 19 noiembrie, distribuirea ajutoarelor în alimente din partea Uniunii Europene. Alimentele vor fi distribuite în zilele lucrătoare, între orele 9 şi 15, dintr-un depozit aflat în curtea laterală a complexului comercial Ambient situat pe Şoseaua Alba Iulia, nr. 100.
Beneficiarii vor primi în primă fază 10 din cele 11 alimente, uleiul nefiind încă livrat municipalității. Imediat ce va sosi în depozit, uleiul va fi distribuit și acesta către beneficiari.
Beneficiarii primesc 14 kilograme de făină, 800 de grame de paste făinoase, o jumătate de kilogram de biscuiţi, 7 kilograme de orez, 7 litri de ulei, 3 kilograme de zahăr, 1 kilogram de fasole boabe, 2 cutii de mazăre boabe, 2 cutii de roşii în bulion, o cutie de bulion și 5 kilograme de mălai.
Printre beneficiari se numără pensionarii cu venituri sub 400 de lei pe lună, șomerii, persoanele cu handicap grav și accentual neinstituționalizate, beneficiarii de venit minim garantat, invalizii, veteranii și văduvele de război.
Listele cu beneficiari au fost întocmite de Casa Județeană de Pensii Sibiu, Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Sibiu, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu și Serviciul Public de Asistență Socială Sibiu la data de 30.09.2012. Persoanele care nu se regăsesc pe aceste liste comunicate Primăriei Sibiu de către Consiliul Județean vor fi luate în evidență pe liste suplimentare la sediul Serviciului Public de Asistență Sibiu, din Bulevardul Victoriei, nr. 1-3, camera 4, de luni până vineri între orele 9 și 14, începând cu data de 19.11.2012, în baza documentelor doveditoare. Toate persoanele înscrise pe lista suplimentară vor putea beneficia de alimente în funcţie de disponibilităţile care se vor crea după încheierea acţiunii de distribuire a beneficiarilor aflați pe listele inițiale.























































