Asociere pentru dezvoltarea turismului în zona Păltiniş - Cindrel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Domeniul schiabil din Păltiniş va fi cel mai mare care va fi amenajat în România.
Domeniul schiabil din Păltiniş va fi cel mai mare care va fi amenajat în România.

Consiliul Judeţean şi mai multe primării pun în practică un plan de amenajare turistica a zonei Păltinis – Cindrel. Proiectul are trei faze şi mai multe etape ce se vor întinde pe cel puţin trei ani.

CITIŢI ŞI:

Premieră în România. World Snowboard Day la Arena Platoş

Unde putem schia iarna aceasta în judeţul Sibiu

Începe construcţia pârtiei de schi de la Jina

Consiliul Judeţean Sibiu a cheltuit 250.000 de lei pe un studiu menit să dezamorţească zona turistică din jurul staţiunii Păltiniş, o zonă care de câţiva ani se află într-un vădit regres în ceea ce priveşte numărul de turişti atraşi în unităţile de cazare în staţiunea aflată la cea mai mare altitudine din România. Studiul făcut de o firmă din Franţa a stabilit că este nevoie de trei faze ale unui proiect menit să aibă ca izbândă finală atragerea a unui număr cât mai mare de turişti.

Conducerea CJ-ului a prezentat proiectul primarilor localităţilor pe raza cărora acţionează acest plan, respectiv municipiul Sibiu, Polaca şi Răşinari, iar aceştia s-au arătat încântaţi de măsurile propuse de proiect. Pentru a începe să facă să funcţioneze acest proiect, primul pas trebuie făcut de către administraţiile locale implicate.

„Se va face până la finele anului o Asociaţie de dezvoltare intercomunitară pentru dezvoltarea acestei zone turistice, după care se va trece la punerea în aplicare a planului. Primarii din comunităţile implicate, s-au arătat dispuşi să punem în aplicare proiectul. Luna aceasta fiecare edil va prezenta consilierilor locali proiectul cu pricina şi apoi mergem mai departe” a explicat Constantin Şovăială, vicepreşedinte al CJ Sibiu.

Cum se va derula proiectul
Într-o primă fază se face diagnosticarea ofertei turistice a zonei, apoi se va trece la definirea poziţionării şi identificarea axelor strategice de dezvoltare. În faza a doua un accent particular se va pune pe reamenajarea şi extinderea domeniului schiabil din întreaga zonă, respectiv a domeniului schiabil Păltiniş – Dăneasa, care va fi cel mai mare din ţară când va fi realizat. În fine se va elabora un plan al activităţilor, clar şi detaliat, pe o perioadă de 3-5 ani, cu o estimare a investiţiilor.

"Toate aceste etape urmează să fie finalizate până în primăvara anului viitor. Se va face inclusiv identificarea surselor de finanţare. O să discutăm detaliat şi despre posibilităţile de partenariat public privat şi vom lua în calcul şi atragerea de investiţii locale şi străine”, a mai spus Constantin Şovăială.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite