A murit ultimul veteran de război din Ocna Sibiului: „Faceți cum știți, numa' să nu hie iară război...”
0Ultimul veteran de război din Ocna Sibiului, maiorul în retragere Ilie Albu, a murit la vârsta de 99 de ani. Ultima sa dorință a fost ca România să nu mai cunoască ororile războiului.
În vara anului viitor, Moș Ilie, Babu Ilie sau „bunicul inimilor noastre”, cum mai era acesta cunoscut, ar fi împlinit 100 de ani.
Anunțul a fost făcut de „Veteranii Armatei Române”, pe pagina de socializare: „Ne-am luat astăzi rămas bun de la camaradul nostru, maiorul (rtr) Ilie Albu, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial... Despărțire tristă de un OM cu suflet mare, de un luptător pentru binele nostru de azi, de unul dintre sfinții încă umblători printre noi...”.
În anunțul apărut pe Facebook s-a mai menționat și că ultima întâlnire cu Ilie Babu a avut loc în vară, când a împlinit 99 de ani: „Ultima oară când l-am vizitat, de ziua lui de naștere, la împlinirea a 99 de ani, ne-a spus: <Să facem ce-om ști noi mai bine, numa' să nu hie iară război... că războiu-i urât tare și scoate ce-i mai rău și mai urât din oameni... Să ne ferească bunu' Dumnezău!>. Să-ți audă și Dumnezeu și oamenii rugăciunea, babu Ilie...”
Sibianul Ilie Babu a lăsat în urma sa trei băieți și o fată, opt nepoți și cinci strănepoți. Fiul cel mare și familia acestuia au avut grijă de el până în ultima clipă.
Era ultimul veteran de război din Ocna Sibiului. Acesta a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial pe frontul de vest și a ajuns până în Cehoslovacia.
„A asigurat deplasarea structurilor operative românești și aliate pe frontul de vest”
Moș Ilie a plecat pe front în 1944, de unde a revenit după doi ani și jumătate, perioadă în care a cunoscut toate ororile războiului: foametea, frigul, dezumanizarea. A mâncat ce a apucat sau mai nimic, din cauza bombardamentelor dese, a dormit pe unde s-a nimerit, s-a luptat cu inamicii, dar și cu păduchii și temperaturile scăzute.
Președintele Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități - Filiala Sibiu, colonelul (rez.) Marius Popența a povestit: „Ilie Albu a fost, în tinerețe, militar încadrat în structuri de construcții și întreținere căi ferate. A asigurat, cu unitatea sa, începând cu septembrie 1944, deplasarea structurilor operative românești și aliate pe frontul de vest, prin Ungaria, până în Cehoslovacia, precum și revenirea lor în țară, odată cu încetarea ostilităților. Au executat, de asemenea, nenumărate transporturi logistice, cu armament, muniții, hrană și echipament necesare luptătorilor. Au asigurat evacuarea răniților și a tehnicii deteriorate”.
„Pe lângă inamici, s-a bătut cu frigul, foamea, lipsa igienei, păduchii și șobolanii...”
Des loviți de aviația și artileria inamică, militarii unității din care a făcut parte și Ilie Albu au trăit momente de mare cumpănă, aflându-se deseori în pragul morții și al disperării.
El a revenit acasă cu dureri de spate și degerături, deși plecase având la el o vestă de lână, pe care fie a pierdut-o, fie i s-a furat.
„S-a bătut cu arma în mână pentru apărarea convoaielor feroviare, dar și cu alți inamici, la fel de periculoși: frigul, foamea, lipsa igienei, păduchii și șobolanii... A ajuns acasă de-abia în 1946, după ce ultimele contingente românești au fost repatriate, marcat pe viață de boli, reumatisme și traume psihice. Pe unele le-a depășit, cu sprijinul familiei și comunității frumoase în care a trăit. Cu altele, urâte și grele, mai ales cicatricile din suflet, a fost nevoit să trăiască, toată viața”, și-a mai amintit președintele AMVVD Sibiu.
De pe front a ținut permanent legătura cu părinții, prin intermediul scrisorilor, în care mărturisea că nu știai niciodată ce urma să se întâmple în următoarea clipă. L-a marcat extrem pierderea unui camarad de război, care întâi a fost lovit de un tanc pe front, a rămas invalid, iar apoi a murit.
„Mai rămân, fără el, doar doisprezece veterani de război în Sibiu...”
La întoarcerea acasă a cunoscut-o pe cea cu care și-a împărțit viața aproape șapte decenii. Soția a murit în urmă cu 10 ani, dar alături de ea a ales să trăiască o viață cumpătată și fără abuzuri la mâncare sau băutură, dar cu multă muncă, atât în agricultură, cât și în construcții.
A ales să muncească până la adânci bătrâneți, zidind case, bătând piatră în drumuri, smulgând cărbune din pântecele pământului și lucrându-și grădina.
„A fost un om vrednic... Mai rămân, fără el, doar doisprezece în Sibiu...”, a mai menționat col (rez.) Marius Popența.
În România, în acest moment, trăiesc mai puțin de 1.400 de veterani de război, potrivit reprezentanților „Veteranii Armatei Române”. Cel mai longeviv dintre ei se află în județul vecin, în Vâlcea și are 109 ani. Locotenentul în retragere Ilie T. Ciocan locuieşte în satul vâlcean Bratia din Vale din comuna Galicea - care se laudă cu longevitatea localnicilor săi, dintre care mulţi ajung „să bată“ suta de ani.
Se încarcă comentariile...
