30 de zile de arest pentru patronul şcolii de şoferi prins în timp ce primea 400 de euro mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorii spun că nu au putut face legătura între examinatorii auto şi patronul-instructor surprins în timp ce primea 400 de euro mită FOTO Silvana Armat
Procurorii spun că nu au putut face legătura între examinatorii auto şi patronul-instructor surprins în timp ce primea 400 de euro mită FOTO Silvana Armat

Judecătorul de drepturi şi libertăţi al Tribunalului Sibiu a admis cererea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a lui Valentin Virgil Corjescu, patronul celei mai vechi şcoli de şoferi din Sibiu.

Decizia Tribunalului din Sibiu nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de 48 de ore la Curtea de Apel Alba Iulia. „Dispune arestarea preventivă a inculpatului Corjescu Valentin Virgil, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 30 martie 2017 şi până la data de 28 aprilie 2017, inclusiv“, se arată în extrasul publicat pe site-ul Tribunalului Sibiu. 

Prins în flagrant

Procurorii sibieni au anunţat în cursul zilei de joi, când Tribunalul Sibiu a emis mandatul de arest preventiv, faptul că l-au surprins în flagrant pe Valentin Corjescu în timp ce primea suma de 400 de euro pentru a interveni pe lângă examinatorii auto în favoarea unui candidat pentru obţinerea unui permis auto. Procurorii au mai arătat că dosarul în care a fost reţinut, mai întâi, patronul şcolii de şoferi Amso a fost deschis încă din luna septembrie a anului trecut şi că printre probe se mai află şi mărturiile a doi candidaţi cărora li s-a cerut 200, respectiv 400 de euro, pentru a interveni pe lângă angajaţii Instituţiei Prefectului Sibiu, în cadrul căruia funcţionează Serviciul de permise auto.

Nu au făcut legătura cu examinatorii

Conform site-ului topinstructoriauto.ro procentul de promovabilitate al cursanţilor Amso este de aproape 50%. Cel mai bun instructor al şcolii este, potrivit aceleiaşi surse, chiar Valentin Virgil Corjescu, cu o rată de promovabilitate a elevilor săi de 69%.Procurorii susţin că pe perioada a anchetei nu s-a putut face dovada legăturii dintre Valentin Corjescu şi examinatori.

Sibiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite