VIDEO Alegeri europarlamentare/ parţiale 2014. Live text: Ovidiu Silaghi şi Niels Schnecker au votat la Odoreu: “Am votat pentru o Europă unită”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Silaghi şi Niels Schnecker au votat la aceeaşi secţie de la Odoreu   FOTO  Cristina Cîcău
Ovidiu Silaghi şi Niels Schnecker au votat la aceeaşi secţie de la Odoreu   FOTO  Cristina Cîcău

Ovidiu Silaghi, candidatul alianţei PSD+PC+UNPR pentru un loc de deputat în Colegiul II, a votat duminică, 25 mai, la Odoreu, alături de consilierul său, Niels Schnecker, fostul şef de campanie a lui Crin Antonescu. Cei doi au declarat că au votat pentru o Europă unită.

Fostul preşedinte al PNL Satu Mare Ovidiu Silaghi este candidatul PSD în Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor la alegerile parţiale parlamentare din 25 mai. Ovidiu Silaghi s-a prezentat azi, 25 mai, la urne, în jurul prânzului, alături de noul lui consilier, Niels Schnecker, fostul şef de campanie a lui Antonescu. Silaghi a declarat, la ieşirea de la urne, că a a votat în cunoştiinţă de cauză pentru europarlamentare, cunoscând rolul Parlamentului European.

“Am votat azi pentru europarlamentare şi chiar cunosc importanţa Parlamentului European. Ştiu că 70% din ceea ce votează Parlamentul României înseamnă de fapt nişte directive europene. Europa Unită nu e un vis”, a spus Silaghi.

Niels Schnecker a declarat că Satu Mare este un loc minuntat şi a ales să voteze aici pentru a-l susţine pe Ovidiu Silaghi.

“M-am gândit că Satu Mare este un loc minunat unde aş putea să votez pentru europarlamentare, pentru că de aici poţi să te gândeşti la o Europă unită, la oameni care pot lucra împreună, plus că mi-a făcut plăcere să fiu împreună cu colegul meu, Ovidiu Silaghi, şi ca atare am hotărât să votăm aici, la Odoreu”- Niels Schnecker.

Silaghi candidează din partea alianţei PSD-UNPR-PC la alegerile parlamentare parţiale pentru un post de deputat de Satu Mare. Niels Schnecker a declarat ca Silaghi nu l-a angajat şi că îl ajută "prieteneşte" pentru ca el crede în proiectul USL. "Nu am o calitate oficială, nu m-a angajat", a precizat Schnecker.

Întrebat care este motivul sprijinului pe care îl acordă lui Silaghi, Schnecker a răspuns: "Vrea să păstreze USL în Satu Mare. Eu cred în acest concept. Dacă poate să-l păstreze şi poate să facă să funcţioneze, bravo lui, merită susţinut, zic eu."

Vă recomandăm şi

VIDEO Europarlamentare 2014. Norica Nicolai la Cluj: „Aş vrea ca lumea să vină la vot nu pentru oamenii politici, ci din respect pentru România“

Prezenţă timidă la urnele de vot de la Ambasada Ucrainei din Chişinău, pentru alegerile prezidenţiale anticipate

FOTO VIDEO Europarlamentare 2014. Deţinuţii de la Penitenciarul Focşani au umplut cu buletine de vot urma mobilă

Alegeri europarlamentare 2014. Klaus Iohannis: „Am votat pentru echipa cea mai competentă”

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite