Tineri cu dizabilităţi mintale se întrec la Satu Mare
0250 de tineri cu dizabilităţi mintale vor participa la Concursul Naţional Special Olympics în acest weekend la Satu Mare. La concursuri vor participa tineri cu vârste cuprinse între 8 şi 25 de ani, care se vor întrece la atletism, fotbal şi baschet.
Satu Mare găzduieşte în acest weekend a VII-a ediţie a celui mai mare concurs sportiv dedicat tinerilor cu dizabilităţi mintale din România. Evenimentul este organizat de Fundaţia „Special Olympics România“, în colaborare cu Asociaţia „Langdon Down Transilvania“ şi cu sprijinul Primăriei. Vor participa tineri din 21 de judeţe şi din capitală.
53 dintre cei 250 de participanţi sunt din Satu Mare. „Tinerii se vor întrece la fotbal, baschet şi atletism, după care fiecare concurent va participa la evaluări ale stării de sănătate”, spune Cristian Ispas, directorul Fundaţiei „Special Olympics România“. El spune că participanţii sunt tineri care, deşi au un deficit mintal sunt sportivi excepţionali.
Programul competiţiilor
Concursurile încep sâmbăta dimineaţa, de la ora 8.30, la Liceul German cu probele la atletism, continuă cu fotbal şi baschet, iar după prânz va avea loc finala la atletism. De la ora 17.30 se aprinde Flacăra speranţei, în groapa de pe aleea Corneliu Coposu, iar de la ora 18.00 în sala Liceului cu Program Sportiv de pe strada Ady Endre are loc ceremonia de deschidere a evenimentului.
Duminică vor avea loc evaluările medicale ale tinerilor şi diferite demonstraţii sportive, iar apoi va fi organizat un forum al familiilor, cu discuţii pe teme medicale. Luni, de la ora 8.30, sunt programate finalele la fotbal şi baschet, iar de la ora 9.00, la Colegiul Tehnic „Traian Vuia“, are loc festivitatea de premiere.