Tăriceanu s-a întâlnit la Satu Mare cu noii membri ai partidului reformator. Pe listă apare şi un consilier judeţean de la PP DD
0Preşedintele Sebatului, Călin Popescu Tăriceanu s-a întâlnit azi, la Satu Mar, cu noii membri ai Partidului Liberal Reformator. Pe lista acestora se numără, spre surprindere, şi un consilier judeţean PP DD.
Preşedintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu, a efectuat azi o scurtă vizită la Satu Mare, unde s-a întâlnit cu noii membri ai partidului. Lista acestora a fost prezentată de Ovidiu Silaghi, într-o conferinţă de presă.
La întâlnirea de azi, programată pentru orele după amiezii, şeful Senatului, împreună cu foştii miniştri Daniel Chiţoiu, Cristian David, secretarul de stat la Ministerul Economiei, Nae Rotileanu şi deputatul Ovidiu Silaghi, au discutat cu liderii şi noii membri ai partidului despre pregătirea campaniei electorale şi a fost dezbătută şi iniţiativa de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, un demers pornit chiar de către preşedintele PLR, care a luat prin surprindere mediul politic românesc.
De asemenea, preşedintele PLR Satu Mare, Ovidiu Silaghi, a prezentat aleşii locali care au trecut la noul partid reformator. Aceştia sunt: Florinel Andreica, primarul din Crucişor , Bojan Aurel- Bogdand, Roca Marius- Căuaş , Marinel Rotar- Santău, Mihai Ghetina- Doba, Grigore Pop din Târşolţ, viceprimarul-Marcela Papici, Ionuţ Sarca din Odoreu, Dan Ervin din Urziceni, Vasile Manta din Andrid, Ioan Cicio din Negreşti Oaş, Gheorghe Barbul din Pomi, consilierii judeţeni Ana Maria Maruşca, Pinter Joszef, Gheorghe Rişcău şi Mihai Rusu, consilierii locali Radu Roman şi Radu Ardelean, dar şi city-managerul Dan Băbuţ Domuţa.
O surpriză a venit din partea lui Mihai Rusu, primul consilier judeţean PP DD care recunoaşte public că îl urmează pe preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, în PLR. Potrivit portalsm.ro, acesta a semnat cererea de adeziune împreună cu consilierii PPDD din comuna sa natală, Apa.
Vă recomandăm şi
Antena 3 târăşte Senatul şi Curtea de Conturi în lupta sa contra Justiţiei
Tăriceanu, abandonat de PSD: „Băsescu ar trebui suspendat mâine, dar ne întrebăm dacă are sens“