Rezultate alegeri prezidenţiale 2014. Primul tur. Iohannis câştigă alegerile la Satu Mare, cu un procent peste Ponta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegeri prezidenţiale 2014. Biroul Electoral Judeţean Satu Mare a comunicat rezultatele finale de la alegerile de la Satu Mare. Pe primul loc s-a clasat Klaus Iohannis cu 32,37% din voturi. Pe locul II s-a clasat Victor Ponta cu 31,63 % din voturi, urmat de Kelemen Hunor.

UPDATE Luni, 3 noiembrie, ora 11.00

Preşedintele Biroului Electoral Judeţean, Adriana Vîlcu şi prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram, au anunţat luni dimineaţa rezultatele finale ale votului la alegerile prezidenţiale 2014. Conform datelor centralizate la nivel judeţean Klaus Iohannis a câştigat cu 32,37% din voturi, fiind urmat de Victor Ponta, cu 31.63% şi de Kelemen Hunor, cu 18.69 %.

Locul IV în clasament îl ocupă Tăriceanu, obţinând 5.37 % din voturile sătmărenilor, urmat de Elena Udrea, cu 3.14%. Ultimii clasaţi sunt Dan Diaconescu, Zsolt Silaghi, Monica Macovei şi Corneliu Vadim Tudor.

La alegerile prezidenţiale 2014, în judeţul Satu Mare s-au înregistrat 133. 132 de voturi valabil exprimate din care 2.889 sunt nule.

UPDATE LUNI, 3 NOIEMBRIE, ora 9.00

Primele rezultate pentru alegeri prezidenţiale 2014 în judeţul Satu Mare, obţinute în urma numărătorii paralele a ACL Satu Mare, indică o victorie a lui Klaus Iohannis. Potrivit numărătorii ACL, Iohannis a obţinut 43.047 de voturi la nivelul judeţului, iar Victor Ponta 42.114.

Scorul este asemănător şi la nivelul municipiului Satu Mare. Numărătoarea paralelă realizată de UDMR arată că în municipiul Satu Mare câştigător este Klaus Iohannis cu 17.809 de voturi, urmat de Victor Ponta cu 12.484 şi Kelemen Hunor cu 8.003 de voturi.

Rezultatele finale ale alegerilor prezidenţiale 2014, din primul tur, vor fi transmise de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Satu Mare, în cel mult 48 de ore, către Biroul Electoral Central (BEC). În acest timp, BEC centralizează atât datele primite de la fiecare Birou Electoral Judeţean, cât şi de la cele din străinătate. Mai întâi vor fi publicate rezultatele parţiale ale alegerilor prezidenţiale 2014, apoi cele finale.


Rezultatele alegerilor prezidenţiale 2014 vor fi transmise de către BEJ Satu Mare, în cursul zilei de luni. La alegerile prezidenţiale 2014, în judeţul Satu Mare, sunt aşteptaţi la urne 317.918 de alegători.

Scrutinele din ultimii 10 ani ne-au arătat că primele rezultate ale alegerilor prezidenţiale 2014 vor fi publicate de BEC la mai puţin de două zile după finalul votului. Spre exemplu, în 2009, datele provizorii finale la alegerile prezidenţiale au fost publicate în data de 24 noiembrie, la ora 15.00, în condiţiile în care votul a avut loc în data de 22 noiembrie.

Chiar dacă au fost rezultate parţiale, estimarea dată atunci de BEC a fost foarte aproape de scorul final obţinut de cei 12 candidaţi la alegerile prezidenţiale.

Vă recomandăm şi

Rezultate alegeri prezidenţiale 2014. Primul tur. Când vom afla primele procente în judeţul Cluj

Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale 2014. Primul tur Dolj. Ies sau nu oltenii la vot?

Prezenţă la vot la alegerile prezidenţiale 2014. Primul tur Vâlcea. Ies sau nu vâlcenii la vot?

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite