Râul Tur și Valea Rea au depășit cotele de atenție
0Precipitațiile căzute în ultimele 24 de ore la Satu Mare au umflat râurile din județ, pe Valea Rea la Huta Certeze și pe râul Tur la Gherța Mică fiind înregistrate depășiri ale cotelor de atenție.
Azi dimineață la ora 9.00 nivelul râului Tur era de 292 cm cu 42 de cm peste cota de atenție iar nivelul Văii Rea era de 175 cm, cota de atenție fiind depășită cu cinci centimetri.
Pivniță inundată la Negrești Oaș
Pivnița unei locuințe din Negrești Oaș, situată în apropierea unei văi, a fost inundată. Pompierii militari au intervenit azi dimineață cu o autospecială și motopompa și au scos apa din demisol. „Reprezentanții primăriei din Negrești Oaș au promis că vor duce niște saci cu nisip la casa femeii pentru a impiedica apa să mai intre în pivniță“, a declarat ofițerul de serviciu al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare.























































