Mihai Răzvan Ungureanu susţine că regionalizarea este un proces propagandist: „România nu deţine bugetul necesar pentru ca acest proces să aibă loc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Răzvan Ungureanu s-a aflat pentru prima dată la Satu Mare  FOTO Cristina Cîcău
Mihai Răzvan Ungureanu s-a aflat pentru prima dată la Satu Mare  FOTO Cristina Cîcău

Mihai Răzvan Ungureanu, prezent astăzi la Satu Mare, a susţinut că regionalizarea reprezintă, pentru unii edili locali sau chiar reprezentanţi ai Parlamentului, competiţii de frumuseţe pe la televizor. Preşedintele Forţei Civice este de părere că procesul este atât de costisitor, încât nici măcar actualul buget al ţării nu l-ar acoperi.

Liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat astăzi, într- o conferinţă de presă susţinută la Satu Mare, unde se află într- o scurtă vizită alături de secretarul general al partidului, Ştefan Pirpiliu, că el crede că regionalizarea trebuie să constituie o etapă importantă în reforma structurală a statului, însă în momentul de faţă regionalizarea "reprezintă mai degrabă, pentru edilii locali sau chiar reprezentanţi ai Parlamentului, competiţii de frumuseţe la televizor" decât un proiect real. „ Doi primari din Ardeal şi-au prezentat oraşele pe care le conduc, cu puţin timp în urmă la televizor, ca şi două kilograme de cartofi. Asta înseamnă în acest moment regionalizarea pentru unii dintre noi nu reprezintă o prioritate ci un proiect propagandist “, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.

Preşdintele Forţei Civice recunoaşte urgenţa unei astfel de reforme, dar nu atunci când banii sunt o problemă extrem de mare. „Recunosc urgenţa, aşa cum au recunoscut-o şi alţii în 2009, dar care au uitat de ea din cauza situaţiei economice. Nu sunt bani pentru un astfel de proces şi cel mai important, acest proces trebuie făcut sistematic, atent, pe baza unui studiu de impact“, a precizat Ungureanu.

Reprezentanţii partidului vor organiza propriile serii de dezbateri extinse cu specialiştii pe teme precum regionalizarea, zonele metropolitane şi legea Bucureştilor.

Organizaţia judeţeană Forţa Civică Satu Mare deţine în acest moment 113 membri, cu vârsta medie de 35 de ani, din care 35 sunt femei.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite