Locuri libere pentru vârstnici în Căminul de zi Sf. Iacob

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Căminul de zi Sf. Iacob pentru vârstnici al Organizaţiei Caritas Satu Mare sunt locuri libere pentru bătrânii care necesită îngrijire în timpul zilei. Transportul, masa  şi supravegherea vârstnicilor sunt  asigurate de Caritas la un preţ modic.

Căminul Sf. Iacob aparţinând Organizaţiei Caritas Satu Mare asigură asistenţă şi îngrijire persoanelor trecute de 60 de ani,cu boli cronice dar în stare transportabilă, susţinând astfel şi familia. Programul se desfăşoară zilnic, de luni până vineri, între orele 7.30 şi 15.30, iar transportul vârstnicilor este asigurat de Organizaţia Caritas. “Căminul de zi reprezintă soluţia cea mai bună pentru îngrijirea vârstnicilor cu o stare de sănătate precară. De multe ori ei au nevoie de îngrijire permanentă în timpul zilei, pe care familiile lor nu le-o pot oferi din diverse motive. Serviciile de bază ale căminului sunt găzduirea în timpul zilei, asigurarea a trei mese pe zi şi a condiţiilor necesare pentru igiena corporală,şi spălarea hainelor. Pe lângă acestea, se mai asigură servicii de suport, constând în informarea asupra drepturilor persoanelor vârstnice şi îndrumare spre instituţiile specializate, instruirea aparţinătorilor în privinţa îngrijirii vârstnicilor, asigurarea transportului de la şi la domiciliu, cumpărături şi procurare de medicamente, vizitarea beneficiarilor internaţi la centrele de îngrijire medicală. Vârstnicii de la căminul de zi beneficiază de activităţi de resocializare, activităţi zilnice pentru păstrarea sănătăţii psihice, consultanţă psihologică, îngrijire medicală, activităţi pentru menţinerea formei fizice”, precizează Csilla Fazekas, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Caritas. Contravaloarea serviciilor oferite de Caritas sunt suportate de familia bătrânilor sau de ei înşişi în cazul în care sunt singuri. Contribuţia este modică, în funcţie de venituri.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite