Forţele de ordine veghează la liniştea sătmărenilor de sărbători
0
Peste 900 de forţe de ordine, poliţişti şi jandarmi, se vor afla în permanenţă, de sărbători, la datorie. Echipe mixte se vor afla în teren şi vor supraveghea zona lăcaşelor de cult dar şi alte zone de interes.
Peste 690 de poliţişti şi 240 de jandarmi vor fi prezenţi la datorie pe perioada sărbătorilor de Paşte pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă şi preîntâmpinarea producerii unor evenimente neplăcute. Şoferii sunt sfătuiţi să nu urce la volan sub influenţa alcoolului deoarece patrulele de poliţişti de la circulaţie vor fi prezente pe traseele din municipiu şi judeţ. Totodată, se va asigura prezenţa activă a agenţilor de circulaţie rutieră, la orele de vârf, pe principalele artere pentru combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei.























































