Doi tineri din Satu Mare oferă 7.500 de euro sprijin pentru tinerii dornici să deschidă o afacere
0Cei doi se angajează să sprijine un plan de afaceri cu 5000 euro cash şi un pachet publicitar de 2.500 de euro. Afacerea poate să fie în orice domeniu.
În perioada 1 mai – 31 iunie, idei de afaceri ale tinerilor cu vârsta de până la 25 de ani inclusiv, tineri din judeţul Satu Mare sunt aşteptate pentru finanţare. Mircea Spătar, managerul Paralela 45oferă o finanţare de 5000 de euro pentru ideea de afaceri care îl impresionează cel mai mult, iar Adrian Caraba, managerul Ziarului ObiectivSm oferă un pachet publicitar de 2500 de euro, pe un an de zile.
Dacă un plan de afacere pare destul de interesant şi este considerat realizabil, se oferă o finanţare de 5000 euro prin asocierea în firma respectivă cu o cotă parte de 51% din firmă. Ulterior dezvoltării afacerii, se oferă posibilitatea antrepenorului de a-şi răscumpăra această parte , dar nu mai devreme de 3 ani, deoarece această perioadă este considerată de cei doi minimă pentru ca afacerea să ajungă la maturitate. Banii proveniţi din răscumpărarea acţiunilor vor fi folosiţi pentru a-i oferi ca finanţare altor tineri.
Proiectele pot fi depuse indiferent de domeniul vizat, condiţiile principale fiind ca persoana care îl depune şi se va ocupa de dezvoltarea afacerii să aibă maxim 25 de ani şi să fie din judeţul Satu Mare. Afacerea propusă trebuie să urmărească realizarea de profit, nu se acceptă proiecte sociale sau non profit. Valoarea proiectului poate fi şi mai mare de 5000 euro, însă diferenţa de banii va reprezenta aportul personal al solicitantului.
„Dorim să încurajăm astfel tinerii care au iniţiativă, dar nu au sursă de finanţare, să vină să îşi prezinte ideea, proiectul , iar după termenul limită de depunere, care este 31 iunie 2017, afacerea care pare a fi cea mai interesantă şi cu cele mai mari şanse de a fi viabilă pe termen lung, va primi finanţarea nerambursabilă.”, afirmă Mircea Spătar, managerul Paralela45.
„Ştiu cât de greu mi-a fost mie când am deschis prima afacere din resurse proprii şi cum am tot amânat multe lucruri din lipsă de capital sau am ezitat să iau unele decizii din lipsă de experienţă şi frica de a nu pierde nişte bani pe care nu îi nici aveam. Încercăm astfel să încurajăm tinerii să devină antreprenori eliminând unele bariere şi necunoscute din viaţa lor incipientă în acest domeniu”, a afirmat Adrian Caraba, managerul Ziarului ObiectivSm.
Planurile de afaceri pot fi trimise pe adresa : mircea.spatar@p45.ro sau pot fi depuse personal la sediul agenţiei Paralela 45 Satu Mare situat pe strada Iuliu Maniu nr 2, la parterul clădirii Ankora.