Continuă „înţepăturile” între Coica şi Ştef.Primarul îl invită pe preşedintele CJ să ia lecţii despre cum trebuie organizat un festival
0Replica primarului Dorel Coica faţă de aşa zisa scrisoare deschisă a preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, prin care ultimul îşi arătase nemulţumirea vis a vis de organizarea Târgului „Produs de Cluj”, motivând că această iniţiativă susţine producătorii din alte judeţe, în detrimentul celor din Satu Mare, nu a întârziat să apară.
Într-o conferinţă de presă deşfăşurată luni, primarul Coica a ţinut să aprecieze organizarea foarte bună, la Satu Mare, a primei ediţii a Târgului „Produs de Cluj” după cum i-a răspuns cu o notă acidă preşedintelui CJ, Adrian Ştref, care în urmă cu câteva zile lansase o scrisoare deschisă în care-şi exprima nemulţumirea de faptul că primarul, în loc să promoveze produsele producătorilor sătmăreni, a fost de acord cu promovarea produselor clujenilor.
Atunci Ştef nu a pregetat să-l taxeze pe primarul Coica şi să-i amintească acestuia că “Produs de Cluj”, dă dovadă de o promptitudine de care producătorii sătmăreni, din păcate, nu au parte.
” În vreme ce produsele dintr-un judeţ străin sunt promovate în plin centrul municipiului Satu Mare, cu sprijinul nemijlocit al Primăriei Municipiului Satu Mare ne amintim cu tristeţe că primarul Dorel Coica ne îndemna să organizăm Zilele Judeţului la Moftin. Nu ne putem reprima întrebarea dacă totuşi domnul primar este ataşat mai mult de valorile altor judeţe decât de cele sătmărene, în condiţiile în care bunăstarea firmelor sătmărene este garantul locurilor de muncă pentru sătmăreni. În loc să ne intensificăm eforturile pentru a transforma produsele sătmărene în branduri recunoscute, atât în judeţ, cât şi în ţară, agreem şi susţinem evenimente prin care banii sătmărenilor susţin economia şi locurile de muncă ale altor judeţe. Ca o întrebare retorică cu ce sunt mai bune brânza, uleiul, ouăle, mierea, vinul, pălinca, magiunul, nucile aduse din alte judeţe decât cele din Satu Mare?!”, a declarat Ştef.
Replica edilului şef nu s-a lăsat mult timp aşteptată, acesta transmiţându-i preşedintelui CJ că atunci când vrea să organizeze un festival ar fi mai bine să-i ceară sfaturi deoarece copiile lui sunt total nereuşite. „Adrian Ştef este supărat, probabil, pentru că, după cum s-a văzut, a organizat foarte bine Festivalul Vinului: au fost şapte producători în total, iar la un moment dat, eu, împreună cu viceprimarul şi încă vreo trei, am dublat numărul spectatorilor, atât de mult public a avut. De aceea, nici Petrică Mureşan, care e un artist apreciat, nu a vrut să cânte. Poate domnul Ştef e supărat deoarece Consiliul Judeţean Cluj nu a vrut să colaboreze cu Consiliul Judeţean Satu Mare pentru Târgul Produs de Cluj, ci cu Primăria şi Consiliul Local. Dacă domnul preşedinte doreşte, îl invit să organizeze un astfel de eveniment împreună cu Primăria Cluj Napoca şi primarul Emil Boc. Sau, dacă doreşte, poate să ne implice şi pe noi, Primăria, în organizare, pot să ne ceară sprijinul. Ar fi chiar mai bine să ne ceară sprijinul domnul preşedinte, în loc să ne copieze, deoarece în general copiile lor sunt nereuşite” – a declarat Dorel Coica.
Cei doi nu sunt la primele confruntări de genul acesta. Coica s-a arătat amuzat, acum câteva zile, de ideea preşedintelui Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, privind schimbarea denumirii judeţului în Sătmar. Primarul a declarat că ideea nu este originală, dar acest lucru nu îl suprinde, deoarece preşedintelui Adrian Ştef îi place foarte mult să-i imite pe alţii.
„Este o iniţiativă proprie pe care n-o comentez. Spun doar că e un proiect copiat de pe undeva. De fapt, lui Adrian Ştef mereu îi place să copieze pe cineva sau ceva, şi are mai multe modele. Unul dintre acestea. după cum s-a putut observa. este chiar primarul municipiului, Deocamdată nu am văzut concret ce-i ideea asta a domnului Ştef, preluată de undeva, eu am de făcut lucruri cu adevărat serioase” , a declarat Dorel Coica.
Vă mai recomandăm