Un tânăr din Reşiţa acuză poliţiştii că l-au bătut continuu până la orele dimineţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Iulian Hodoroabă a depus plângere împotriva oamenilor legii pentru că l-au lovit timp de câteva ore. Plin de vânătăi, reşiţeanul este recunoscut ca fiind scandalagiu, iar poliţiştii spun chiar că tânărul are antecedente. Poveştile celor două tabere sunt diferite, astfel că acum, la poliţie se va face o anchetă, sub supravegherea strică a procurorilor de la Parchet.

Un tânăr de 29 de ani din Reşiţa îi acuză pe poliţişti că a fost bătut până la sânge pentru că are un prieten arestat şi că le-ar fi distrus cauciucurile de la o maşină de patrulare. Vasile Iulian Hodoroabă poveşteşte că în noaptea de 25 iunie, în timp ce se afla în zona Muncitoresc, a fost oprit de doi oameni ai legii care l-au rugat să se legitimeze. „În jurul orei două, eram la Muncitoresc, mergeam după un prieten şi după ce m-au legitimit au sunat să vină Loganul. Am fost dus la poliţie şi am fost bătut toată noaptea, pentru că nu am recunoscut că am tăiat cauciucurile. Nu am avut ce declara, pentru că nu am făcut nimic”, spune tânărul, care susţine că a fost bătut până s-a făcut lumină.
Tânăr recidivist

Potrivit oamenilor legii, tânărul este cunoscut cu preocupări în comiterea de fapte de violenţă şi, în prezent, chiar este cercetat pe motiv că ar fi distrus un autoturism ce aparţine Poliţiei Reşiţa, însă varianta lor este una cu totul diferită. Poliţiştii spun că l-au găsit pe tânăr, la circa o oră după un apel la 112, în care apelantul reclama faptul că a fost lovit de mai multe ori peste faţă şi corp, având mai multe leziuni. „După agresiune, acesta a reuşit să fugă cu un taxi în zona cartierului Marginea, zonă în care a şi fost identificat de patrula mixtă poliţist-jandarm”, spune inspectorul Adriana Beţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin. „În urma indentificării, oamenii legii l-au luat pe reşiţean şi l-au dus la sediul poliţiei, ca să depună o declaraţie pentru cele semnalate prin apelul efectuat la 112, dar conform poliţiştilor acesta a refuzat să îl reclame pe cel care l-a bătut“, a adăugat purtătorul de cuvânt. În schimb, tânărul a făcut o plângere împotriva poliţiştilor, a doua zi. În jurul prânzului.

„Pentru a înlătura orice suspiciune referitoare la modul de soluţionare a plângerii depuse, cazul este cercetat de poliţişti şi Parchet”, Nicolae Borteş, comisar şef adjunct IPJ Caraş-Severin.   

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite