Un homeless a fentat poliţiştii, pe care i-a pus pe drumuri în toiul nopţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au monitorizat traficul.
Poliţiştii au monitorizat traficul.

Un tânăr, de 22 de ani i-a minţit pe poliţişti că l-a lovit o maşină, care i-a fracturat piciorul în două locuri. Potrivit adolescentului, şoferul a fugit de la locul accidentului, cu o maşină roşie. Poliţiştii au format filtre, la toate ieşirile din oraş, dar nu au văzut nici urmă de şofer fugar.

Toate acestea se întâmplau azi noapte, în municipiul Caransebeş, când un tânăr s-a plâns de păţania sa unui poliţist de la Transport Feroviar. Acesta, la rândul său, a alertat poliţia, care a format filtre la ieşirea din oraş. Tânărul, originar din judeţul Telerman, a declarat că şoferul l-a lovit pe Strada Timişoarei, chiar sub nasul poliţiştilor. Revoltaţi pe şoferul fugar, oamenii legii au extins filtrele chiar şi pe Drumul Naţional 6, între localităţile Sacu şi Constantin Daicoviciu. „Tânărul a refuzat să ne dea detalii despre maşină, astfel încât autoturismul să poată fi identificat”, a declarat Adriana Beţa, purtătorul de cuvânt al poliţiştilor cărăşeni. În urma acestei plângeri, patru autoturisme şi 14 poliţişti au ieşit pe teren.

Medicii i-au luminat pe poliţişti


Suspiciunile au apărut în urma investigaţiilor, pe care le-au făcut medicii de la Spitalul Municipal Caransebeş. „În urma consultaţiei, doctorii au constatat că presupusa victimă a accidentului de circulaţie prezenta o fractură la ambele oase ale gambei drepte, dar aceasta era veche de până în 6 luni”, spune purtătorul de cuvânt al IPJ. În acest fel, personalul medical a exclus posibilitatea ca persoana în cauză să fi suferit un accident rutier recent. În plus, nici articolele de îmbrăcăminte pe care le purta nu prezentau urmele unui eventual accident.

Homeless din Teleorman

Tânărul, de 22 de ani, era de fapt, un homeless, din judeţul Teleorman şi căuta un centru de plasament unde să doarmă, pe perioada sărbătorilor de iarnă. Fractura de la picior a suferit-o la începutul lui sptembrie, în judeţul Cluj. Poliţiştii l-au condus pe Roberto Doru la secţia de poliţie, unde i-au dat un avertisment pentru alarmarea nejustificată poliţiştilor.



Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite