Reşiţa:Poli, în Valea Domanului! (GALERIE FOTO)
0Din toamnă, la Reşiţa sunt şanse mari să se joace din nou fotbal de prima ligă. Pentru că are terenul suspendat, Poli Timişoara ar putea juca primele etape ale campionatului viitor la Reşiţa.
Sancţiunea primită de clubul de pe Bega după incidentele provocate de fanii Viola la finala Cupei României de la Târgu Jiu dictată de Federaţia Română de Fotbal ar putea fi primită cu braţele deschide de microbiştii reşiţeni, care duc dorul fotbalului de primă ligă.
Stadionul Mircea Chivu din Reşiţa pare să fi devenit prima opţiune a oficialilor timişoreni în ceea ce priveşte locul de desfăşurare a primelor patru meciuri din campionatul viitor pe care violeţii le au programate acasă. De la Timişoara la Reşiţa sunt puţin peste 100 de kilometri, distanţă care îi scuteşte pe timişoreni de deplasări prea lungi şi care respectă şi prevederile regulamentului. În plus, pe malurile Bârzavei sunt o grămadă de fani ai Politehncii, mulţi dintre ei chiar studenţi în oraşul de pe Bârzava, iar arena reşiţeană se află într-un amplu proces de modernizare. Cu alte cuvinte, sunt toate motivele pentru ca vicecampioana României să joace pentru o vreme în Valea Domanului, acolo unde nu s-a mai jucat fotbal de nivelul primului eşalon de mai bine de un deceniu.
„Mircea Chivu”, pregătit pentru Liga I
Directorul Fotbal Club Şcolar, Cristian Bobar, confirmă interesul oficialilor timişoreni de aduce echipa în Valea Domanului. „I-am propus domnului Chivorchian ca Poli să joace la Reşiţa şi dânsul a fost încântat de idee. Stadionul nostru se află într-un amplu proces de renovare şi nu cred că vor exista probleme cu omologarea lui pentru Liga I. S-au renovat vestiarele, sauna, în tribune s-au montat scaune, iar acum se retuşează şi gazonul. Reşiţa are avantajul că se află aproape de Timişoara, condiţiile pe care le putem oferi sunt, spun eu, mulţumitoare, şi aici sunt şi foarte mulţi susţinători ai lui Poli. Îl aşteptăm în zilele următoare pe domnul Chivorchian să viziteze baza şi cred că vom fi o gazdă bună pentru vicecampioni”, ne-a declarat, în exclusivitate, Bobar.
Din banii de chirie pe care Poli ar urma să o plătească grupării roş-negre pentru închirierea stadionului, în Valea Domanului s-ar putea aşterne un covor de iarbă sintetică, atât de necesar juniorilor reşiţeni.
„Pentru seriozitatea de care dăm dovadă, suntem luaţi în vizor de o mare echipă şi s-ar putea să vedem meciuri de Divizia A la Reşiţa. Depinde în mare măsură de dânşii, de federaţie şi de rapiditatea cu care ne mişcăm noi. Important este că avem potenţial”, ne-a spus primarul Reşiţei, Mihai Stepanecu.
„Vom contesta pedeapsa primită, însă vrem să fim pregătiţi, iar Reşiţa este o variantă”, a declarat Gheorghe Chivorchian, director executiv „Poli” Timişoara.























































