Reduceri salariale şi concedieri la Primăria Reşiţa. Şefii administraţiei locale acuză că măsurile luate de Guvern au încărcat excesiv bugetul local
1Primăria Reşiţa stă pe un butoi de pulbere după ce marţi, în şedinţa Consiliului Local, s-a aprobat proiectul de hotărâre, propus de primarul Ioan Popa, pentru diminuarea veniturilor angajaţilor cu zece procente.
Primarul Reşiţei susţine că bugetul local nu mai poate suporta plata salariilor la actualul nivel, după ce Guvernul României l-a încărcat cu cheltuieli pentru care nu a oferit şi sursa de finanţare.
“Decizia are ca argumentaţie trei lucruri care s-au întâmplat, în ultima perioadă de timp. Primul este legat de faptul că s-au redus impozitele pe salarii de la 16 la 10 la sută şi primăriile luau 41 la sută din impozitul pe salarii şi am pierdut o treime din bani, anul trecut. Ni s-a spus că o să ne compenseze sumele. În loc să ne compenseze, ne-au dat, e adevărat, 60% din impozitul pe venit, dar ne-au trimis toate indeminizaţiile pentru persoanele cu handicap şi însoţitorii lor. Lucru care ne-a mai luat încă 1,6 milioane de lei din bugetul Primăriei Reşiţa. Al treilea lucru, care s-a întâmplat, prin Ordonanţa 114, ne obligă ca toate lucrările pe care le avem, PNDL şi fonduri europene, să indexăm manopera lucrărilor cu 1,57. Adică să o mărim cu 57 la sută practic! Banii aştia toţi trebuie să-i punem noi şi eu încep să fiu panicat, pentru că noi avem fonduri europene 150 de milioane de euro şi din dorinţa de a accesa cât mai multe m-am trezit acum că va trebui să indexez foarte mult manoperă, pe toate aceste proiecte. Nouă nu ne mai rămân bani de investiţii, pentru că o foarte mare din buget se duce pe salarii. Şi am decis să coborâm cu 10 la sută salariile angajaţilor şi pentru că ne obligă să dăm indemnizaţiie de hrană, asta e cel de-al patrulea lucru care stă la baza acestei decizii. Practic reducerea aceasta compensează indemnizaţia de hrană”, a declarat Ioan Popa
Liviu Gârtoi, liderul sindicatului din Primăria Reşţia, a anunţat deja măsuri împotriva deciziei. “Este un proiect făcut pe genunchi, care încalcă prevederi din legislaţia muncii. Avem art.41 din Codul Muncii, care spune clar că modificarea contractului, respectiv salariul, sunt criterii pentru care e obligatorie negocierea. Ori modificarea acestui contract de muncă unilateral fără negociere, atrage nulitatea lui. Oamenii sunt nemulţumiţi şi nu o să semneze. Vor urma în perioada următoare pichetări ale Primăriei, întreruperi spontante ale programului de lucru, grevă de avertisment şi până la grevă dacă nu găsim înţelegere”, a declarat liderul sindical, care spune că a propus tăierea doar a salariilor mari, dar nu s-a ţinut cont de această propunere.
Liviu Gârtoi a mai declarat că va urma toate căile legale pentru a contesta şi în instanţă această decizie. Primarul Ioan Popa, îi anunţă însă pe sindicalişti că urmează o nouă măsură. Aceasta vizează reducerea numărului de angajaţi.
“Este dreptul lor să conteste, pot să o facă! Eu le spun, pe această cale, că în afară de reducerea aceasta a salariilor vom fi nevoiţi să facem şi o reducere a organigramei, pentru că nu este suficientă economia. E dreptul lor să o facă şi va trebui să se pregătească să o facă şi atunci când vom lua decizia de reducere a personalului. Vreau doar să le transmit ceva. Sindicatului şi angajaţilor. Anul trecut am mărit salariile în Primăria Reşiţa cu circa 20-25 de procente şi nu am avut nicio revendicare sindicală. Nimeni nu s-a supărat că am majorat salariile, în conseciinţă nu văd de ce s-ar supăra dacă am tăia puţin din ce am majorat anul trecut”, a mai spus primarul Reşiţei.