Fraudă uriașă cu fonduri europene în apicultură. Peste 300 de percheziții ale Parchetului European în România

0
0
Publicat:

Parchetul European anchetează o presupusă fraudă cu fonduri europene în domeniul apiculturii. Au fost efectuate 307 percheziții în 15 județe din România, prejudiciul estimat fiind de 1,32 milioane de euro.

EPPO, condus de Laura Codruța Kovesi, anchetează o fraudă de 1,3 milioane euro FOTO: Arhivă
EPPO, condus de Laura Codruța Kovesi, anchetează o fraudă de 1,3 milioane euro FOTO: Arhivă

Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, prin biroul teritorial din Timișoara, a desfășurat 307 percheziții în 15 județe din România, în ultimele două luni.

Acțiunile fac parte dintr-o investigație privind presupuse fraude cu fonduri europene, în care sunt implicate proiecte din domeniul apiculturii.

Potrivit comunicatului oficial transmis luni, ancheta are în vedere 388 de cereri de plată unică depuse în cadrul campaniilor agricole 2023 și 2024, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Cererile vizau sprijin financiar în sectorul apicol, cofinanțat în proporție de 50% de Fondul European de Garantare Agricolă (FEAGA) și 50% din bugetul național.

Bănuieli de documente false și cereri fictive

Procurorii europeni suspectează că toate cele 388 de cereri erau reprezentate de aceeași persoană în fața APIA. Aceasta ar fi folosit documente false sau înșelătoare pentru a obține sprijinul financiar.

Beneficiarii nu dețineau coloniile de albine, echipamentele pentru apicultură sau medicamentele de tratament enumerate în documentele justificative, se arată în comunicatul EPPO, potrivit Pro TV.

Astfel, sumele ar fi fost obținute ilegal, prin declarații false, iar prejudiciul estimat se ridică la 1,32 milioane de euro din fonduri publice.

Sprijin amplu din partea autorităților române

Investigația a fost realizată cu sprijinul procurorilor europeni delegați în România – Biroul Teritorial Timișoara, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române, prin Direcția Poliției Transporturi, precum și cu serviciile regionale din Timișoara, Brașov, Cluj și București.

De asemenea, au fost implicate Inspectoratul de Poliție Județean Timiș – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Inspectoratul de Poliție Județean Alba.

Ancheta este în desfășurare, iar Parchetul European subliniază importanța combaterii fraudelor care afectează fondurile publice provenite din contribuțiile cetățenilor europeni și naționali. 

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite