Alertă în Banat: Autorităţile din Caraş-Severin nu au cu ce înfrunta apocalipsa roşie
0
Poluarea cu substanţe chimice de la combinatul din zona Veszprem, care a ucis deja cinci oameni, nu-i sperie deloc pe factorii responsabili din Caraş-Severin, în ciuda faptului că, recunosc aceştia, nu deţin niciun antidot împotriva PH-ului ridicat sau a metalelor grele.
Comandamentul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Caraş-Severin s-a întrunit în această dimineaţă pentru a găsi soluţiile de eradicare a eventualelor efecte negative pe care poluarea purtată de valurile Dunării le-ar putea produce pe raza judeţului. Wilhelm Szabo, inginer-şef la Apele Române Banat, a identificat două elemente care au semănat dezastru în Ungaria şi care ar putea ameninţa, într-o oarecare măsură, şi locuitorii şi ecosistemul de la noi. “De la Ministerul Sănătăţii nu am primit nicio informare. Vârful de poluare intră în Serbia duminică, iar la noi, luni sau marţi. Nu aşteptăm creşterea PH-ului, ba, dimpotrivă, scăderea lui, pentru că debitul este mai mic la Baziaş. Ştim că s-a vărsat Titan în Ungaria, dar nu ştim dacă şi în ce măsură acesta a ajuns în Dunăre”, a spus Szabo.
PH ridicat şi metale grele
Titus Susan, şeful ISU “Semenic”, nu are veşti deloc îmbucurătoare, pentru că, agenţii de neutralizare folosiţi de autorităţile maghiare lipsesc, cel puţin deocamdată, celor din România. “În momentul de faţă nu avem posibilităţi tehnice de a acţiona împotriva PH-ului ridicat şi a metalelor grele. Specialiştii de la Sistemul de Gospodărire a Apelor vor stabili modul de acţiune şi substanţele cu care vom putea acţiona pentru neutralizare”, a spus şeful ISU. Întrebat ce vor face autorităţile din judeţ în cazul în care efectele poluării nu se vor diminua considerabil până la intrarea petei de reziduuri în ţară, Susan a precizat: “Mai întâi, vom atenţiona comitetele locale pentru situaţii de urgenţă ca, la rândul lor, să informeze populaţia vizavi de problemele care sunt în momentul actual pe Dunăre sau care vor apărea. Referitor la măsurile care va trebui să le luăm, acestea depind de poluarea de la data respectivă. Nu ne putem pronunţa până nu ştim exact ce poluare este şi ce efecte negative produce”.
Invitaţie la calm
Subprefectul de Caraş-Severin, Nicolae Verindeanu, invită însă la calm. “Ne-am întâlnit astăzi în şedinţa Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă pentru a analiza situaţia la nivelul judeţului Caraş-Severin cu privire la deversarea substanţelor chimice din Ungaria. Măsurile pe care noi le vom lua la momentul actual sunt de a avertiza comitetele pentru situaţii de urgenţă locale care sunt în vecinătatea Dunării de a-şi lua măsurile de precauţie, aşteptând să vedem cât de repede va înainta spre noi pata respectivă şi cam în ce perioadă va tranzita fluviul pe teritoriul judeţului nostru. Nu cred că este nevoie să ne alarmăm, situaţia fiind sub control. Nu cred că e cazul să ne facem probleme mai mari decât Budapesta, care se alimentează cu apă din Dunăre”, a spus subprefectul.























































