„Acum mama stă în casă în țipete și plânsete, iar soțul sclavagește la serviciu”. Cum explică românii prăbușirea natalității

De la „mamele eroine”, cu peste zece copii, la familiile cu unul sau doi copii. România înregistrează tot mai puține nașteri, iar românii dau vina pe costurile creșterii copiilor, lipsa ajutorului bunicilor și schimbarea priorităților. În unele comunități religioase, însă, familiile numeroase rămân o tradiție.

Societatea românească a trecut prin transformîri ample în privința familiei în secolul XX Foto: Magnific.com

România a înregistrat în 2025 cel mai mic număr de nașteri din 1930 până în prezent, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Aproximativ 145.700 de copii au fost înregistrați la naștere, cu peste 11.500 mai puțini decât în 2024 și de peste două ori mai puțini decât în 1990, când se nășteau aproape 315.000 de copii.

Rata natalității a coborât la 6,7 nașteri la 1.000 de locuitori, față de 9,4 în 2016. Declinul demografic este reflectat și de sporul natural negativ: în 2025 au murit cu aproape 94.000 de persoane mai multe decât s‑au născut. Tendința a continuat și în 2026, potrivit datelor provizorii publicate de INS.

Familii „insulare”

Mulți români au pus scăderea natalității pe seama reținerilor tinerilor de a face copii, a dificultăților economice și a schimbărilor prin care au trecut familiile din România, de la gospodăriile numeroase, în care mai multe generații locuiau împreună, la familiile restrânse.

„Natalitatea a scăzut din cauza faptului că familia a devenit izolată și insulară. Părinții, adică mama și tatăl, trebuie să facă de unii singuri acum tot ce făceau înainte un trib mai extins, cu bunici, mătuși, unchi, vecini etc. Acum mama stă acasă cu copilul de dimineața până seara, în țipete, plânsete și schimbat de scutece, adesea fără ajutorul nimănui, până își pierde mințile, iar soțul sclavagește toată ziua la serviciu și se întoarce seara obosit și plin de griji ca să își ajute soția, la rândul ei epuizată”, a explicat un român, pe platforma Reddit, într-o dezbatere legată de natalitatea tot mai redusă din România.

El consideră că modelul familiei moderne, în care îngrijirea copiilor și asigurarea veniturilor depind aproape exclusiv de părinți, a devenit dificil de susținut.

„Tinerii doar observă lucrurile astea fiindcă au și ei ochi să vadă și, ce să vezi, surprize, unii optează să nu mai facă copii, nu din egoism sau imaturitate, ci, din contră, pentru că își dau seama că totul lucrează împotriva lor”, adaugă acesta.

Alți români au amintit că, în trecut, sprijinul familiei extinse însemna și participarea bunicilor la creșterea copiilor și la treburile gospodărești.

„În anii ’90 cam toți aveau casă (chit că locuiau cu părinții unuia dintre ei), nu stăteau în chirie. Bunicii erau și ei încă bunici, ajutau cu tot ce puteau tânăra familie: muncă, produse, bani, oala de ciorbă și de tocăniță aduse săptămânal cât era bebelușul mic”, își amintește un român.

Altcineva consideră că lipsa sprijinului comunității se adaugă cheltuielilor tot mai mari pe care le presupune creșterea copiilor.

„Ai copil? Păi deja cărucior, scaun de mașină, pătuțuri, haine, deja o primă investiție îi sperie pe mulți, fiindcă ori iei chinezării, ori iei calitate, iar dacă vrei calitate bună costă de te rupe. După aia, ai doi oameni care bagă 9–6, gândește-te că după doi ani mama se întoarce la muncă, iar copilul va trebui dus la o grădiniță full-time, nu scapi nici aici fără 450 de euro. Ce se întâmplă în țările sărace? Au timp și comunitate, totodată e și un mod prin care îți asiguri traiul la bătrânețe. Ceva ce noi clar nu avem și e, de fapt, cel mai important”, explică acesta.

Temerile legate de lipsa ajutorului apar chiar și în cazul cuplurilor care își permit financiar să aibă copii.

„Eu încerc acum pentru un copil, eu și soțul suntem stabili și ne permitem. Toată lumea ține să îmi spună despre cele mai horror lucruri prin care au trecut la naștere, cum o să îți pierzi toți prietenii și locul de muncă și va exista doar copilul și nu te va ajuta nimeni”, relatează aceasta.

Creșterea copiilor, considerată tot mai costisitoare

Unii consideră că, deși nivelul de trai a crescut față de generațiile anterioare, părinții sunt nevoiți să investească tot mai mult timp și bani pentru educația și dezvoltarea copiilor.

„Mi se pare că în ziua de azi e și mai scump să crești un copil. Sunt atâtea așteptări, plătit nu știu ce la fondul clasei, excursie, activități extracurriculare, meditații, cumpărat ce mai vede copilul pe net etc. Parcă în ziua de azi toată lumea trebuie să facă toate astea pentru copii, în timp ce în trecut, din ce aud, practic doar îi dădeai de mâncare, haine și se ducea la școală. Să ai un copil, cel puțin în mediul în care trăiesc eu, a ajuns să însemne să fii aproape toată ziua ocupat cu programul lui și să bagi cantități astronomice de bani în el. Nu toți sunt dispuși să facă asta”, afirmă un tânăr.

Altcineva consideră că presiunea socială asupra părinților a crescut.

„Comunitatea a devenit o competiție subtilă între părinți, unde, din păcate, și copiii sunt afectați. Când consumerismul a devenit un factor așa mare în societatea de azi, ignorarea lui nu mai e posibilă. Copiii fără Adidas sau Nike sau alte branduri decente, dar costisitoare, copiii cu sandviș sau mâncare de acasă, copiii care nu aduc bani pentru fondul clasei, cadouri profesorilor, culegeri, decorații pentru clasă de Crăciun, copiii care au telefoane vechi, copiii cu haine purtate de prea multe ori sunt marginalizați”, susține acesta.

O femeie a povestit că întoarcerea la serviciu, după concediul pentru creșterea copilului, a fost însoțită de conflicte cu angajatorul.

„Când am revenit la job după ce a făcut copilul doi ani, am fost întâmpinată cu ostilități, am fost mutată la altă locație pentru că «o să-ți iei medicale», noua șefă mi-a spus că, dacă îmi iau medical pentru copil, nu îmi respect locul de muncă și să îmi găsesc altul. De aici, petiții, avocați, ITM, CNCD... Un stres enorm. Deci, dacă faci copii, îi faci pentru că îți dorești, nu de dragul societății, că societatea îți dă un șut imediat ce inconveniezi puțin”, relatează aceasta.

„Pe vremuri bunica făcea zece copii”

Unii români amintesc de anii în care familiile numeroase erau obișnuite în societate.

„Pe vremuri, bunica făcea zece copii și avea doar găini și verdeață în grădină. Și îi năștea pe toți care se prindeau, nu folosea prezervative, îi creștea pe toți și ajungeau toți oameni mari. Acum problema este emanciparea, egoismul, lipsa de chef și de asumare, imaturitatea, și nicidecum lipsa acută de bani, ci mai degrabă dorința de mofturi și pofte la nesfârșit și, bineînțeles, că bani nu mai rămân pentru altceva”, afirmă un internaut.

Un alt român consideră că scăderea natalității este legată mai ales de schimbarea valorilor și de libertatea oamenilor de a-și organiza viața după propriile dorințe.

„Lumea e prea confortabilă, lumea e mai liberă, nu mai e o obligație socială să ai copii, pe vremuri se ținea mult la părerile comunității și dacă alegeai să nu faci copii, erai considerat o rușine. Pur și simplu societatea a devenit mult mai axată pe confortul individual și nu mai are exigențele de mai demult”, afirmă acesta.

Alți români recunosc că preferă libertatea personală și posibilitățile oferite de viața modernă în locul responsabilităților pe care le presupune creșterea copiilor.

„Eu de asta nu am copii la 35 de ani, la câte chestii mișto sunt de făcut în ziua de azi nu vreau să renunț la ele”, afirmă un român.

Pentru alți români, întemeierea unei familii rămâne o alegere personală și spun că nu ar trebui condiționată de așteptările societății sau de preocupările autorităților privind declinul demografic.

„Mi se pare puțin absurd să le ceri oamenilor să se gândească la viitorul țării când ei nu știu cum să își asigure propriul viitor. Într-o lume ideală, toți copiii se nasc pentru că sunt iubiți, nu pentru că trebuie”, adaugă o tânără.

Familiile religioase în care tinerii continuă să aibă mai mulți copii

În unele comunități religioase din România, familiile numeroase sunt apreciate, iar căsătoriile au loc adesea la vârste tinere. O dezbatere pe Reddit, pornită de la întrebarea de ce unii tineri foarte religioși se căsătoresc la 18–24 de ani și au copii la scurt timp, a adus în prim-plan rolul credinței, al tradițiilor familiale și al sprijinului oferit de comunitate.

„Din perspectiva credinței mele și a comunității noastre penticostale, lucrurile stau cu totul altfel: la sub 30 de ani am deja trei copii și o familie împlinită. Să nu uităm că ratele de natalitate sunt extrem de scăzute în toată lumea, iar o familie numeroasă este o binecuvântare și o necesitate pentru viitor. În cultura și comunitatea noastră, sprijinul reciproc – atât cel financiar, cât și cel pentru creșterea copiilor – este ceva complet normal. Nici măcar nu trebuie să ne facem griji sau să ne așteptăm la greutăți singuri, pentru că știm că ne vom primi mereu ajutorul de la Dumnezeu și din partea comunității”, afirmă un membru al unei comunități penticostale.

Alții consideră că persoanele religioase privesc cu mai mult optimism viitorul și sunt mai dispuse să își asume responsabilitățile întemeierii unei familii.

„Dacă ai încredere că trăiești într-o lume în care există o ființă divină, tinzi să ai mai multă încredere în viitor, îți este mai puțin frică de moarte și așa mai departe. Dacă crezi că nu există și că, în esență, totul este haos și că oamenii în sinea lor nu sunt buni sau nu pot deveni buni, vrei să fie toate în ordine înainte să faci orice, motiv pentru care se fac mai puțini copii”, explică un român.

Unii români au explicat că tinerii crescuți în familii numeroase sunt obișnuiți de mici cu prezența copiilor și cu responsabilitățile vieții de familie.

„Viața de familie, iubirea pe viață, copiii etc. sunt lucruri importante. Dacă ai crescut cu încă 4–5 frați/surori și încă 15–20 de veri și toți din jur erau așa, ți se va părea ciudat să stai singur, fără sprijinul comunității”, arată un internaut.

Alt român adaugă că nici în comunitățile neoprotestante căsătoriile foarte timpurii și familiile cu mulți copii nu mai sunt o regulă generală.

„În cercurile neoprotestante pe care le cunosc eu, excepția e căsătoria la 18–20 de ani. De obicei, se căsătoresc după ce au terminat facultatea, au învățat o meserie sau au un loc de muncă, deci de la 22 în sus. Unii aveau 24, alții 26, 28. Îi văd să fie reținuți în ce privește numărul de copii: unul, doi, trei, deși mai sunt și care au patru. Media e pe la doi în ziua de azi și la generația de părinți 25–40, și la 40–55”, afirmă acesta, referindu-se la familiile pe care le cunoaște.

O femeie ortodoxă practicantă povestește că s-a căsătorit la 38 de ani și are acum doi copii, fiind însărcinată cu al treilea. Deși și-ar fi dorit să se căsătorească mai devreme, spune că a așteptat până când a întâlnit persoana potrivită.

„Dacă ai partenerul potrivit, mi se pare frumos să împărtășești cu el momente și să construiești ceva. Însă nu există drumuri unice. Am prieteni ortodocși care nu sunt căsătoriți încă, tot așa, 40 plus”, afirmă aceasta.

Visul Elenei Ceaușescu: o Românie cu 40 de milioane de locuitori

În anii ’60, regimul comunist a impus măsuri dure pentru creșterea forțată a populației României. Mai târziu, deciziile au fost motivate atât din considerente economice, cât și de ambițiile personale ale cuplului Ceaușescu, aflat la conducerea țării.

Mărturiile controversate ale fostului general de Securitate Ion Mihai Pacepa, care a fugit în SUA în 1978, dezvăluiau că Elena Ceaușescu își dorea o țară cu o populație de 40 de milioane de oameni. Pentru aceasta, ar fi încercat să își convingă soțul să înăsprească legislația anti-avort și să impună familiilor din România să aibă fiecare cel puțin patru copii.

În cartea sa „Orizonturi Roșii”, Pacepa reda o conversație pe care soții Ceaușescu ar fi purtat-o pe această temă, după vizita făcută în orașul american New Orleans, în 1978.

„Ți-am spus de multe ori, Nicule, că ar trebui să semnezi un decret prezidențial prin care să interzici avorturile în România și să obligi fiecare familie să aibă cel puțin patru copii. Toată lumea este de acord că tu ești cel mai mare om de stat și economist contemporan”, i-ar fi spus Elena Ceaușescu soțului ei, potrivit relatării fostului șef al spionajului românesc.

Soții Ceaușescu, într-o imagine de presă, în anii 70 Foto: Familia

„Cum te simți să fii așa măreț, așa de important, și totuși să fii capul unei așa mici țări? Numai Albania este mai mică decât țara noastră. Dacă dăm un astfel de decret, în mai puțin de zece ani, România va crește la aproape 40 de milioane de oameni. Va fi cu totul diferit atunci”, ar fi continuat Elena Ceaușescu.

Fostul general de Securitate susținea că și cu alte ocazii Elena Ceaușescu încercase să își convingă soțul să dea o astfel de lege împotriva avorturilor.

„În timpul nenumăratelor ore petrecute cu ea, adesea am văzut-o visând. Cele mai dulci vise erau să devină președinte al României, așa cum idolul ei, Isabel Peron, a devenit în Argentina. Visa ca numele ei să rămână în istorie ca singurul președinte femeie în timpul cărei președinții populația țării s-a dublat”, scria fostul spion.

România, țara orfelinatelor

La mijlocul anilor ’60, cu o populație de aproximativ 19 milioane de oameni, România se afla pe locul 29 în lume ca număr de locuitori. Regimul comunist a luat atunci unele dintre cele mai controversate măsuri din istoria țării, în dorința de a crește populația.

Prin Decretul nr. 770 din 1 octombrie 1966, emis de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, a fost interzisă întreruperea sarcinii, cu doar câteva excepții, stabilite prin lege și supuse aprobării unor comisii medicale.

Decretul controversat, care transforma avortul ilegal în infracțiune și deschidea calea spre închisoare pentru româncele care alegeau să întrerupă sarcina în afara condițiilor permise de lege, a avut consecințe dramatice. Numeroase femei au recurs la avorturi clandestine, unele pierzându-și viața, iar mulți copii nedoriți au ajuns în instituțiile statului.

Reglementările anti-avort au contribuit la creșterea populației țării, care a ajuns la aproape 23 de milioane de locuitori în 1990, mult sub ambițiile atribuite cuplului Ceaușescu. Între timp, zeci de mii de copii din România au ajuns să trăiască în instituțiile de ocrotire ale regimului comunist, unde sufereau din cauza condițiilor extrem de precare, potrivit mărturiilor vremii.

În anul 1990, estimările prezentate în presa internațională indicau între 14.000 și 25.000 de copii orfani sau abandonați în rețeaua de orfelinate, în timp ce unii diplomați occidentali susțineau că numărul copiilor instituționalizați depășea 30.000.

Numeroase orfelinate erau supraaglomerate, iar mulți români îl găseau vinovat de situația lor pe Nicolae Ceaușescu, pe care îl vedeau ca fiind obsedat de dorința de a crește populația României.

„Au fost interzise avorturile, femeile singure și cuplurile fără copii erau penalizate, iar femeile care munceau în fabrici erau supuse unor examinări ginecologice trimestriale, la locul de muncă, pentru a monitoriza sarcinile. În aceste condiții grele, femeile abandonau adesea copiii nedoriți sau cu probleme de sănătate”, informau autorii unui reportaj publicat în iunie 1990, în Edmonton Journal (Canada).

Politicile de creștere forțată a natalității nu au avut rezultatele urmărite pe termen lung de regimul comunist. După 1990, România a intrat într-o perioadă de declin demografic, influențată de schimbările economice, migrație și de transformările din societate.