Adolescentul peste care s-a prăbușit un copac abia fusese sărbătorit de 14 ani, la Semenic
0Băiatul de 14 ani a murit, sâmbătă după-amiază, după ce mașina în mers în care se afla, alături de părinții săi, a fost distrusă de un copac doborât de viscol, în apropiere de Reșița, dinspre Văliug.
Băiatul care a murit sâmbătă, după ce un copac s-a prăbușit peste mașina în care se afla alături de părinți, tocmai împlinise 14 ani. Ei și-a sărbătorit ziua de naștere la schi, în stațiunea Semenic.
De altfel, din Semenic se întorceau cu toții, sâmbătă, spre casă, la Timișoara, iar aproape de Reșița un copac s-a prăbușit de la vânt peste mașina în care se aflau patru persoane.
Martorii au sunat imediat la 112, la locul accidentului venind atât medicii de pe ambulanță, cât și pompierii. Medicii nu au mai putut să îl salveze pe copil.
Adolescentul a fost găsit cu stop cardiorespirator, însă la spital a fost declarat decesul.
Părinții lui au suferit un atac de panică și au fost duși la spital. Vestul țării este afectat de vântul puternic, care au provocat căderea mai multor copaci.
În Timiș, de exemplu, un alt copac s-a prăbușit peste o mașină, însă în acest caz nu au fost victime. În același județ, un șofer a lovit un copac căzut peste șosea, dar și în acest caz accidentul nu s-a soldat cu victime.