UPDATE FOTO VIDEO Carambol cu patru maşini şi un TIR, în urma căruia au avut de suferit două persoane. Trafic blocat pe Valea Oltului şi reluat după două ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de la accidentul de pe Valea Oltului - Vâlcea Foto Adevărul
Imagine de la accidentul de pe Valea Oltului - Vâlcea Foto Adevărul

Marţi după-amiaza, traficul pe Valea Oltului a fost blocat în urma unui carambol cauzat de un TIR care a lovit patru maşini. În urma coliziunii, există cel puţin două victime.

Update, ora 18.30 La această oră, traficul pe Valea Oltului, la graniţa judeţelor Vâlcea şi Sibiu, a fost reluat după aproximativ două ore de la producerea unui accident în care au fost implicate cinci vehicule, iar două persoane au ajuns la spital. 

Update, ora 17.05 Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, cele două victime din accidentul în lanţ de pe Valea Oltului „sunt cooperante şi stabile. Ele sunt transportate la Spitalul Brezoi - Vâlcea de o ambulanţă SMURD şi una a Serviciului Judeţean de Ambulanţă”.

De la Poliţia Vâlcea am mai aflat că TIR-ul circula în spatele autovehiculelor implicate în accident. În continuare traficul este blocat total la această oră pe DN 7 / E 81 în judeţul Vâlcea, la Câineni, la km 234.

- ŞTIREA INIŢIALĂ - 

Pe DN 7 / E 81, la graniţa dintre judeţele Vâlcea şi Sibiu, pe raza localităţii Câineni, marţi după-amiaza, 22 septembrie, un TIR al cărui şofer nu a păstrat distanţa corespunzătoare în timpul mersului a provocat un accident în lanţ. Încă patru autoturisme au fost implicate în eveniment. 

Deocamdată, din primele informaţii, a reieşit că există cel puţin două victime. 

Accident pe Valea Oltului, la Câineni, la graniţa dintre Vâlcea şi Sibiu: un TIR a provocat un accident în lanţ, intrând în autovehiculele care circulau în faţa sa

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite