Unde duc depăşirile neregulamentare. O şoferiţă a intrat cu maşina într-un copac, fiind proiectată apoi într-un alt autovehicul
0O femeie de 50 de ani este cercetată pentru vătămare corporală după ce a pierdut controlul autovehiculului pe care îl conducea, pe fondul unei depăşiri hazardate, şi a lovit un arbore de pe marginea drumului.
Luni, 23 septembrie, o şoferiţă de 50 de ani a produs un accident de circulaţie pe strada Prelungirea Brăilei din Galaţi.
”Pe fondul efectuării unei manevre de depăşire neregulamentară, a intrat în coliziune cu un arbore, din care a fost proiectată în alt autoturism ce se afla în rulare.Ca urmare a evenimentului rutier, cele două autoturisme au fost avariate, iar conducătoarea auto a suferit răni uşoare”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.
Niciunul dintre conducătorii auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substanţe cu efect psihoactiv. Pe numele şoferiţei a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.