Un băiat de 13 ani s-a ales cu dosar penal după ce a condus o Dacie pe un drum public din Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copilul a condus autoturismul familiei pe DC 70 din Valea Mare.  În urma cercetărilor, s-a stabilit că minorul nu era singur în maşina, ci alături de tatăl său.

Poliştii din Valea Mare au încercat în zadar să-i oprească la control pe cei doi. În loc să respecte semnalul de oprire, minorul a apăsat pe acceleraţie.

În urma acestei aventuri, atât fiul, cât şi tatăl  s-au ales cu câte un dosar penal.

“S-a întocmit dosar penal faţă de minor pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. De asemenea, tatăl minorului este cercetat pentru încredinţarea cu ştiinţă a unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis”, declara Alina Teodorescu, purtător de cuvânt al IPJ Vâlcea.

Pentru că şi-a lăsat fiul de 13 ani să conducă pe un drum public, bărbatul din Valea Mare riscă între 6 luni şi 3 ani de închisoare.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite