Video Ţara Loviştei, zona superbă scoasă din anonimat. Varianta de ocolire a Văii Oltului va fi asfaltată graţie autostrăzii FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Varianta de ocolire a Văii Oltului - fostul DN7D actual DJ703H - din Ţara Loviştei - Vâlcea Foto CNIPT Vâlcea
Varianta de ocolire a Văii Oltului - fostul DN7D actual DJ703H - din Ţara Loviştei - Vâlcea Foto CNIPT Vâlcea

Un fost drum naţional de pământ, important pentru construirea Autostrăzii Sibiu – Piteşti, va fi asfaltat pentru prima dată. Rută alternativă a Văii Oltului (DN7 / E81) va fi modernizată prin Programul Naţional „Anghel Saligny”.

I se mai spune şi „Drumul Loviştei”, datorită superbei regiuni istorice pe care o străbate – Ţara Loviştei, din judeţul Vâlcea. 

Face legătura între Valea Oltului şi Curtea Argeş, fiind probabil cea mai bună variantă de ocolire a aglomeratului tronson de DN 7 / E 81, dintre Râmnicu Vâlcea şi Sibiu. 

O porţiune din acest drum va fi practic paralelă cu al treilea tronson al Autostrăzii Sibiu – Piteşti, cel mai complex şi mai scump lot şi va ajuta la construcţia acestuia, ca drum tehnologic. 

GALERIE FOTO CU VARIANTA DE OCOLIRE A VĂII OLTULUI DIN ŢARA LOVIŞTEI - FOSTUL DN7D

Potrivit administratorul public al judeţului Vâlcea, Adrian Mihăilă, documentaţia necesară, cu obţinerea tuturor avizelor necesare, nu va dura mai mult de o jumătate de an, iar primarii din zonă speră ca în 2025 să se poate circula deja pe acest drum. 

Îmbucurător este faptul că şi porţiunea cuprinsă între graniţa dintre judeţele Vâlcea – Argeş şi Curtea de Argeş va fi modernizată prin acelaşi program. Astfel că întregul drum – DJ 703H - de până în 80 de kilometri va fi reabilitat pe toată lungimea sa.  

„Drumul Loviştei”, fostul drum naţional de pământ DN7D, varianta de ocolire a Văii Oltului, asfaltat graţie Autostrăzii Sibiu - Piteşti (imagini până la min 0:44; Sursă Constantin Rădulescu)

„Va deschide spre turism una dintre cele mai frumoase zone din România”

„Drumul Loviştei” a fost zeci de ani drum naţional – DN 7D, deşi nu avea nici un strop de asfalt. De anul trecut a fost declasat în drum judeţean, DJ 703H. Se numără printre obiectivele aprobate pentru investiţii prin Programul Naţional „Anghel Saligny”, pentru asfaltare completă: pe porţiunea din Vâlcea - pentru prima dată în istoria sa, dar şi pe cea dinspre Argeş. Pentru Vâlcea au fost alocate în acest sens puţin sub 120 de milioane de lei, pentru aproximativ 34 de kilometri. Practic, kilometrul de asfalt, cu toate lucrările necesare pentru infrastructură: poduri, podeţe, canale etc. va costa puţin 3,5 milioane de lei. La finele anului trecut şi în acest an au fost asfaltaţi, cu fonduri din bugetul judeţului, încă 4,5 kilometri din acest drum.  

„Odată cu asfaltarea sa, va deschide spre turism una dintre cele mai frumoase zone din România - Ţara Loviştei”, a recunoscut şi şeful administraţiei judeţene Vâlcea, Constantin Rădulescu. 

„Nu mai spera nimeni că vreodată se va mai realiza această minune”

Primarul comunei Perişani - care cuprinde aproximativ 16 km din acest drum - a menţionat: „Nu mai spera nimeni că vreodată se va mai realiza această minune. Va fi folosit pentru evitarea aglomeraţiei pe Valea Oltului, până se va realiza autostrada. Odată cu acest drum se va dezvolta întreaga zonă, nu doar turismul montan. Mai avem şi noi aprobată tot prin „Anghel Saligny” modernizarea unor străzi şi mai avem 7 km de asfaltat, vom merge în paralel cu Drumurile Judeţene. Iar apoi nu va mai rămâne drum neasfaltat pe raza comunei”, a mărturisit Sorin Leonte, pentru „Adevărul”.

Şi primarul comunei Câineni, unde vechiul drum naţional de pământ se leagă în DN 7, Valea Oltului, a precizat: „Este minunat, este un lucru foarte bun pentru întreaga comunitate din Ţara Loviştei. În realitate, însă, va deservi întregul trafic, pentru că Valea Oltului este imprevizibilă din cauza accidentelor rutiere foarte dese. Va fi o variantă ocolitoare foarte bună. Se termină cu aglomeraţia, dar şi cu istoria controversată a acestui drum naţional de pământ. Din câte ştiu în ţara noastră mai exista un singur drum de acest gen prin nordul Moldovei. Salut iniţiativa, este un lucru extraordinar şi îi felicit la modul sincer pe toţi cei care s-au implicat în declasarea lui. În ceea ce priveşte turismul, e o zonă minunată. Odată rezolvată infrastructura, mă aştept la modul sincer ca totul să explodeze”, a mărturisit Ion Nicolae.

Dacă Perişanul cuprinde ultima porţiune de drum dintre Vâlcea şi Argeş, Câineniul, comuna aflată la graniţa cu judeţul Sibiu, este exact la capătul opus al acestui fost drum naţional care tranzitează zonă pe o lungime de 7 km. Şi aici mai sunt de asfaltat câteva porţiuni în afara acestui DJ 703H - fostul DN7D - principalul drum din zonă. 

„Mai am de asfaltat 2 km, din Drumul Loviştei până la Mănăstirea Boia. La fiecare hram vin vizitatori din toate colţurile ţării, am reuşit să-l pietruim doar. Arată destul de bine, dar altceva este când mergi pe asfalt. Am slabe speranţe că o să fie asfaltat de Consiliul Judeţean Vâlcea. Cred că se putea face o înţelegere, ţinând cont de noua investiţie. Deocamdată, nu am purtat discuţii şi nu pot spune mai multe, dar am trimis o adresă în legătură cu această porţiune de drum, chiar la solicitarea CJ. Mai am un proiect prin PNRR, de 7,5 km, care a fost declarat eligibil, dar nu am primit finanţare. Cu acestea aş avea întreaga comună asfaltată”. 

„Lucrările efective nu vor începe mai devreme de anul viitor” 

În ceea ce priveşte „Drumul Loviştei” sau „Calea Mare a Ţării Loviştei” cum numesc localnicii legătura dintre Ardeal şi Valahia, care în judeţul Vâlcea trece prin patru comune: Câineni, Boişoara, Titeşti şi Perişani, autorităţile judeţene au realizat deja DALI-ul - documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie. Pe baza evaluărilor s-a ajuns la suma de 120 de milioane de lei. Consiliul Judeţean a alocat deja peste 1,1 milioane de lei, bani din bugetul judeţean, pentru întocmirea documentaţiilor necesare obţinerii de fonduri.  

„Mai devreme de anul viitor nu vor începe lucrările efective. După DALI, va urma scoaterea proiectului tehnic la licitaţie. Apoi vor urma lucrările. Nu am decis dacă vom scoate proiectul tehnic şi lucrările la un loc sau separat. Totul depinde de când intră proiectul la finanţare, pentru că încă nu e făcut”, a declarat administratorul public al judeţului Vâlcea, Adrian Mihăilă, pentru „Adevărul”, într-un interviu realizat în urmă cu două luni. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Paradox de România: uliţe moderne care se opresc în drumul principal, asfaltat cu „porţia“, la jumătate VIDEO

 

Hăţişul de drumuri din Ţara Loviştei, care ocoleşte Valea Oltului şi scurtează distanţa între Sibiu şi Piteşti cu 50 km FOTO

 

FOTO Povestea celui mai vechi drum din România, jumătate naţional, jumătate judeţean, niciodată asfaltat

Ţara Loviştei, ţinutul magic prin munţi ce va fi tranzitat de două loturi ale Autostrăzii Sibiu–Piteşti FOTO VIDEO

 

Cum va arăta autostrada Sibiu-Piteşti în zona montană din Vâlcea. Primele imagini din proiect VIDEO

De ce Poliţia Rutieră nu recomandă TransPerişani ca variantă la „infernul” de pe Valea Oltului FOTO VIDEO

 

Cum arată TransPerişani - drumul de munte alternativă la „infernul” de pe Valea Oltului FOTO VIDEO

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite