Staţiunea Călimăneşti-Căciulata, perla Oltului, unde magia trecutului se împleteşte cu cea a prezentului FOTO
0
Pe Valea Oltului, ascunsă într-un peisaj idilic, staţiunea Călimăneşti-Căciulata este locul ideal pentru o vacanţă completă, care pune la egalitate corpul, mintea şi sufletul.
Staţiunea Călimăneşti-Căciulata se află la poalele sudice ale Carpaţilor Meridionali, la ieşirea din Defileul Oltului, la aproximativ 20 de kilometri depărtare de Râmnicu Vâlcea şi 80 de kilometri de Sibiu. În zonă se poate ajunge cu maşina sau cu autocarul – există curse atât din Sibiu şi Râmnicu Vâlcea, cât şi din Bucureşti (200 de kilometri) sau din Târgu-Jiu (130 de kilometri) pe DN 7/E 81, dar şi cu trenul.
GALERIE FOTO CU STAŢIUNEA BALNEARĂ CĂLIMĂNEŞTI - CĂCIULATA DIN VÂLCEA
Una dintre comorile staţiunii Călimăneşti-Căciulata este Aleea de cură balneară, cunoscută pe timpuri drept Aleea Geniştilor sau Aleea muncitorilor, un traseu extrem de facil prin pădure, paralel cu DN 7/E 81, care există de mai bine de un secol. Are o lungime de aproximativ 2,5 kilometri şi poate fi parcurs în mai bine de o jumătate de oră. A fost amenajat în timpul Primului Război Mondial de către inginerii germani ai unui batalion de geniu, cantonaţi în staţiune – de unde şi numele de Aleea Geniştilor.
La începutul secolului XX, muncitorii care lucrau pe atunci la Hotelul Central (actualul Pavilion Central) şi la alte unităţi, precum hotelurile Jantea şi cazinoul din Călimăneşti, obişnuiau deseori să folosească această rută prin pădure. Aleea face legătura între Călimăneşti, Căciulata şi Cozia, oferind pe parcurs nenumărate locuri de belvedere asupra staţiunii, a râului Olt, a Parcului Naţional Cozia şi asupra unor clădiri istorice precum Vila Cantacuzino – micul castel de pe Valea Oltului.
Podul suspendat de pe traseul de cură balneară de la Călimăneşti - Căciulata din judeţul Vâlcea Foto Adevărul - credit CNIPT Vâlcea
Traseul care oferă o bine-meritată cură de aerosoli printre frasini şi stejari impunători porneşte din extremitatea nordică a Pavilionului Central din Călimăneşti şi ajunge până în dreptul Hotelului Traian din Căciulata. Aici, traversează drumul principal (DN 7 / Calea lui Traian), străbate Parcul Izvoarelor, pentru a-şi urma cursul pe malul Oltului până la Complexul hotelier Călimăneşti-Căciulata, de unde se poate ajunge, tot la pas, până la Mănăstirea Cozia şi, mai departe, în Parcul Naţional Cozia. Practic, artera leagă, la baza muntelui, cele două staţiuni componente ale oraşului Călimăneşti. Aleea este pavată cu dale din granit şi dotată cu bănci şi sistem de iluminat, fiind la o înălţime de 50 de metri faţă de drumul naţional.
Piesa de rezistenţă de pe acest traseu este un pod suspendat peste o prăpastie, în lungime de 20 de metri, declarat monument istoric. Aleea de cură balneară a fost reamenajată de actuala administraţie publică locală graţie unui proiect integrat de 3,5 milioane de lei care a vizat şi realizarea unor centre de informare turistică în două zone ale staţiunii.
„Fabrica de sănătate“
Promovată ca , oficialii locului au decis ca din acest an să se axeze mai mult pe turismul medical de recuperare post-COVID, drept pentru care se lucrează la transformarea staţiunii într-o adevărată „fabrică de sănătate“. Pariurile patronatelor din industria hotelieră au în prim-plan bazele de tratament şi apele minerale, având în vedere că în plină pandemie, pe timpul verii, a existat un grad de ocupare de 95-98% a staţiunii balneare de pe Olt.
Au contribuit din plin la acest succes nu doar apele minerale, ci şi cele termale, staţiunea bucurându-se de beneficiile a nu mai puţin de 20 de piscine cu apă termală, pe lângă multe altele cu apă normală. O parte dintre acestea se regăsesc în cele două Aqua Parkuri din staţiune: unul aflat în apropierea Pavilionului Central din Călimăneşti, construit pe fonduri europene în cadrul proiectului „Mirajul Oltului“, iar celălalt, privat, aparţinând Complexului hotelier Călimăneşti-Căciulata.
În cadrul unei dezbateri realizate în această toamnă, la Mănăstirea Cozia, pe tema turismului, hotelierii staţiunii recunoşteau: „În ciuda pandemiei, la Călimăneşti anul acesta a fost lume ca la Sinaia şi Mamaia în vremurile bune“.
Insula Ostrov din staţiunea Călimăneşti - Căciulata judeţul Vâlcea- singura insulă locuibilă de pe Olt Foto Adevărul - credit DMS
Staţiunea are o capacitate de 4.500 de locuri de cazare şi peste 8.000 de locuri la mese, în alimentaţia publică. Din cele 10.000 de hectare de teren pe care se întinde staţiunea balneară, peste 7.500 sunt acoperite de păduri.
De mai bine de un secol, apele minerale de la Călimăneşti-Căciulata – sulfuroase, clorate, bromate, cu sodiu, calciu şi magneziu, hipertermale, mezotermale – sunt folosite intens atât în cure interne, cât şi externe, pentru o serie de afecţiuni, de la cele reumatice – degenerative, inflamatorii şi articulare –, până la cele posttraumatice şi neurologice, metabolice şi din sfera ORL.
Bazele de tratament ale hotelurilor dispun de instalaţii pentru băi calde cu apă minerală, bazine cu apă termală sulfuroasă, instalaţii pentru aerosoli, pentru hidroterapie, electroterapie, kinetoterapie. Staţiunea Călimăneşti-Căciulata deţine o clinică de balneofizioterapie, de stat, una dintre ultimele „vestigii medicale de recuperare medicală“ care mai oferă servicii medicale gratuite, pentru tipicul de afecţiuni cronice care se tratează aici.
Izvoarele care vindecau domni şi împăraţi
Izvoarele minerale şi apele termale reprezintă marea comoară a „Perlei Oltului“, după cum i se spune staţiunii de zeci de ani. Efectul terapeutic al acestora este cunoscut încă din timpul dacilor şi romanilor, dar apele au început să fie valorificate oficial abia la începutul secolului al XIX-lea.
În zonă circulă o legendă potrivit căreia, în urmă cu sute de ani, un cioban uimit să descopere că animalele sale se vindecau mai rapid când se adăpau cu apa din lacul de pe „Câmpul lui Căliman“, iar lui i-au dispărut durerile de spate, a împărtăşit secretul cu călugării Mănăstirii Cozia. Aceştia au testat şi ei puterile miraculoase ale curei cu „piatră pucioasă“, ajungându-se astfel să fie construită o „bolniţă“ – un spital pentru a vindeca „metehnele trupului“.
Se spune că însuşi domnul Mircea cel Bătrân, ctitorul Mănăstirii Cozia, a beneficiat de puterea vindecătoare a acestor ape, la bătrâneţe. La fel şi Matei Basarab, iar mai târziu Împăratul Napoleon al III-lea, la recomandarea doctorului Carol Davila, şi Franz Joseph, împăratul Austro-Ungariei, preşedintele Franţei, Emil Loubet, şi arhiducele austro-ungar Leopold Salvador. La finele secolului al XIX-lea, aceste izvoare aveau să primească un marele premiu în cadrul unei expoziţii de la Bruxelles. Tot pe atunci a apărut şi primul stabiliment balnear din zonă, pentru ca, în 1927, aşezarea să devină oraş.
Pădurile virgine din patrimoniul UNESCO
Parcul Naţional Cozia, unul dintre cele două parcuri naţionale din judeţul Vâlcea, se întinde pe mai bine de 17.000 de hectare, în zona central-sudică a Carpaţilor Meridionali. Propus încă din 1966, abia în 2000 a fost declarat arie protejată. Aici se află două păduri seculare, ce se întind pe mai bine de 3.300 de hectare, cu specimene de fag care depăşesc 50 de metri înălţime şi doi metri în diametru, incluse în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine şi în Patrimoniul Mondial UNESCO. Cele două mănăstiri Turnu şi Stânişoara se află tot în aria pădurilor protejate. Pe Vârful Cozia se află o cabană cu acelaşi nume, unde se poate ajunge fie pe trasee montane, pe picioare, fie cu maşina sau UTV-urile, pe un traseu ocolitor.
Parcul Naţional Cozia - Vâlcea văzut din Călimăneşti Foto Mihai Rogojinaru
Tot aici regăsim una dintre cele mai frumoase cascade ale României, unicul torent de sub un tunel, fiind practic singura amenajare artificială de acest gen din România: Cascada Lotrişor, cu o cădere de apă de 30 de metri. Din Râmnicu Vâlcea până la acest obiectiv turistic, extrem de vizitat în perioada pandemiei, sunt mai puţin de 30 de kilometri, iar din Sibiu, aproximativ 80 de kilometri. Accesul către cascadă se face din Defileul Oltului, de pe DN 7/E 81, pe picioare, pe un drum forestier, pe o distanţă de doi kilometri.
De la mănăstirea de pe insulă la măreaţa Cozia
O altă latură importantă a staţiunii o reprezintă turismul monahal, aici regăsindu-se unele dintre cele mai speciale mănăstiri seculare din ţara noastră. Schitul Ostrov se află pe insula cu aceeaşi denumire, la care se ajunge pe un drum care porneşte din dreptul Pavilionului Central din Călimăneşti. Este cea mai veche mănăstire de maici din România, fiind amplasată pe singura insulă locuită a Oltului, motiv pentru care i se mai spune şi „mănăstirea dintre ape“. În urmă cu un secol, pe această insulă era amenajată o adevărată grădină dendrologică. Tot aici exista un cazinou, în locul numit „La Vâltoare“, dar şi un ştrand, un teatru de vară şi o pistă de popice.
Odată cu înălţarea insulei, pentru amenajarea cu baraje a râului Olt, singura care a supravieţuit a fost valoroasa biserică, pe care însăşi soţia dictatorului Nicolae Ceauşescu, Elena Ceauşescu, a protejat-o, deşi iniţial o dorise demolată. Lăcaşul de cult este celebru pentru că adăposteşte o icoană făcătoare de minuni şi pentru că aici s-au călugărit soţia ctitorului Neagoe Basarab şi mama lui Mihai Viteazul.
Mănăstirea Cozia din staţiunea balneară Călimăneşti - Vâlcea Foto Adevărul - credit DMS
Spre ieşirea nordică a staţiunii se regăseşte cea mai importantă şi mai specială ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân (1386-1418), Mănăstirea Cozia. Ridicată între 1386 şi 1388, a fost restaurată de nenumărate ori de-a lungul celor peste şase secole de existenţă. A avut parte de o istorie zbuciumată, fiind la un moment dat, în timpul Primului Război Mondial, transformată de către trupele austro-germane în grajd pentru cai, lagăr pentru prizonieri şi spital. În timpul Revoluţiei din 1821, când eteriştii lui Alexandru Ipsilanti, înfrânţi de turci, s-au refugiat aici, mănăstirea a fost atacată şi incendiată, turcii profanând picturile şi mormintele, în căutare de comori. Apoi, la finele secolului al XIX-lea, Cozia a devenit sucursală a Penitenciarului de la Ocnele Mari, după care a găzduit elevele Azilului „Doamna Elena“ din Bucureşti.
De numele acestei mănăstiri se leagă prima şcoală de caligrafi şi copişti din Ţara Românească, dar şi primul imnograf român care a compus poezie religioasă creştină, marele logofăt al Ţării Româneşti, Filotei.
Mănăstirile pustnicilor
Pe malul estic al râului, în Defileul Oltului, la aproximativ doi-trei kilometri depărtare de Mănăstirea Cozia, ascunsă oarecum de privirile curioşilor, se înalţă semeaţă o altă mănăstire: Turnu. A fost ridicată chiar de către pustnicii care au locuit la început în grotele săpate în stâncă, care mai există şi în zilele noastre. Istoria Mănăstirii Turnu a început în secolele XV-XVI când doi călugări, Daniil şi Misail, au luat calea sihăstriei, oprindu-se în spatele „Turnului lui Traian“/„Piscul lui Teofil“, loc de unde romanii supravegheau întreaga zonă, în urmă cu două milenii. Şi-au săpat chilii în stânca dură, la doar câteva sute de metri depărtare de albia Oltului, trăind zeci de ani în post şi rugăciune.
Sus pe munte, pe traseul care duce spre Vârful Cozia, se mai află o mănăstire cu o poveste impresionantă: Stânişoara, căreia i se mai spune şi „Raiul de pe pământ“. A fost primul aşezământ monahal din România în care accesul femeilor nu a fost permis timp de un secol. S-a numit iniţial Mănăstirea Nucet, apoi i s-a schimbat denumirea după stâna de oi care a înlocuit biserica incendiată de către turcii care au omorât toţi călugării pe care i-au găsit aici. În secolul al XIX-lea a devenit cea mai vestită sihăstrie din Ţara Românească, fiind reconstruită după planurile unui arhitect italian.
Castrul construit cu două milenii în urmă de arcaşii sirieni
O altă componentă a turismului în staţiunea Călimăneşti-Căciulata este legată de tipicul zonei, dar şi de vestigiile descoperite aici de-a lungul timpului. Spre exemplu, pe malul estic al Oltului, protejat de Barajul Hidroenergetic Turnu, mai sus de Mănăstirea Cozia, se află Castrul Roman Arutela, mărturie a uneia dintre cele mai importante aşezări din Antichitate. Ruinele sale, ce datează din anii 137-138 d.Hr., au fost descoperite întâmplător, cu mai bine de un secol în urmă, cu ocazia săpăturilor efectuate pentru exploatarea şi captarea izvoarelor minerale. Aici s-au găsit o serie de monede de pe vremea lui Hadrian, Caracalla, Septimiu Sever şi Iulia Domna, precum şi multe alte obiecte metalice.
Castrul Arutela din Călimăneşti - Căciulata în judeţul Vâlcea Foto Adevărul - credit George Cristian Enache
În mod misterios, mare parte dintre rapoartele arheologice ale savantului Grigore Tocilescu, cel care a făcut prima cercetare parţială, între 1888 şi 1889, au dispărut. Apoi, în 1967, şantierul arheologic a fost redeschis de către Muzeul Militar Central, sub conducerea prof. dr. Dumitru Tudor, autorul lucrării „Oltenia Romană“. Istoricii au descoperit că pe timpuri aici a existat o uriaşă aşezare, la poalele Masivului Cozia, ridicată cu ajutorul arcaşilor sirieni care făceau parte din legiunile romane – ceea ce se mai vede astăzi din Castrul Arutela reprezintă o reconstituire făcută după planul iniţial. Cea mai mare parte însă a fost distrusă, odată cu realizarea căii ferate sau a rămas sub apele Oltului.
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
