600 de ani de la moartea lui Mircea cel Bătrân, domnitorul care de tânăr a fost considerat moşneag

În stânga, tabloul votiv din Mănăstirea Cozia - unicul loc unde se poate vedea chipul domnitorului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân, cu fiul său şi ctitoria de pe malul Oltului, în dreapta - cel de la Curtea de Argeş, Foto: Adevărul

În fiecare an, la sfârşitul lunii ianuarie, la Mănăstirea Cozia, din staţiunea Călimăneşti - Căciulata, este comemorat Mircea cel Bătrân şi Mare şi se evocă momentele de glorie ale lungii sale domnii a Ţării Româneşti. Şi de această dată, slujba de pomenire va fi ţinută de către Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie.

Anul acesta, pe 31 ianuarie, se împlinesc 600 de ani de la trecerea la cele veşnice a unuia dintre cei mai de seamnă domnitori români, alături de Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş (care i-a fost nepot) şi Mihai Viteazul. De numele lui Mircea cel Bătrân se leagă şi cel al municipiului Râmnicu-Vâlcea pe care l-a confirmat drept „oraşul Domniei mele”, alături de multe alte localităţi. 

Ţara Românească a cunoscut cea mai mare întindere din toate timpurile

În perioada în care Ţara Românească era independentă şi cuprindea cea mai mare întindere a sa din toate timpurile, Mircea cel Mare, sau cel Bătrân, aşa cum a rămas în istorie, „s-a remarcat prin înaltele virtuţi: tăria credinţei, vitejia şi înţelepciunea cu care l-a înzestrat Dumnezeu pentru apărarea statalităţii şi creştinătăţii în lupta cu oştile Semilunei. 

Pe plan intern a fost un inovator, activează comerţul şi acordă privilegii negustorilor transilvăneni şi polonezi, creează industria minelor de aramă, introduce mai multe emisiuni monetare, înfiinţează târguri noi, modifică sistemul organizării sociale, limitează puterea feudalilor, înzestrează oştirea, creează sisteme de fortificaţii la Dunăre şi Marea Neagră, schimbă fundamental aşezămintele bisericii noastre.

Mănăstirea Cozia - Vâlcea, ctitoria cea mai deosebită a lui Mircea cel Bătrân, locul unde îşi adoarme somnul de veci domnitorul Ţării Româneşti, Foto: Adevărul

Pe plan extern, încheie o serie de alianţe, atât cu domnitorii români cât şi cu marile puteri străine. A întreţinut relaţii bune cu Moldova lui Alexandru cel Bun. Cu Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, şi cu regele Poloniei Wladislaw II Jagello a încheiat tratate în condiţii de deplină egalitate. Încă din prima parte a domniei, Mircea Vodă a eliberat Dobrogea de sub stăpânirea genovezilor”, îşi începe lecţia de istorie prof. dr. Florin Epure, şeful Direcţiei de Cultură Vâlcea. 

Ţara Românească a cunoscut cea mai întinsă cuprindere teritorială din toată istoria medievală, pe timpul lui Mircea cel Mare: de la Munţii Carpaţi până la Dunăre, şi cu Banatul Severinului până la Marea Neagră, cu posesiunile transilvane şi părţile tătăreşti şi cu cetatea Dârstorului.  

Bătrânul care avea doar 40 de ani

Specialistul vâlcean ne-a explicat şi de ce domnitorului muntean i s-a spus „cel bătrân” - din slavonul „starâi”, care însemna vechi, bătrân, doar pentru a se deosebi mai uşor de Mircea Ciobanul, sau alţi domnitori cu acest nume care au urmat, „ştiindu-se că la noi nu s-a folosit numeralul ordinal la domnii cu acelaşi nume”. Practic, a fost primul domnitor cu acest nume.

Cert este că mulţi s-au înşelat, crezând că domnitorul era foarte în vârstă. Chiar şi Eminescu, în poezia sa, „Scrisoarea a III-a”, îi spune „moşneag”.

„De fapt, când s-a dat bătălia de la Rovine, Mircea era tânăr, abia împlinise 40 de ani. Istoriografia românească l-a păstrat sub acest nume, deşi numele de Mircea cel Mare este mult mai nimerit”.  

Ţara Românească pe timpul lui Mircea cel Bătrân, Foto: wikipedia.org

„Principe între creştini, cel mai viteaz şi cel mai ager”

După o glorioasă domnie de 32 de ani, „principe între creştini, cel mai viteaz şi cel mai  ager”, după cum îl prezintă cronicarul Leunclavius, Mircea cel Bătrân a trecut la cele veşnice la 31 ianuarie 1418.

 Trupul neînsufleţit a fost adus de la curtea voievodală de la Argeş, la ctitoria sa de la Cozia, în ziua de 4 februarie.

„Moartea voievodului muntean este evocată într-o veche cronică sârbească: „Anul 6926 (1418) s-a pristăvit marele voievod al Ungro -Vlahiei, Io Mircea, ianuarie 31” şi cronica lui Axentie Uricariul, în care stă scris: „Murit-au Mircea Vodă în domnie şi l-au îngropat la mănăstirea de la Cozia”.

Căutătorii de comori i-au distrus mormântul de multe ori

Pe mormântul voievodal a fost pusă o piatră mare de factură apuseană care a fost distrusă, mormântul fiind profanat de mai multe ori. 

Mănăstirea a fost incendiată, iar mormintele lui Mircea şi ale altor domni au fost profanate în speranţa găsirii unor comori ascunse, în vremea „zaverei” de la 1821”, mai aflăm de la dr. Florin Epure.

În vara anului 1916, trupele austro-germane în retragere au devastat mănăstirea, piatra tombală a domnitorului a fost mişcată din loc şi spartă, iar biserica a fost folosită ca adăpost pentru cai. 

Din iniţiativa Comisiei Monumentelor Istorice, la 15 mai 1938, pe mormântul marelui voievod Mircea s-a aşezat actuala piatră funerară, adusă din Bulgaria, cu inscripţia: „Aici odihnesc rămăşiţele lui Mircea, Domnul Ţării Româneşti, adormit în anul 1418”. 

Alături de Mircea cel Bătrân îşi doarme somnul de veci mama lui Mihai Viteazul, călugărită după moartea fiului ei sub numele de Teofana.  

Mormântul lui Mircea cel Bătrân, de la Mănăstirea Cozia, Foto: Adevărul

Mircea cel Mare, „Făcătorul de sultani”

Domnitorul Ţării Româneşti a dovedit abilităţi de mare strateg militar în confruntările duse cu turcii, de lângă Bizanţ, de la Rovine, Nicopole, ca un adevărat scut la porţile creştinătăţii, dar şi înalte vituţi diplomatice. 

„A ştiut să profite de situaţia precară a interregn-ului otoman, creat de victoria de la Ankara, a hanului Timur Lenk, asupra lui Baiazid. Suleyman, Isa, Musa, Musatafa şi Mehmed, fii lui Baiazid, au intrat într-o luptă acerbă pentru conducerea Imperiului Otoman. 

Mircea Vodă a început prin a-l sprijini pe Musa, să ajungă sultan, dar acesta a fost înfrânt de fratele său Suleyman. Relaţia dintre cei doi fusese întărită printr-o alianţă  matrimonială; Mircea i-a dat pe fiica de soţie. După înfrângerea şi moartea lui Musa, Mircea cel Mare îl va sprijini pe Mustafa, un al fiu al lui Baiazid, pe care îl adăposteşte în Ţara Românească. 

Domnitorul muntean a mai încercat şi să submineze autoritatea lui Mehmed, încurajând acţiunile unui partizan al lui Mustafa, pe şeicul Bedreddin, care se bucura de popularitate în rândul ţărănimii. În cele din urmă, toţi pretendenţii au fost eliminaţi de Mehmed.

Nimeni, până la Mircea, şi nici după moartea sa, nu a cutezat să se amestece în succesiunea la tronul sultanilor. Planul său tactic care s-a bucurat de succes o vreme, a făcut să întârzie planurile de cucerire ale Imperiului Otoman”, mai aflăm de la directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Vâlcea.

La moartea sa, Mircea cel Mare a lăsat urmaşilor săi o ţară neatârnată, liberă şi prosperă.

Frontispiciul Mănăstirii Cozia - Vâlcea, Foto: Adevărul

Mircea Vodă a înzestrat ţara cu lăcaşuri sfinte 

Ctitor de cultură şi artă, a înălţat sau a sporit în frumuseţe, importante valori arhitecturale ale patrimoniului românesc, cum este „lavra Coziei, în al cărei naos se află tabloul votiv ce-l înfătişează. În vremea domniei sale, Mircea cel Bătrân a zidit sau a „preînnoit” multe lăcaşuri de cult: Cozia, Brădet, Vişina, Snagov, Cotmeana, Dealul, Vodiţa II, Sărăcineşti, Coşuştea, Govora, Biserica Domnească de la Curtea de Argeş şi Mănăstirea Cutlumuş, de la Sfântul Munte Athos.” 

Sfânta Mănăstire Cozia, una dintre cele mai importante ctitorii ale voievodului, a fost ridicată între anii 1386-1388, „la loc de linişte şi siguranţă”, pe Valea Oltului, aproape de Călimăneştii - Vâlcii, de meşteri de pe valea Moravei. 

„Cu toate acestea, Cozia nu este o copie după vreo mănăstire sârbească, ci o altă variantă a monumentelor din această şcoală, care a zidit şi aşezămintele monastice de la Studenita, Gračanica, Ravanica, Veluće, Lazarica - Kruševac, Ljubostinja, Kalenić şi Manasija-Resava.

Originea numelui aminteşte de cuvântul pecenego-cuman „koz” care înseamnă nucă. Voievodul Mircea explică actul ctitoririi: „De aceia, am binevoit domnia mea să ridic din temelie o mânăstire în numele sfintei şi de viaţă începătoarei şi nedespărţite Troiţe, dumnezeire nezidită[…] la locul numit Nucet pe Olt, adică Cozia[…].

Cel care l-a sfătuit pe domnitor să ridice ctitoria de la Cozia pe locul unde se află astăzi, a fost călugărul cărturar Nicodim de la Tismana, „sfetnicul lui Mircea întru cele dumnezeieşti”, cel care a participat la târnosirea bisericii - care a avut loc în ziua de 18 mai 1388 (630 ani) - şi al cărui chip este zugrăvit în partea de sud a pronaosului. 

Vechile fresce de la Cozia au păstrat chipul lui Mircea cel Mare zugrăvit în naos, pe zidul din dreapta, în înfăţişarea sa de ctitor, înveşmântat în frumosul costum de cavaler occidental, alături de fiul său Mihail, vegheaţi de pronia cerească a Maicii Domnului”, explică Florin Epure. 

Domnitorul a înscris în nemurire Vâlcea şi Râmnicul

În acest an se împlinesc 630 ani de la prima atestare documentară a oraşului Râmnicu Vâlcea. Un alt document emis la Râmnic, la 4 septembrie 1389, întăreşte mănăstirii Cozia locul ce ţinea de satul Jiblea. Mircea numeşte Râmnicul „oraşul domniei mele”. 

Astfel, Râmnicul, apare ca al treilea oraş, în ordine cronologică, după Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş. Domnitorul a declarat Râmnicul reşedinţă a curţii şi cancelariei sale voievodale.

Hrisovul lui Mircea din 8 ianuarie 1392, înscrie în istorie Vâlcea, ca primul judeţ menţionat în documente.