Râmnicu Vâlcea: Gripa porcină a băgat spaima în şahiştii de la Memorialul „Constantin Rădulescu”
0
Din cauza gripei porcine dar şi a crizei, numărul concurenţilor participanţi la cea mai mare manifestare sahistă de anul acesta din judeţ, a scăzut considerabil faţă de anul trecut.
Azi se încheie la Râmnicu Vâlcea Festivalul de Şah "Vâlcea 2009", organizat Asociaţia Judeţeană de Şah Vâlcea, începând cu data de 26 decembrie. Au participat concurenţi de la mai multe cluburi puternice de şah din România, turneul fiind împărţit în două nivele: unul pentru copiii până în 12 ani, numit „Trofeul Speranţelor" iar celălalt, pentru seniori, cu numele de "Memorialul Constantin Rădulescu". Sahiştii s-au intrecut nouă runde, în stil elveţian, câştigătorul fiind cel care a acumulat cel mai mare punctaj în urma tuturor jocurilor. „Acest concurs îl comemorează pe ilustrul profesor Constantin Rădulescu, cel care a făcut cunoscut şahul vâlcean pe plan internaţional şi mare şlefuitor de talente în judeţ. Participanţi au fost mai puţini decât anul trecut, din cauza gripei porcine şi a crizei", a spus Ioan Herving Varlan, antrenor la Şah Club Râmnicu Vâlcea.























































