Râmnicu Vâlcea: Căminele de bătrâni, „asaltate” de vârstnicii bolnavi şi singuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de vârstnici solicită anual locuri în căminele de bătrâni unde să aibă parte de asistenţă medicală de calitate şi condiţii decente de viaţă. În prezent, azilele din judeţul Vâlcea sunt supraaglomerate, iar autorităţile susţin că numărul vârstnicilor care au nevoie de ajutor este în creştere.

Nu toate cererile bătrânilor care solicită un loc în azile primesc răspunsuri favorabile, selecţia fiind extrem de riguroasă. Anul trecut, s-au înregistrat 128 de cereri dar nu au fost soluţionate decât 86. 569 de persoane vârstnice sunt instituţionalizate în judeţul Vâlcea. „Capacităţile noastre erau până la 500 de locuri, dar am desfiinţat spaţii administrative şi am făcut spaţii de cazare, mărind astfel numărul. Am creat câte 10-15 locuri în fiecare centru, pentru a putea rezolva cât mai multe cereri", a precizat Nicolae Badea, directorul Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite