Plase și bariere pe Valea Oltului. Alpiniștii utilitari vor îndepărta cu ranga și ciocanul fiecare piatră
0La fel ca pe Defileul Jiului, și pe Valea Oltului riscul căderii de stânci de pe versanți este permanent. S-a întâmplat și se va mai întâmpla, recunosc drumarii.
Pe Valea Oltului, străbătută de șoseaua DN7 / E81, cel puțin în ultimii ani, nu s-au mai produs incidente deosebit grave precum cel din județul Gorj, adică nu a murit nici un om pe raza celor două județe, Sibiu și Vâlcea, în Defileul Oltului. În schimb, în fiecare an au loc accidente din cauza bolovanilor căzuți de pe stânci pe carosabil.
Pericolul pe acest tronson de șosea este uriaș, având în vedere că vorbim de unul dintre cele mai tranzitate și mai periculoase sectoare de drum național / european din țara noastră.
Cum DN7 / E81 se află sub administrarea a două regionale de drumuri naționale: Craiova – pentru porțiunea din județul Vâlcea și Brașov pentru Sibiu, reprezentanți ai ambelor structuri au explicat pentru „Adevărul” cât de sigură este circulația pe acest tronson, care sunt riscurile și ce lucrări sunt în execuție sau urmează să se realizeze pe versanții care străjuiesc defileul.
Este vorba în principal despre montarea de plase de siguranță și bariere de plase, pentru retenția bolovanilor care cad de la înălțime, dar și de ranguire versanți – proces prin care, cu ajutorul alpiniștilor utilitari, sunt îndepărtate pericolele de pe stânci. Lucrări de peste 60 de milioane de lei prevăzute și într-un acord – cadru ce se va derula pe patru ani și care urmează să fie lansat în scurt timp.
Cum și în ce condiții se montează plasele de siguranță și barierele de retenție
În urma tragicului eveniment de pe DN66 - Defileul Jiului, în care un șofer a murit în urma dislocării unui bolovan / stâncă de pe versant, șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a cerut tuturor direcțiilor regionale din cadrul instituției să realizeze noi verificări și intervenții suplimentare pe drumurile care tranzitează zonele montane.
O astfel de zonă este Valea Oltului – DN7 / E81 - porțiune cuprinsă între județele Vâlcea și Sibiu.
Cine își împarte responsabilitatea: de Sibiu răspunde Brașovul, de Vâlcea răspunde Doljul
Pentru tronsonul din Sibiu este responsabilă Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov. Lucrările la carosabil demarate aici în vară, ce urmează să se finalizeze până la sfârșitul anului, pe sectorul cuprins între limita cu județul Vâlcea și Boița – Sibiu, la ieșirea nordică din defileu, prevăd printre altele și amplasarea de plase de siguranță speciale împotriva căderilor de piatră, bolovani, stânci, pe versantul care străjuiește partea vestică a drumului.
„Pe Valea Oltului, lucrările care se desfășoară în acest moment între Boița – Sibiu și limita cu Vâlcea, pe lângă consolidarea malului Oltului și refacerea structurii drumului, a podețelor etc., includ și amplasarea de bariere și plase de retenție pentru stânci, pe mai bine de patru kilometri lungime. Plasa de retenție îmbracă stânca, iar așa-zisele bariere sunt perpendiculare pe stâncă, precum niște balcoane. Sunt tot plase, dar montate ca niște terase. Dacă din plasa de retenție nu poate pleca piatra, barierele sunt pentru pietrele care cad de mai sus, de la înălțime”, a explicat pentru „Adevărul” Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov.
Valea Oltului, diferită de Valea Jiului: riscuri, imposibil de anticipat
În ciuda tuturor amenajărilor pentru siguranța rutieră, Elekes a precizat că oricând se pot întâmpla incidente.
„Chiar dacă toate drumurile sunt pline de amenajări de siguranță rutieră, tot se întâmplă accidente, în ciuda tuturor măsurilor luate”, a recunoscut specialistul explicând și de ce situația de pe Valea Oltului este diferită față de cea de pe Valea Jiului.
„Este un pic diferită situația, pentru că stânca este diferită, între Vâlcea și Sibiu este mult mai friabilă, se sfărâmă mai ușor. Avem noroc că există foarte multă vegetație în zona aceea, dar acest lucru presupune însă și dificultăți legate de defrișare în pădurile altora sau în zonele protejate”, a mai explicat reprezentantul drumarilor.
„Nu poți îmbrăca tot muntele în plasă”
Este imposibil de prevăzut toate riscurile și pentru că o altă problemă este legată de zonele în care sunt pereți de stâncă de mari înălțimi. „Te poți duce cu plasa până la 30 – 40 de metri înălțime, dar nu poți îmbrăca tot muntele în plasă. De aceea soluțiile alternează. Dar și barierele au limitările lor. Nu poți să ții jumătate de munte! Se fac tot felul de calcule inginerești, dar soluție sută la sută sigură nu există”, arată Robert Elekes.
El a menționat că nu s-au mai luat în calcul alte lucrări pe Valea Oltului, în ciuda incidentului din Defileul Jiului.
„Suntem norocoși din punctul acesta de vedere, că avem deja două proceduri care sunt în derulare, una chiar în execuție, pe DN7 - E81, și atunci nu prea mai este altceva de demarat. Iar restul sunt în faza de proiectare. Dar poate că acum ele se vor aproba mai rapid”, și-a exprimat speranța specialistul de la Drumuri.
Ranguire pe 6000 de mp pe Valea Oltului, în Sibiu
Robert Elekes a mai vorbit pentru „Adevărul” și despre un alt tip extrem de important de lucrări care se execută pe versanți o dată pe an sau la doi ani: „Facem și ranguiri – curățarea fețelor stâncoase cu ajutorul alpiniștilor utilitari. Anul aceste, DRDP Brașov a făcut foarte multe ranguiri pe drumurile din zonele montane pe care le administrează. Pe Valea Oltului, astfel de procedee au fost realizate pe 6.000 de metri pătrați”.
Ce înseamnă aceste suprafețe ca lungime de drum este greu de spus, pentru că înălțimea stâncilor este diferită de la o zonă la alta, iar intervenția se calculează la suprafață.
„Au fost zeci de puncte în care alpiniștii au coborât și au făcut curat. Se curăță de sus în jos, în paralel, toate pietrele. Iar plasele de retenție tot cu ajutorul alpiniștilor utilitari vor fi montate”, a mai menționat purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov.
Acord – cadru, pe patru ani, ce va fi lansat în aceste zile
Omologul său de la Craiova, Cristian Tudor, a vorbit și el pentru „Adevărul” despre ranguirea versanților și acordul – cadru ce urmează să fie lansat în aceste zile pentru drumurile montane aflate în administrarea DRDP Craiova.
„În zilele următoare se va lansa un acord - cadru, fără legătură cu incidentul din Defileul Jiului, pentru că nu am fi avut timp să facem toate documentele. Este un acord pe patru ani de zile, pe toată Regionala Craiova, de ranguire versanți. Alpiniștii utilitari vor îndepărta cu ranga și ciocanul fiecare piatră pe care o consideră un risc. Vor merge până la a forța desprinderea unora dintre ele care ar putea reprezenta un potențial risc. Se vor mai tăia și copaci...”, a precizat Tudor.
Reparații capitale pe toată lungimea Văii Oltului, dar și pe Valea Lotrului
Cristian Tudor de la DRDP Craiova a menționat că la nivelul DRDP Craiova există demarate o serie de lucrări în diferite stadii care vizează protecția versanților din Defileul Oltului, inclusiv de montare de plase de siguranță și bariere de retenție.
„Pe Valea Oltului (până la limita cu județul Sibiu – n.red.) vom avea ranguire, prin acordul – cadru, în următorii patru ani, pe diferite sectoare. Având în vedere lungimea (cel mai lung defileu din țară – n.red.) nu poți să faci tot o dată, motiv pentru care intervenția va fi defalcată. Vor fi amplasate inclusiv plase și bariere”, a menționat purtătorul de cuvânt.
Tudor a precizat că astfel de lucrări vor avea loc pe ambele drumuri naționale din zona montană a Vâlcii: DN7 / E81 – tronsonul de Valea Oltului, cât și DN7A, pe Valea Lotrului, drumul care duce spre Voineasa, Obârșia Lotrului și mai departe spre Transalpina.
„Pe DN7A se vor monta plase de protecție versanți pe două sectoare, iar pe DN7 / E81 - pe nu mai puțin de 27 de sectoare, atât pentru completare cât și pentru înlocuire, unde este cazul, fiind vorba despre reparații capitale”, a mai explicat specialistul din Dolj.
Lucrările încep chiar de la intrarea sudică în defileu, din zona Viaductului Poștei – Călimănești și țin până la ieșirea din Vâlcea, la Câineni.
„Golirea plaselor de bolovani și stânci are loc ori de câte ori este nevoie”
„Sunt lucrări specifice pe care noi oricum le facem periodic, foarte multe cu proprii angajați, unde se poate. Dar am mai avut intervenții și la golirea plaselor sau barierelor, unde am dat comandă către firmele specializate. Nimeni nu a stat să aștepte să se întâmple ceva”, a ținut să mai sublinieze reprezentantul de la Drumuri Naționale.
Cristian Tudor a specificat că golirea plaselor de pietre, bolovani etc. are loc ori de câte ori este nevoie, pentru că ele nu pot rezista la presiuni foarte mari. Totul este în funcție de cantitatea de piatră acumulată.
„Noi, la drumurile naționale, suntem împărțiți pe sectoare și districte. Fiecare district are în responsabilitate o porțiune de kilometri dintr-un drum. Zilnic sau periodic se fac revizii. Spre exemplu, în fiecare zi se strâng gunoaiele de pe defileu, și normal că angajații se uită și pe versanți să vadă dacă plasa e ruptă, dacă e încărcată. În acest caz se anunță imediat conducerea secției și se iau măsurile care se impun, precum restricționarea traficului pe o bandă”, a mai precizat reprezentantul DRDP Craiova, Cristian Tudor.