Călin Georgescu, vizat de DIICOT pentru legături cu o firmă care furniza tehnologie militară Rusiei
0Fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu ar fi acționat ca intermediar pentru o companie care importa tehnologie occidentală destinată armatei ruse, potrivit unei investigații.

O anchetă jurnalistică Captura arată că fostul candidat la alegerile prezidențiale din România, Călin Georgescu, „a acționat ca un fel de broker într-o schemă de înșelăciune investigată acum în România de către DIICOT”. Legătura s-ar fi făcut prin firma Mercando Green Technology AG, înființată acum 15 ani în Zug, descrisă drept „un canton cu regim fiscal prietenos, care nu dezvăluie identitatea beneficiarilor de firme locale și unde activează, în mod tradițional, mai multe case de comerț ale oligarhilor ruși”.
„Oficial, compania Mercando investește în cercetări tehnologice și proiecte de inovație din domeniul surselor alternative de energie. Neoficial, finanțează și dezvoltă parteneriate cu o grupare acuzată de parchetele federale din Germania și Elveția că ar fi traficat tehnologie occidentală de precizie pentru armata rusă”, arată sursa citată.
Acuzat de înșelăciune cu 1 milion de euro
Călin Georgescu apare în această schemă în dreptul unei escrocherii de 1,1 milioane de euro. Păgubitul Răzvan Leu, un afacerist din Buzău, a depus o plângere penală prin care susține că fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu și fostul ofițer al MAI Ion Negoescu i-au prezentat compania elvețiană Mercando Green Technology AG.
Georgescu și Ion Negoescu i-ar fi propus lui Leu să le ofere un avans de 1 milion de euro, după care urma să primească o linie de creditare de șase milioane de euro pentru o afacere cu metale prețioase în Dubai. Răzvan Leu le-ar fi oferit suma, însă n-ar mai fi primit linia de creditare. Firma ar fi trebuit să preia aranjamentul inițial.
Dosarul este pe rolul DIICOT și cercetările sunt efectuate in rem, adică dosarul este în faza în care anchetatorii cercetează fapta, nu persoanele acuzate.
Ion Negoescu este fost ofițer în serviciul secret al Ministerului de Interne (DIPI, mai cunoscut ca “Doi și-un sfert”), devenit între timp preot în satul natal din Argeș, Mățău, acolo unde a avut o casă de vacanță și Călin Georgescu, mai arată sursa citată.
„După semnarea acestui contract (n. r. - cu firma elvețiană Mercando), au urmat mai multe discuții cu Călin Georgescu, care de trei ori mi-a trimis OP-uri fără acoperire”, povestește Răzvan Leu în plângerea penală către DIICOT.
Firma Mercando
Fondatorul firmei elvețiene Mercando este Mihail Cebotari, afacerist născut în Republica Moldova, cu proiescte și în România. El susține că s-a detașat complet de companie și că, „în toți acești ani, afacerea lui de bază s-a derulat în Federația Rusă, până când a fost nevoit s-o mute în Kârgâzstan, din cauza sancțiunilor internaționale. Războiul din Ucraina l-ar fi încurcat economic, spune Cebotari, întrucât activează pe piața noilor tehnologii pentru minerit și prelucrarea resurselor naturale (metale neferoase)”.






















































