Situație dificilă în Prahova. Tot mai multe localități rămân fără apă potabilă. Cozi imense, școli închise, spitalele au suspendat internările
012 comune și orașe au rămas fără apă potabilă în județul Prahova, ca urmare a crizei de la barajul Paltinu. Peste 107.000 de oameni vor primi apă potabilă de la rezervele de stat.

UPDATE: Apă potabilă de la rezervele de stat
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat în data de 30 noiembrie 2025 Hotărârea nr. 32, prin care se aprobă distribuirea din rezervele de stat a unor cantități de apă potabilă, dar și dispunerea unor măsuri urgente, destinate sprijinirii populației afectate de întreruperea alimentării cu apă în județele Prahova și Dâmbovița.
Măsura vine ca urmare a scăderii semnificative a nivelului apei în acumularea Paltinu, determinată de pregătirile pentru lucrări hidrotehnice la baraj, precum și a turbidității ridicate cauzate de fenomenele hidrologice. Aceste condiții au condus la întreruperea alimentării cu apă potabilă în 13 localități din Prahova și o localitate din Dâmbovița, afectând peste 107.000 de locuitori.
”Transportul apei potabile se realizează de către Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, iar distribuirea către populație este asigurată de autoritățile administrației publice locale, sprijinite de Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență. În aceste momente, ANRSPS a început încărcarea apei potabile în mijloacele de transport, iar livrarea acesteia, în localitățile afectate, va avea loc în acesta seară”, se arată în decizia CNSU.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a dispus măsurile specifice pentru gestionarea situației, după cum urmează: dislocarea capabilităților de transport apă potabilă către județele afectate; asigurarea apei potabile pentru unitățile sanitare din cele 14 localități; realizarea manevrei de forțe și mijloace în vederea asigurării populației cu apă menajeră, inclusiv suplimentarea capacității operatorului economic responsabil cu distribuția, prin mijloace specifice IGSU.
UPDATE S-a decis suplimentarea rezervoarelor de apă pentru populație
În acest moment, în acumularea Paltinu, nivelul apei a crescut de la cota 609 la cota 621, adică aproximativ 12 metri, acumulandu-se un volum de peste 10 mil mc de apa (de 2-3 ori mai mult decât volumul care se acumula in cazul Q multianuale lunare). La această oră, evacuarea debitelor în aval se poate realiza doar prin centrala hidroelectrică, cu valori de maximum 2–3 mc/s.
Totuși, din cauza turbidității ridicate, centralele au fost oprite pentru câteva ore, pe fondul riscului de supraîncălzire. În aceste condiții, valorile ridicate ale turbidității nu permit tratarea corespunzătoare a apei, pentru potabilizarea apei.
”Reluăm recomandarea către DSP Prahova și alte autorități din județ de a furniza apă în scop menajer pentru localitățile afectate având în vedere situația critică prezentă. Solicităm declararea stării de urgență în vederea implementării de măsuri urgente care să vină în sprijinul comunităților afectate.
Având în vedere situația meteo, creșterea turbidității și volumul mic de apă din lac, se estimează, pe baza datelor de la acest moment, că reluarea furnizării apei potabile va fi posibilă după minimum 72 de ore de la încetarea precipitațiilor, cu condiția scăderii turbidității la nivelurile ce permit tratarea apei în Stația de Tratare Voila”, potrivit Apele Române.
La ședința CJSU Prahova — la care au participat Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, și directorul general al ANAR, Florin Ghiță — s-a decis suplimentarea rezervoa
Furnizarea apei potabile este total oprită în localitățile Câmpina, Breaza, Băicoi, Adunaţi, Poiana Câmpina, Şotrile, Băneşti, Brebu, Telega, Vărbilău, Aluniş şi parţial în comuna Floreşti din judeţul Prahova, situaţia fiind catalogată drept una „critică” cu impact direct asupra a zeci de mii de oameni.
La Câmpina, Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) a propus închiderea tuturor unităților de învățământ din municipiu marți, 2 decembrie. Măsura vine după ce orașul se află de peste 48 de ore fără apă potabilă și menajeră, propunerea fiind trimisă spre aprobare la nivel județean.
Pe lângă suspendarea cursurilor, Primăria Câmpina a luat o serie de măsuri imediate pentru gestionarea crizei, inclusiv suplimentarea containerelor cu apă potabilă și distribuirea apei menajere către spitale, centre rezidențiale și instituții sociale. Spitalul Municipal și centrele pentru persoane cu dizabilități și sindrom Down sunt asigurate cu apă prin cisternele Primăriei.
Criza apei potabile din Câmpina afectează și serviciile medicale. Spitalul Municipal a fost forțat să suspende internările, primind la ora actuală doar urgențele majore.
Coadă la apă la Câmpina
La Câmpina, oamenii stau la coadă pentru apă.
„În cartierul Turnătorie este deja o cisternă cu apă . La poarta principală.Urmează încă o cisternă în parcarea de la Casa Tineretului.Spitalul este alimentat cu cisterna de la Seră.Am solicitat principalelor magazine să mențină aprovizionarea cu apă îmbuteliată.Important: fierbeți apa pentru băut timp de 10 minute”, a scris Irina Mihaela Nistor, primarul din Câmpina, pe pagina de Facebook.
„Ieri seară singura soluție la care au ajuns specialiștii, soluție care nu mă mulțumește deloc, este aceea că vor putea relua furnizarea apei la 72 de ore după această ploaie. Codul portocaliu ar trebui să se oprească astăzi la prânz, dar nu mă mulțumește pentru că e perioadă prea mare de timp. Am solicitat să se găsească și alte soluții”, a susținut prefectul Daniel Nicodim.
Practic, zeci de mii de oameni din Prahova și Dâmbovița vor rămâne fără apă potabilă cel puțin încă trei zile, după ce turbiditatea extremă a apei din Barajul Paltinu a blocat Stația de Tratare Voila.
Apele Române estimează că alimentarea nu poate fi reluată mai devreme de 72 de ore de la încetarea precipitațiilor.
Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) a confirmat că problema este cauzată de turbiditatea „extrem de ridicată” a apei brute provenite din Barajul Paltinu. Fenomenul, generat de precipitațiile puternice și de afluxul de aluviuni, este agravat de faptul că nivelul lacului este menținut scăzut din cauza lucrărilor la golirea de fund. Această combinație face ca apa să depășească limitele de siguranță și să nu poată fi tratată în Stația Voila.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat sâmbătă că nu este vorba doar despre o problemă tehnică, ci o lipsă gravă de profesionalism.
”Nu vom tolera întârzieri, ascunderi de informații sau lipsă de comunicare. Oamenii au nevoie de apă potabilă, nu de justificări. O să trimit și Corpul de Control al Ministerului Mediului pentru a verifica modul în care a fost gestionată situația și pentru a identifica persoanele vinovate pentru această situație. Doar acum câteva zile, toate autoritățile din subordinea Ministerului Mediului, dar și din subordinea Ministerului Energiei, au dat asigurări că nu vor lăsa fără apă potabilă comunitatea din respectiva zonă. Evident că trebuie să răspundă cei care nu își fac treaba corect”, a transmis Diana Buzoianu.























































