FOTO VIDEO Obiceiul colindatului în Oltenia de sub munte, povestit de bătrâni. Cum se păstrează vii datinile: „Colindă toată noaptea după colindeţi”
0
Vaideeni - Vâlcea este una dintre comunele în care portul popular, obiceiurile şi tradiţiile după datina străbună se păstrează cu sfinţenie. Perioada sărbătorilor de iarnă este un prilej pentru a reînvia o serie de obiceiuri.
La Vaideeni, în Oltenia de sub munte, se întâmplă un lucru rar şi minunat în ultimii ani, mai ales de când a fost înfiinţată o asociaţie culturală, denumită „Moştenitorii”, cu scopul de a reînvia datinile strămoşeşti, de a salva, proteja, redescoperi, conserva şi promova comorile culturale şi arhitecturale ale zonei şi a de face cunoscută zona - „colţul de rai de sub munte” - pe tot globul.
Perioada sărbătorilor de iarnă s-a dovedit un bun prilej pentru a fi reînviate şi promovate o serie de obiceiuri ale zonei, precum „Colindeţii”. De secole, în Ajun de Crăciun toată suflarea satului porneşte în colindat. De această dată, membrii asociaţiei şi musafirii lor - „La blouse roumaine” - au fost colindaţi exact ca acum 200 de ani de Ansamblul Folcloric „Mioriţa”, condus de doamna Cristina Irimescu, vechi de peste 50 de ani, unul dintre cele mai renumite la nivel de ţară.
În plus, aceeaşi membri au organizat o şezătoare a „Înţelepţilor satului” la care i-au invitat să participe pe bătrânii reprezentativi din Vaideeni ca să explice cum erau obiceiurile pe vremuri, în special cel de Crăciun - numit „Colindeţi”, cum s-au schimbat şi au evoluat şi ce se poate face pentru a fi transmise mai departe, generaţiilor actuale şi viitoare. Iar momentul a fost imortalizat într-un film pe care vă invităm să-l vizionaţi, pentru a afla ce anume face ca zona aceasta din România să fie unică.
Pe scurt, la Vaideeni s-a creat un melanj a două tradiţii, a oltenilor, locuitorii originali ai zonei şi a celor veniţi de peste munte, din Ardeal, a ungurenilor. În trecut, însă, lucrurile erau extrem de bine delimitate chiar de pârâul care traversează localitatea, Luncavăţul, dincolo de mentalităţi şi alte reguli. Oltenii locuiau în dreapta Luncavăţului, în ceea ce se numea odinioară „Linia românilor” sau „Uliţa românilor”, cunoscută acum sub numele de „Uliţa Slătiorii”. Implicit, ceilalţi locuiau în satul „Linia ungurenilor”. Fiecare cu tradiţia sa, cu obiceiurile şi datinile din străbuni. În timp însă, cele două comunităţi s-au influenţat una pe alta şi prin urmare s-au schimbat reciproc, preluând câte ceva din rostul celeilalte, mai mult decât vor să recunoască urmaşii lor astăzi.
Tradiţiile erau şi ele diferite, îşi amintesc „înţelepţii satului”. Dacă oltenii din Vaideeni petreaceau de seara până dimineaţa, colindând din casă în casă, alături de lăutari tocmiţi de bătrâni, ungurenii colindau în Ajun de Crăciun cu noaptea-n cap în ceea ce se numea „obiceiul piţărăilor”, al copiilor. Oltenii colindau cu mic cu mare, în timp ce la ungureni colindau doar copiii, fetele până la 12 - 13 ani, băieţii un pic mai mari. Acum, şi de-o parte şi de alta, colindă toată suflarea. Iar un alt obicei care s-a păstrat până în zilele noastre era legat de locul de plecare la colindat - acelaşi de sute de ani - şcoala satului, care se afla chiar în centrul comunităţii.
Traseul erau stabilit dinainte, acelaşi de fiecare dată şi exista, ca şi acum, o anumită chemare la colindat, specifică zonei: „Adună-te codreo”, pe care bătrânii o interpretează ca făcând referire la codrul de pâine. Fiindcă printre darurile care se primeau drept mulţumire pentru colindă erau şi copturi - colăcei împleţiţi, alături de nelipsitele poame şi nuci. Astăzi, colindeţile sunt mai bogate, cu portocale, bomboane şi alte dulciuri, menite să-i ademenească pe cei mici de la vârste foarte fragede. Cetele de colindători erau formate atât din copii săraci, cât şi bogaţi, fără discriminare.
Uneori, cei norocoşi mai primeau şi câte o bomboană de la avuţii satului - de la boieri, zahăr cubic sau câte „o bucăţică de mălai făcut în ţăst”. Sătenii se puneau de acord - „era o concurenţă în bine” - ca să nu ofere fiecare aceleaşi daruri: „unii dădeau mere, alţii nuci, alţii colaci, fiecare ce avea, chiar şi cei mai săraci dădeau câte ceva”, amintesc bătrânii satului prin vocea profesorului Vartolomeu Todeci, cunoscut în zonă ca „Bardul din Carpaţi”.
Pe lângă colinde existau şi blesteme, pentru cei care refuzau să-i primească pe colindători: „Cine n-o da colindeţe, să-i moară purceaua în coteţe şi mătuşa în Unghete”, dar bătrânii spun că acest lucru de fapt nu se întâmpla niciodată.
Ca peste tot în România, colindeţile au urmat exemplul darurilor oferite de magii care au vestit Naşterea Mântuitorului, aurul, smirna şi tămâia fiind înlocuite cu produse de prin gospodărie.
„Moştenitorii” au vorbit despre tradiţiile de altădată, despre datinile unice păstrate cu sfiinţenie de la Vaideeni, de curând, la Realitatea TV, când au amintit despre colindatul timp de şapte zile: de Crăciun, de Anul Nou, de Bobotează, Sfântul Ion şi, în funcţie de etapa vieţii, cu Sorcova sau Pluguşorul. Ansamblul Folcloric Mioriţa, încă, este nelipsit şi după 50 de ani de la diverse târguri şi festivaluri, precum şi de la colindat.
Membrii asociaţiei au vorbit inclusiv despre portul popular - cojocul purtat în Vaideeni care nu se numeşte şubă, ci bituşă, şi care este mai mic, cu mâneci mai lungi, se poartă doar în sat şi este diferit oarecum de ceea ce poartă oierii – cojocul şut – „casa ciobanului al cărei scop era să-l adăpostească de geruri”. În plus, costumaţia populară bărbătească purtată şi în zilele noastre cuprinde şi cizme – o influenţă mai nouă, de sorginte austriacă, fiindcă ungurenii se consideră şi acum „supuşi austrieci, şi după mamă şi după tată”. Dar, în general, în Vaideeni, purtau cizme pe vremuri doar oamenii mai înstăriţi. În rest, după război s-au purtat bocancii. Bărbaţii mai poartă iarna cioareci, pantaloni de dimie cu o cusătură pe o parte, despre care se spunea că este făcută de femei „cu dinţii”, cămaşă, chimir etc..
„Scopul nostru, ca asociaţie, este să transmitem mai departe, să cultivăm spiritul de conservare şi perpetuare a tradiţiilor. Am vrut să facem şi o surpriză celor plecaţi, care vin mai rar acasă, de sărbători şi am căutat printre pozele vechi, de la colindeţile trecute. Dar n-am reuşit încă ce speram”, au povestit membrii asociaţiei, amintind că acum încearcă să reînvie o tradiţie care s-a pierdut pe vremea comunismului, când a fost interzisă - „Obiceiul crailor”, preluat din zona Ardealului: o scenetă legată de cei trei magi, Îngerul lui Dumnezeu şi Irod, ale cărei versuri nu se mai cunosc.
În plus, Asociaţia Culturală Moştenitorii continuă cu proiectele deja demarate: „Proiectul Caselor Albastre” şi promovarea traistei de Vaideeni – „Cu săculeţul de Vaideeni prin lume”, proiect demarat în online. Mai nou, promovează „Scarpeţii” – încălţările specifice zonei cu care au ajuns şi la Roma pe urmele lui Badea Cârţan, şi vor să organizeze mai multe „şezători” în perioada iernii şi a primăverii, ca în trecut, un fel de şcoli de ţesut pentru generaţiile viitoare, ca tradiţia să nu se piardă. Pe 1 ianuarie, vor fi prezenţi la „Balul oierilor”, unde altădată se încheiau căsătorii, iar de Paşte vor continua cu proiectul „Curăţenia de Primăvară”.
Se încarcă comentariile...
