„Nobelul pentru patrimoniu“, câştigat de o biserică din România. Istoria Bisericii de lemn Urşi din Vâlcea FOTO VIDEO
0
După ce a fost pe lista priorităţilor de finanţare culturale din România ani la rând, fondurile pentru monumentul istoric din Urşi, Vâlcea, n-au ajuns niciodată. Acum, însă, programul european Europa Nostra a ales Biserica de lemn din satul Urşi pentru premiul cel mare dintre alte 24 de iniţiative venite din 18 ţări europene.
Un proiect care a vizat restaurarea unei bisericuţe din lemn din Oltenia, veche de 250 de ani, a reuşit performanţa de a obţine cele mai înalte distincţii europene din zona păstrării şi restaurării patrimoniului.
Este pentru a doua oară când ţara noastră obţine o astfel de performanţă. În 2014 se primea aceeaşi recunoaştere europeană cu proiectul de restaurare a frescelor din secolul al XVII-lea din Biserica Dragomirna, din judeţul Suceava. Anul trecut, un alt proiect important, „Ambulanţa pentru Monumente“, a obţinut Premiul Publicului.
GALERIE FOTO CU BISERICA DE LEMN DIN ROMÂNIA CARE A CÂŞTIGAT „NOBELUL” EUROPEAN PENTRU PATRIMONIU
„Recompensa (Marele Premiu şi Premiul Publicului - n.r.) este similară Premiului Nobel în Europa“, recunoaşte Raluca Marţiş, specialistul în comunicare şi PR al Fundaţiei Pro Patrimonio, ONG-ul care a coordonat proiectul de restaurare a lăcaşului sfânt din Vâlcea, judeţul cu cele mai multe biserici şi mănăstiri seculare din ţară.
Povestea salvării bisericii de lemn este plină de elemente inedite, acţiunea derulându-se pe parcursul a 11 ani, graţie Fundaţiei Pro Patrimonio şi a celorlalte instituţii implicate, sprijinului oferit de comunitatea locală, de finanţatori, specialişti şi voluntari, în mod special. O poveste care s-a transformat într-un exemplu despre cum un şantier poate deveni şcoală, despre un proiect restaurat exemplar, cu materiale şi tehnici tradiţionale, într-o manieră ce a facilitat schimb de idei şi cunoştinţe între participanţi internaţionali. O poveste despre un lăcaş sfânt în care nu s-a bătut un cui, construit după o tehnică întâlnită la acea vreme doar în nordul Europei, cu o frescă unicat în Europa, şi care s-a finalizat cu un ghid de bune practici pentru bisericile de lemn din sudul Transilvaniei şi nordul Olteniei.
„Şcoală pentru toţi cei care au lucrat la proiect“
„A contat foarte, foarte mult partea de sustenabilitate şi de cooperare locală. Se pare că acest lucru a convins, a fost un mare atu. În plus, este un proiect atipic, mai ales că marea majoritate a proiectelor derulate în ultimii ani sunt destul de clasice, pe partea aceasta de salvare şi restaurare“, subliniază Raluca Marţiş de la Pro Patrimonio.
Ea a explicat pentru „Weekend Adevărul“ şi de ce restaurarea Bisericii din Urşi-Popeşti a fost atât de aparte faţă de celelalte realizări excepţionale din Europa. „În primul rând, nu s-a ştiut de la bun început cum o să evolueze proiectul. Practic, din pas în pas, s-a mai făcut câte ceva, s-a mai descoperit şi rezolvat ceva. Toată acţiunea în sine a reprezentat de fapt o şcoală pentru cei care au lucrat: fiindcă au descoperit cum să se ocupe de o biserică de lemn veche de 250 de ani, care nu are nici măcar un cui bătut în lemn, au fost studenţi arhitecţi care s-au specializat lucrând la Biserica din Urşi, restauratorii, la fel“.
Frescele desprinse de pe lemn au fost trimise la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, unde s-a continuat partea de restaurare. „Nu este vorba despre o frescă precum cea a italienilor, pusă pe perete, în cazul căreia este mai uşor de intervenit. Este o frescă de mortar pus pe lemn şi lucrul acesta nu este foarte aderent, motiv pentru care intervenţia tehnică în sine a fost extrem de complicată”, împărtăşeşte interlocutoarea.
Salvată cu ajutorul specialiştilor de la Institutul Naţional de Fizică
Din cauza frescei a fost nevoie de ajutorul specialiştilor de la Institutul Naţional de Fizică. „A fost o colaborare foarte strânsă a Universităţii de Arte, a arhitecţilor şi specialiştilor în fizică. S-au trimis la laboratoarele lor eşantioane, ca să ne spună ce materiale ar fi mai bine să se folosească, ce compoziţie, ce să se încerce şi cum. Chiar şi în partea de curăţare a lemnului au fost trimise eşantioane ca studiu, ca să se ştie care este cea mai corectă modalitate de intervenţie asupra lemnului“, explică PR-ul Pro Patrimonio.
Pictura nu s-a realizat de la începutul construcţiei, ci mai târziu, având ca model de inspiraţie Mănăstirea Hurezi, aflată în Patrimoniul Mondial UNESCO. „Au vrut să facă ceva similar, dar neavând nici banii, nici posibilităţile ctitorului de la Hurezi, Constantin Brâncoveanu, au îmbrăcat lemnul bisericii. Au pus şi pe o parte şi pe alta această frescă tencuită. Au spart în lemn, astfel încât să creeze mici găurele de care să se prindă mortarul pe care l-au pus”, dezvăluie Raluca Marţiş din misterele lăcaşului vâlcean.
Fresca unică, construcţie de inspiraţie nordică
„Încă un lucru remarcabil este faptul că are sistemul de tehnică de construcţie cu bârne orizontale care se numeşte «blockdau», care, de fapt, se foloseşte în Europa de Nord şi Centrală. Acolo este uzuală, dar iată că se întinde până la noi, în cea mai sudică regiune din Europa în care s-a întâlnit acest tip de construcţie din lemn“, mai spune Raluca Marţiş.
Nu îşi poate explica faptul că în urmă cu două secole şi jumătate constructorii de la acea vreme cunoşteau aceste tehnici. S-a descoperit acest lucru cu ajutorul specialiştilor străini care au colaborat în cadrul acestui proiect.
Tot ca o curiozitate, în momentul în care a fost ridicată biserica, pe scripeţi, pentru descărcarea arheologică, de pe tălpile ei iniţiale, pentru a se putea înlocui tot lemnul din fundaţii, arheologii care au cercetat tot ce era pe sub biserică au găsit şi un urcior cu monede vechi.
O altă poveste frumoasă este legată de lemnul cu care a fost refăcută biserica. „În momentul în care au desfăcut-o şi şi-au dat seama că este destul de mult lemn de înlocuit, cum n-au găsit în zona Vâlcii stejari destul de mari ca să poată să facă inclusiv bârnele pentru fundaţie, s-a adus lemnul din Bucovina“, mai aflăm din aceeaşi sursă. Apoi, într-o vară s-a decis să se planteze stejari, ca să existe materie primă peste un secol. O acţiune în care, din nou, s-a implicat comunitatea locală. S-au făcut plantări chiar şi la şcoală pentru lemnul necesar unei viitoare reabilitări. „Aceasta a fost chiar una dintre temele care a contat pentru juriul de la Europa Nostra, deşi când am gândit această acţiune nu ne-a trecut prin cap că ea va fi un plus la punctaj. A fost o gândire sustenabilă“, recunoaşte reprezentanta Pro Patrimonio.
Pictura, elementul cel mai valoros al bisericii
Istoria lăcaşului de cult care a pus România din nou pe harta europeană a patrimoniului am desluşit-o cu ajutorul directorului Direcţiei de Cultură Vâlcea, prof.dr. Florin Epure: „Biserica de lemn de pe malul stâng al Luncavăţului, la hotarul satului Urşi cu cel al Cuceştilor, este ctitorită în cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea“, ne-a detaliat specialistul.
Construcţia iniţială a fost sfinţită în 1757, iar în 1843 era prima dată renovată de către Nicolae Milcoveanu, când a fost pictat şi pridvorul. „El apare sub titulatura de «d[umnealui] d[omnul] praporgic Nicolae Milcoveanu», care arată gradul militar de sublocotenent şi de purtător de steag. Rolul lui la renovarea acestei biserici este subliniat în continuare atât de pisania de peste intrare, cât şi de pomelnicul aflat în altar, la proscomidie (n.r. – firida din peretele nordic al altarului). Aici este pictat pe perete un pomelnic sub forma unui sul deschis, în care apar foarte probabil chiar strămoşii ctitorului“, ne mai împărtăşeşte istoricul.
Potrivit acestuia, biserica a fost construită sub formă de navă, având un sistem structural realizat din bârne suprapuse din lemn de stejar. „Peste bârne s-a aplicat tencuiala amestecată cu câlţi de cânepă, pe care s-a realizat în crud fresca în ulei, în anul 1843. Pereţii sunt acoperiţi cu frescă atât la interior, cât si la exteriorul bisericii. Pictura are o valoare artistică şi culturală deosebită, conţinând unele reprezentări unice, şi constituie elementul cel mai valoros al bisericii“, mai spune Florin Epure.
„Pictura de deasupra uşii bisericii o înfăţişează pe Maica Domnului cu aripi şi cu sfântul acoperământ, un element extrem de rar întâlnit. O reprezentare similară mai este întâlnită doar la Mănăstirea Govora. Scena principală, în dreptul poliţei proscomidiei, este cea a lui Iisus–viţă-de-vie. La picioarele Domnului Iisus sunt semnaţi cei trei zugravi“, mai aflăm de la istoric.
O poveste despre oameni (sau sfinţi?)
Timp de 11 ani, vară de vară, voluntarii şi specialiştii au fost puternic susţinuţi de comunitatea locală, mişcată de nenumăratele încercări ale parohului Vasile Şerban de a salva biserica. „Proiectul nu ar fi fost posibil fără munca voluntară a comunităţii din Urşi, care a asigurat cazarea şi masa, accesul la energie electrică, forţa de muncă şi transportul“, afirmă reprezentanţii Pro Patrimonio.
Ulterior, fiul parohului, Valeriu Şerban, preot la rândul său, a continuat lucrarea tatălui: „Am avut o femeie, Maria Popescu, care timp de trei ani le-a făcut de mâncare. Apoi, într-un an, când o echipă din Maramureş s-a ocupat de fundaţie şi acoperiş, fiecare femeie din parohie a făcut de mâncare pentru aceştia. De locuit au stat şi la localnici, şi în unele case nelocuite. Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a oferit posibilitatea să trăim astfel de momente, dar şi tuturor celor care au făcut posibilă această restaurare“, mai spune preotul, care crede că oamenii s-au mobilizat datorită credinţei lor, dar şi prin puterea exemplului.
„Mama restaurării de la Urşi“
Mai sunt şi alte elemente interesante, legate strict de partea de restaurare, fiindcă mulţi dintre voluntari au venit în diferite etape. Una dintre aceste persoane este Ana Chiricuţă, care a pornit pe acest drum ca studentă. Apoi, şi-a făcut lucrarea de master pe tema Bisericii de lemn de la Urşi. A condus ulterior toată echipa de voluntari şi de restauratori care s-a ocupat de biserică.
„Ea e mama restaurării de la Urşi. Este şi un om foarte priceput. Acum este angajată la Institutul Naţional al Patrimoniului. În ultimele două-trei veri am avut înţelegere cu ei să-i dea vacanţă, ca să lucreze la noi la biserică“, arată Raluca Marţiş.
Preotul Valeriu Şerban mărturiseşte: „Dacă în primii ani m-am implicat mai mult pe şantier, odată cu venirea Anei nu a mai fost nevoie. Acum se consideră o fiică a satului, pentru că a ajuns să cunoască întreaga comunitate. Era de ajuns să sune: «Părinte, lăsaţi că rezolv eu, ştiu cum şi la cine să mă duc!»”.
Yumi, japoneza care s-a îndrăgostit iremediabil de România
Până în pandemie, Fundaţia Pro Patrimonio a mers pe sistemul fundaţiei englezeşti din care face parte, National Trust, de a derula pe timpul verii un proiect intitulat „Working holidays“. Pe un site internaţional, erau postate câteva obiective de patrimoniu la care oamenii din lumea întreagă puteau participa o săptămână sau două, cu muncă în folosul comunităţii. Cu această ocazie, străinii făceau cunoştinţă şi cu o altă cultură şi cu o altă civilizaţie. La Biserica Urşi au fost prezenţi astfel zeci de voluntari internaţionali din Anglia, Franţa şi chiar din Japonia.
„Yumi Nakajuma a fost sarea şi piperul proiectului. A venit în România în urmă cu cinci ani, şi atât de tare i-a plăcut, ea fiind şi un om cu o altfel de filosofie de viaţă, încât s-a conectat într-un alt fel la acest proiect. Aşa cum a mărturisit într-un interviu, aici a trăit senzaţia că strămoşii şi cei care au lucrat înainte la biserică îi transmit nişte lucruri. A fost extrem de fericită că poate să le continue opera“, aflăm de la specialista în comunicare despre un alt om care şi-a pus definitiv amprenta pe proiectul de la Urşi.
Yumi a vândut tot ce avea în Japonia şi s-a mutat în România. Iar acum a făcut cerere pentru a primi rezidenţă în ţara noastră. Lucrează tot în restaurare pe diverse proiecte cu Universitatea de Arte. A mărturisit că a aflat despre proiectul din România de la profesorul ei, care era fascinat de ce se întâmplă în ţara noastră. Astfel, japoneza Yumi a ajuns să se îndrăgostească de istoria noastră, de patrimoniu şi de picturile interioare din bisericile româneşti.
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
