O biserică din lemn, unicat din România, marea câştigătoare a premiilor europene pentru patrimoniu
0Biserica de lemn din satul Urşi, judeţul Vâlcea, România, proiect de conservare derulat de către Fundaţia Pro Patrimonio pe parcursul a peste 10 ani, este marele câştigător al anului 2021.
Joi, 23 septembrie 2021, în cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2021, reprezentanţi ai Comisiei Europene şi ai Europa Nostra, de la Veneţia, au anunţat cei patru laureaţi ai Marilor Premii şi câştigătorul Premiului Publicului.
Ales într-o primă etapă, în luna mai, din 18 ţări europene, printre cei 24 de laureaţi, proiectul de conservare al Bisericii de lemn din satul Urşi - Vâlcea a fost selectat de către conducerea Europa nostra, să primească unul dintre Marile Premii în valoare de 10.000 de euro. De asemenea, a fost selectat de publicul larg ca fiind cel mai apreciat proiect de patrimoniu din Europa, motiv pentru care a obţinut şi Premiul Publicului.
7000 de cetăţeni din întreaga Europă au votat online pentru Premiul Publicului prin intermediul site-ului Europa Nostra.
Câştigătorii celei mai înalte distincţii europene pentru conservarea patrimoniului - Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2021 au fost sărbătoriţi în cadrul unei ceremonii de rang înalt la Veneţia, la sediul Fundaţiei Giorgio Cini, la care au participat 220 de invitaţi, în cerc restrâns ca urmare a măsurilor de siguranţă împotriva răspândirii COVID-19, fiind urmărită în direct de lumea întreagă.
Ceremonia s-a aflat printre punctele culminante ale Summit-ului European pentru patrimoniu cultural 2021.
11 ani pentru salvarea unei biserici de lemn din Vâlcea - marea câştigătoare a premiilor europene pentru patrimoniu - conservare Foto propatrimonio org
Frumoasa biserică de lemn din secolul al XVIII-lea, din judeţul Vâlcea, a fost restaurată exemplar, cu materiale şi tehnici tradiţionale, într-o manieră colaborativă, pe parcursul a mai bine de un deceniu. Proiectul a facilitat schimbul de idei şi cunoştinţe între participanţi internaţionali, care au dorit să contribuie astfel la salvarea micuţei bijuterii arhitecturale care iese în evidenţă datorită frescelor sale unicat, pictate în tradiţia post-bizantină, cu influenţe occidentale având o valoare artistică remarcabilă.
„Acesta este rezultatul unei conservări interdisciplinare realizată exemplar la o biserică de lemn cu pictură murală aflată într-un cadru rural. Realizată din materiale provenite din proximitatea sitului, aceasta este de o deosebită valoare şi frumuseţe", a declarat juriul.
În 2009, biserica a fost inclusă de către Fundaţia Pro Patrimonio în programul "60 de biserici de lemn" din România, fiind astfel nominalizată ulterior în programul „7 Most Endangered 2014”.
Biserica de lemn din Urşi - Popeşti, judeţul Vâlcea, marea câştigătoare a premiilor europene pentru patrimoniu la categoria conservare Foto propatrimonio org
Ceilalţi laureaţi ai Marilor Premii 2021 sunt: FIBRANET – FIBRes in ANcient European Textiles, Fibre în Textile Europene Antice (Grecia/Danemarca), un proiect inovator de cercetare care oferă cunoştinţe noi despre degradarea fibrelor antice, informând practica de arheologie şi oferind informaţii cruciale pentru europeni într-un moment în care căutăm soluţii pentru a face faţă deşeurilor produse de industria modei şi a textilelor; Comitetul tehnic pentru Patrimoniu Cultural (Cipru), înfiinţat în 2008, sub egida Naţiunilor Unite, de liderii ciprioţi greci şi ciprioţi turci, comitetul a restaurat cu succes peste 70 de monumente şi a utilizat patrimonial cultural drept puternic instrument pentru reconciliere şi cooperare paşnică; şi Invenţia unei părţi vinovate, Trento (Italia), o expoziţie exemplară care arată relevanţa unui caz istoric de antisemitism pentru conversaţiile contemporane din jurul discriminării şi intoleranţei din Europa de azi, stimulând reflecţia critică asupra puterii propagandei şi ştirilor false.
Fiecare dintre laureaţii Marilor Premii va primi câte 10.000 de euro, pentru realizările excepţionale din domeniul patrimonial european.
„După o perioadă atât de lungă de distanţare fizică, a fost o bucurie imensă să ne întâlnim şi să sărbătorim câştigătorii Premiilor noastre în emblematicul complex monahal al Fundaţiei Giorgio Cini de pe insula San Giorgio Maggiore din Veneţia. Fiecare dintre câştigătorii noştri a demonstrat în mod convingător potenţialul patrimoniului nostru cultural comun de a contribui la construirea unei Europe mai reziliente, mai inclusive şi mai frumoase... Fie ca aceste premii să reprezinte un pas înainte în dezvoltarea succesului vostru şi să inspire profesioniştii din domeniul patrimoniului şi entuziaştii din Europa şi nu numai,” a declarat Hermann Parzinger, preşedinte executiv al Europa Nostra.
Vă mai recomandăm şi:
Bisericuţa de lemn din Urşi, Vâlcea, câştigătoarea unui premiu european pentru patrimoniu 2021 VIDEO