Miting ACL în centrul Râmnicului. Actorul Florin Zamfirescu se va alătura acţiunii ACL Vâlcea de susţinerea românilor din dispora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ACL Vâlcea organizează în această seară un miting de susţinere a românilor care trăiesc si muncesc in straintate, dar  care nu au putut vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale 2014. În scuarul Mircea cel Bătrân este aşteptat, semn de solidaritate cu diaspora, şi actorul Florin Zamfirescu. Tinerii ACL vor înălţa lampione în centrul oraşului.

Mitingul este programat pentru ora 19.00, în punctul zero al oraşului, La Ceas. Tineretul ACL Vâlcea se declară solidar cu românii din diaspora care nu şi-au putut exprima dreptul la vot în data de 2 noimebrie. Liberalii si democrat liberalii se vor strange in centrul Râmnicului chiar dacă nu au primit autorizaţie de la primărie pentru organizarea acestei acţiuni. 

„Împreună, în mod simbolic, le vom spune sutelor de mii de români din diaspora că nu sunt singuri, că aşa cum ei se simt batjocoriţi de un sistem corupt şi mincinos, şi noi trăim aceeaşi umilinţă, zi de zi. Pentru ei, pentru românii care trăiesc şi muncesc în New York, Londra, Bruxelles, Munchen, Paris sau Sidney, pentru toţi românii neştiuţi din toate oraşele lumii, vom înălţa lampioane către cer. Gânduri bune, care chiar dacă nu se văd, se simt. Gânduri luminoase, care chiar dacă nu vor zbura în toate oraşele lumii, vor ajunge cu siguranţă în inimile concetăţenilor noştri”, susţin cei doi co preşedinţi ai OT ACL, Alina Lupu şi George Popolan, într-un comunicat de presă.

În centrul oraşului este aşteptat în această seară, la acţiunea ACL, şi îndrăgitul actor vâlcean Florin Zamfirescu. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite