FOTO Sens giratoriu cu fonduri europene: opera a patru primari, refăcut pentru a treia oară. „S-a făcut un rahat de sens, cu TIR-ul spargi bordura“

0
0
Sensul giratoriu de pe bulevardul Dem Rădulescu la intersecţie cu DN 67 - şoseaua de centură din Râmnicu Vâlcea; Foto: Adevărul
Sensul giratoriu de pe bulevardul Dem Rădulescu la intersecţie cu DN 67 - şoseaua de centură din Râmnicu Vâlcea; Foto: Adevărul

După ce a fost proiectat şi construit greşit de două ori, pe fonduri europene, un sens giratoriu, de pe un drum naţional, DN 67, va fi refăcut pentru a treia oară, de această dată cu fonduri locale. Giraţia a făcut parte dintr-un proiect de 5 milioane de euro.

  GALERIE FOTO

Totul a început în urmă cu cinci ani când, la finalizarea unui proiect de 23 milioane de lei, fonduri europene, constructorul şi beneficiarul constatau cu stupoare că realizarea va fi întârziată din cauza unei greşeli de proiectare şi implicit de execuţie. Proiectul prevedea prelungirea unui bulevard din Râmnicu Vâlcea cu mai puţin de 1 kilometru. Deşi alţi doi kilometri au fost realizaţi înainte cu doar 18 milioane de lei.

Prelungirea bulevardului viza fluidizarea circulaţiei, prin eliminarea traficului greu din centrul oraşului, printr-un cartier mărginaş - Ostroveni, spre centura de sud a oraşului. Bulevardul în sine a fost conceput ca parte a unei proiect mai amplu care urmăreşte crearea unei noi traversări de la Sud la Nord a municipiului, proces care nu este finalizat nici la această oră, deşi se lucrează la el, pe hârtie şi în teren, de mai bine de 10 ani. 

Sensul giratoriu de racord dintre bulevard şi şoseaua de centură - un drum naţional, a fost construit dezaxat cu un metru!

Giratoriu dezaxat cu un metru, din cauza unui „defect de proiectare”

„Pare hilar, e adevărat, dar a dus la întârzierea proiectului şi implicit la finalizarea execuţiei lucrării”, recunoştea viceprimarul de la acea vreme, responsabil de proiect. Eduard Vârlan avea să mărturisească faptul  că este vorba despre un defect de proiectare care a dus la o muncă inutilă. 

În ciuda defectului de proiectare şi de execuţie, sensul giratoriu a fost dat în exploatare. Iar şoferii s-au luat cu mâinile de păr la propriu, în special cei cu maşini de tonaj greu: TIR-uri, camioane, autocare. Era o adevărată aventură să treci prin zonă.

Ceea ce nu au recunoscut autorităţile la vremea respectivă a fost faptul că nu constructorul a conştientizat „defectul” , ci conducătorii auto care provocau dese blocaje pentru că nu reuşeau să se încadreze corect. 

Proiect refăcut, sens giratoriu reconstruit

A urmat un nou proiect, alte măsurători şi o întârziere a lucrării. Şi alţi bani. Şi nimeni tras la răspundere, pe motiv că legislaţia nu prevede astfel de situaţii. Cel puţin aşa aveau să justifice chestiunea autorităţile de la vremea respectivă. Ba chiar au fost deranjate de faptul că presa a scris despre situaţie, motivând că pot pierde fondurile europene pentru o astfel de problemă.

Deşi refăcut, actualele autorităţi susţin că oricum este subdimensionat pentru traficul greu din zonă, mai ales că se doreşte mutarea sediului Vămii Râmnicu Vâlcea pe Platforma Industrială Sudică din vecinătate. Administraţia locală consideră că este nevoie de un sens lărgit în aşa fel încât TIR-urile să se poată încadra perfect.

De anul trecut se lucrează la al treilea proiect: „un dezastru pe bani europeni” 

Sensul giratoriu s-a dat spre reproiectare de anul trecut, fiind nevoie de avizul Agenţiei Regionale pentru Dezvoltare, pentru că tronsonul de bulevard a fost făcut pe fonduri europene. Şi orice modificare se face doar cu aprobare.

„Am scos la licitaţie sensul giratoriu din zona industrială. S-a făcut un rahat de sens, o pleaşcă mare în care nu poţi să treci cu TIR-ul, că spargi bordura. Dezastru, un dezastru pe bani europeni. Am făcut o nouă proiectare, alţi bani. Am scos la licitaţie şi execuţia noii vămi, pentru că pe viitor vrem să mutăm tot traficul greu pe acolo. A fost prost făcut încă de la început. Toate triunghiurile alea sunt încălcate de maşini. Se creează un blocaj total. Vom lărgi sensul, ne vom băga în toate direcţiile, în aşa fel încât să facem un sens generos. Ne interesează foarte mult ca TIR-urile să se poată încadra corect. În momentul de faţă, un autobuz care vine dinspre Piteşti şi vrea să facă viraj pe bulevardul Dem Rădulescu, calcă tot timpul triunghiul acela şi este permanent nămol acolo”, a mărturisit actualul primar, Mircia Gutău.

Pe lângă lărgirea sensului giratoriu, reconfigurarea insulelor separatoare, a iluminatului stradal şi a accesului spre zona industrială din vecinătate, se va prelungi şi pista de biciclete de pe bulevard, pe drumul naţional, în ambele direcţii. Una va duce până la baraj, pe digul Oltului.

Racord necesar în contextul mutării Vămii pe platforma industrială

„Intervenţia în scopul modificării racordurilor bulevardului Dem Rădulescu cu DN 67, în sensul lărgirii intersecţiei, este imperios necesară întrucât acestea nu asigură condiţiile tehnice necesare desfăşurării în condiţii optime de siguranţă şi confort a circulaţiei... Având în vedere că Biroul Vamal Râmnicu Vâlcea se va muta pe platforma industrială situată în imediata vecinătate, traficul auto de mare tonaj din zona giraţiei realizată prin proiect se va aglomera foarte mult”, se specifică, printre altele, în justificarea necesităţii proiectului. 

Proiectul pentru care a fost nevoie de patru primari pentru a fi realizat

Proiectul bulevardului şi implicit al sensului giratoriu a fost opera a nu mai puţin de patru primari. Gândit în perioada mandatului lui Mircia Gutău (2006 - 2010), contractul de finanţare a fost semnat în 2011, în mandatul lui Romeo Rădulescu, lucrările de execuţie au demarat pe timpul lui Emilian Frâncu şi a fost finalizat în perioada în care primar era Gigi Matei, care recunoştea la tăierea panglicii inaugurale: „Întâmplarea face ca noi să fim cei care astăzi tăiem panglica”.

Iar acum sensul giratoriu va fi refăcut pentru a treia oară chiar de către cel care l-a conceput iniţial.

La vremea respectivă nu era prima gafă a proiectanţilor. Spre exemplu, constructorii care lucrau la un pasaj suprateran, pe bulevardul Tudor Vladimirescu, au realizat că acesta nu era prevăzut cu trotuare. Şi nici în ziua de astăzi acestea nu există.

Râmnicu Vâlcea


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri