FOTO Încă un bebeluş din Vâlcea, în stare gravă la Bucureşti. De la roşu în gât la pneumonie severă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medeea Ilinescu, bebeluşul diagnosticat la Vâlcea cu roşu în gât şi apoi transferat la Bucureşti cu pneumonie severă, Foto: Adevărul
Medeea Ilinescu, bebeluşul diagnosticat la Vâlcea cu roşu în gât şi apoi transferat la Bucureşti cu pneumonie severă, Foto: Adevărul

În ziua în care Ayan Mutu, bebeluşul de numai 1 an şi o lună, era internat la Bucureşti în „moarte cerebrală de gradul III”, după ce cu o zi înainte a fost diagnosticat de medicii vâlceni cu laringită acută, la acelaşi Spital Judeţean de Urgenţă Vâlcea, un alt copil, Medeea Elena Ilinescu, de 1 an şi opt luni, a fost diagnosticat cu roşu în gât, pentru ca, apoi să ajungă de urgenţă la Bucureşti cu pneumonie severă.

GALERIE FOTO

În data de 3 ianuarie, în urma unei afecţiuni respiratorii, Medeea Ilinescu a fost dusă de mămică, Cristina Ilinescu, la un control medical, la un cabinet particular. Medicul i-a prescris tratament pentru roşu în gât. 

Cum a doua zi starea fetiţei s-a înrăutăţit, părinţii au mers cu copila la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea. Patru ore mai târziu, i s-a permis să facă tratamentul în ambulatoriu, cu o prescripţie medicală din partea medicului de gardă, care le-a cerut părinţilor să revină să o vadă şi în ziua următoare, povestesc părinţii. 

În data de 5 ianuarie, Medeea a ajuns cu părinţii din nou la medicul de gardă de la UPU care, după ce a consultat-o, a decis că poate pleca acasă să continue tratamentul. Doar că trei zile mai târziu, cum micuţa abia mai respira, părinţii s-au reîntors cu ea la UPU. Era în data de 8 ianuarie. Puşi să aştepte la coadă, părinţii s-au impacientat şi au solicitat să fie văzută imediat, Medea fiind într-o stare febrilă, temperatura ridicată fiind cea care i-a alertat pe adulţi. 

Abia atunci, pentru prima dată, susţin părinţii, i s-ar fi făcut investigaţii amănunţite, iar după radiografie i s-a pus diagnosticul de pneumonie severă şi s-a decis transferul ei la Bucureşti, la Spitalul Grigore Alexandrescu, unde i s-a instalat un tub de dren sub anestezie totală, pentru lichidul din plămâni. 

Părinţii susţin că prin acel tub de dren au văzut cum se scurge lichidul cu puroi. Medeea este şi în acest moment la Secţia Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Grigore Alexandrescu, în stare gravă, dar stabilă, după ce a fost operată.

Mama, Cristina Ilinescu, susţine că e convinsă că fiica ei a fost diagnosticată şi tratată de la bun început greşit. De asemenea, i s-a comunicat că pentru a o vindeca trebuie să rămână în spital la Bucureşti cu Medea cel puţin o lună.

După ce micuţa se va simţi mai bine şi va fi mutată de la ATI, mama este hotărâtă să depună plângere împotriva medicilor vâlceni pentru malpraxis. Bunicii bebeluşului s-au aflat printre cei care au protestat sâmbătă în faţa Spitalului Judeţean Vâlcea în spirit de solidaritate cu Ayan Mutu şi familia acestuia, dar şi pentru a trage un semnal de alarmă asupra neregulilor care, spun ei, s-ar petrece în spital.

Managerul Spitalului Judeţean Vâlcea, Dan Ponoran, ne-a declarat că va demara o anchetă imediat ce va primi o plângere din partea familiei.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite