Biblioteca lui Brâncoveanu, din singurul monument UNESCO al Olteniei, păzită de un medic de curte şi un spion renumit FOTO
0
Moştenirea domnitorului Constantin Brâncoveanu a fost una vastă. Despre o parte din ea însă se cunosc prea puţine. Este şi cazul Bibliotecii Mănăstirii Hurezi / Horezu.
Lăcaşul de cult din Vâlcea, astăzi singurul monument UNESCO din Oltenia, a reprezentat la vremea construcţiei sale o adevărată citadelă a culturii româneşti. Domnitorul Constantin Brâncoveanu a dăruit măreţei sale ctitorii, alături de odoare bisericeşti, numeroase cărţi, printre care renumita „Biblie de la Bucureşti” de la 1688.
„În 1708, domnitorul a înfiinţat la Horezu o vestită bibliotecă umanistă, unică în Europa de Sud-Est la începutul secolului al XVIII-lea. A rămas peste veacuri cunoscută sub denumirea de «Biblioteca lui Constantin Brâncoveanu»”, ne împărtăşeşte directorul Direcţiei de Cultură Vâlcea, prof. dr. Florin Epure.
GALERIE FOTO CU COLECŢIA BIBLIOTECII LUI BRÂNCOVEANU UNICĂ ÎN EUROPA DE SUD EST
Istoricul a vorbit pentru „Adevărul” despre incredibila moştenire culturală de la Horezu a lui Brâncoveanu, despre documentele şi lucrările care mai apoi aveau să fie împărţite între marile biblioteci ale ţării.
Cataloagele întocmite ulterior arată că Biblioteca Mănăstirii Hurezi găzduia mii de cărţi şi manuscrise, dintre care am aminti evangheliile cu scoarţe de aur şi argint, ori pe cele dăruite de Ţarul Petru cel Mare, „Ex libris” cu însemnele puterii domneşti, „Iliada şi Odiseea” lui Homer, ori „Tragediile lui Euripide”, sau „Însemnările zilnice” de pe operele lui Brâncoveanu.
De asemenea, specialistul a vorbit şi despre inscripţia greacă care a rămas intactă până în zilele noastre, de la intrarea în biblioteca mănăstirii, dar şi despre personaje faimoase ale vremurile care au fost „gardienii” acestei „comori istorice, culturale şi spirituale”: printre care un medic al curţii domneşti şi un celebru spion; dar şi ce a mai rămas astăzi din cea care urma să devină o „bibliotecă naţională”.
Mănăstirea Horezu - unicul monument UNESCO din Oltenia
Complexul monahal construit de domnitorul Constantin Brâncoveanu în secolul al XVII-lea, cea mai de seamă ctitorie domnească din acea perioadă, se află în Patrimoniul Mondial UNESCO din 1993. Mănăstirea Hurezi este considerată cea mai reprezentativă construcţie în stil brâncovenesc din întreaga ţară, având o serie de elemente unicat.
Mănăstirea Horezu - Vâlcea Foto CNIPT Vâlcea
Aici se află, spre exemplu, singura „frescă istorică şi genealogică” a două mari familii: Brâncoveanu şi Cantacuzino, după cum remarca într-o vizită la Horezu academicianul Răzvan Theodorescu, vorbind despre tablourile votive din biserica principală. Tablouri în care-i regăsim pe Constantin Brâncoveanu şi familia sa - soţia şi cei unsprezece copii, familia din partea tatălui - boierii Brâncoveni, dar şi a mamei - boierii Cantacuzini. Şi datorită acestor portrete murale, Mănăstirea Horezu este unică în ţară.
Interesant de amintit despre complexul monahal este faptul că a fost alcătuit din nu mai puţin de şase biserici, dar nu toate sunt ctitoriile lui Brâncoveanu, ci se datorează şi soţiei sale, unuia dintre fii etc.
„Foişorul lui Dionisie” reprezintă de asemenea o construcţie unică în cadrul mănăstirilor din România.
Mănăstirea a fost declarată monument istoric naţional după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Inscripţia greacă de la intrare în biblioteca mănăstirii
Locul care a adăpostit altădată „Biblioteca lui Brâncoveanu” a rămas şi astăzi la acelaşi nivel cu paraclisul şi odăile domneşti. „Se află pe latura sudică, la capătul opus al incintei, în încăperile de la etaj. Cuprindea (la vremea construcţiei sale - n.r.) printre altele, cronici bizantine şi, probabil, şi pe a lui Constantin Stolnicul Cantacuzino”, explică prof. dr. Florin Epure, directorul Direcţiei de Cultură Vâlcea.
Cărţile au fost depozitate într-o camera bolţită de lângă clopotniţă şi au fost pecetluite cu sigiliu domnesc. Printre ele, două purtau semnătura autografă a domnului, una fiind „Dicţionarul cel mare elinesc” al lui Vario Favonus, episcopul Mucariei.
Încăperile în care altădată era biblioteca domnească sunt într-una dintre casele egumeneşti, din incinta vastului şi somptuosului complex monahal care se întinde pe trei hectare. La intrare, deasupra uşii, s-a păstrat până astăzi inscripţia originală, scrisă cu litere greceşti negre şi roşii: „Biblioteca de hrană dorită sufletească, această casă a cărţilor, îmbie pre înţeleaptă îmbelşugare, în anul 1708”, menţiune care vorbeşte despre importanţa colecţiei de la Horezu.
Marele istoric Nicolae Iorga a fost cel care a descifrat inscripţia scrisă de către primul arhimandrit al mănăstirii - Ioan şi descoperită în 1907 şi a dezvăluit detalii neştiute despre componenţa bibliotecii.
Inscripţia de la intrarea în „Biserica lui Brâncoveanu” de la Mănăstirea Hurezi din Horezu - Vâlcea Foto Dacy Stoica
Despre „comoara” de la Horezu s-a păstrat o singură mărturie, datată din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, în 1727, în care se vorbeşte despre existenţa unei frumoase biblioteci - „eine schone bibliothek” - menţionată de cărturarul german C. F. Neickelio, după cum amintea istoricul şi bibliologul Corneliu Dima Drăgăn în „Biblioteci umaniste româneşti”, o lucrare apărută în 1974, la Editura Litera.
Tipărirea Bibliei de la Bucureşti
Puţini sunt cei care cunosc faptul că Brâncoveanu şi-a început domnia printr-un act de cultură extrem de important: tipărirea Bibliei de la Bucureşti – prima ediţie în limba română. În acele vremuri, aceasta reprezenta o operă de mari proporţii, motiv pentru care au fost necesare 10 luni doar pentru tipărire în sine. A doua ediţie s-a tipărit într-o singură lună.
Cărturari de pretutindeni au contribuit la realizarea acestei opere. Cu prilejul traducerii bibliei, s-a creat şi un fond lexicografic care cuprindea: ediţia tipărită la Veneţia în 1523 a „Lexiconului grec al lui Varinus Favorinus”; „Biblia Sacra Polyglotta” apărută între anii 1653 –1657 la Londra, în şase volume, a orientalistului Walton Bryan şi „Lexiconul heptaglotton”, al lui Edmund Castell - colaborator cu Bryan la editarea Bibliei poliglote.
„Marea majoritate a cărţilor acestei biblioteci, al căror fond valoros de lucrări a atras, în special în secolul al XIX-lea, numeroşi cercetători, au fost donate de voievodul muntean. Între autori figurau: Herodot, Hesiod, Euripide, Aristofan, Arhimede, Ana Comnena, Constantin Vtanasses şi alţii, ale căror lucrări se refereau la probleme de istorie, literatură, filozofie, drept ş.a”, ne mai împărtăşeşte istoricul vâlcean.
Nepreţuitele opere ale lui Brâncoveanu erau scrise în română, greacă, latină, slavonă, italiană, arabă şi georgiană.
„Biblioteca naţională” de la Hurezi - inegalabila colecţie
Ţinând cont de bogăţia de titluri, de vastitatea de domenii pe care colecţia o acoperea, dar şi de unicitatea multora dintre lucrări, se crede că domnitorul a intenţionat să realizeze în complexul monahal de la Horezu o bibliotecă naţională.
Printre argumente se aminteşte faptul că solicita lucrări tuturor celor cinci tipografii din Ţara Românească: Râmnic, Bucureşti, Snagov, Buzău şi Târgovişte, cum se procedează în zilele noastre cu „exemplarul de depozit legal”.
Colecţia cuprindea şi lucrări de istorie universală, de geografie, de chimie, de fizică, de pedagogie, un manual de studiu al limbii greceşti, cărţi cu conţinut lingvistic, filozofic şi ştiinţific, cărţi de rugăciuni şi altele.
În colecţia de la Horezu existau inclusiv scrieri teologice în greacă şi slavonă, tipărite la Veneţia, Liov, Kiev, Moscova sau Paris. Profesorul Mario Ruffini remarca diversitatea tematică a fondului de carte: „Domnitorul dovedeşte o largă cultură, deschidere spre valorile spiritualităţii umane“. Acest aspect i-a determinat pe specialişti să menţioneze profilul savant al bibliotecii, cu o pregnantă componentă teologică, alături de cea istoriografică, dar şi cu semnificaţie politică.
Cronici bizantine, calendare brâncoveneşti şi „ex-libris” cu pecetea domnească
Graţie preocupării faţă de viaţa împăraţilor bizantini, din rândul cărora îşi trăgea originea după mamă, doamna Stanca - fiica cea mare a postelnicului Constantin Cantacuzino, Brâncoveanu a achiziţionat seria aproape completă a monumentalelor ediţii greco-latine ale cronicilor bizantine, tipărite la Paris, pe cheltuiala regilor Franţei, în secolul al XVII-lea.
Cronicile constituiau, de asemenea, o valoroasă sursă de informaţii despre originea şi formarea poporului român, la fel ca şi „Istoria politică şi geografică a Ţării Româneşti din aşezarea ei cea mai veche până în 1774”, lucrarea Banului Mihai Cantacuzino, tipărită la Viena, în 1806.
Foto Dacy Stoica
Un fond compact din biblioteca de la Hurezu l-au reprezentat ediţiile bilingve, greco-latine, ale operelor marilor cărturari şi conducători spirituali ai Bisericii Ortodoxe Române. Bogat reprezentată era şi opera învăţatului grec Neofit Duca, profesor şi conducător al Academiei domneşti din Bucureşti.
Demne de remarcat erau şi publicaţiile de literatură antică, în ediţii nepreţuite: capodopera literaturii eline „Odiseea” lui Homer, într-o ediţie comentată de faimosul filolog Didymus, de la 1541, „Iliada” adusă de la Viena pentru a fi tradusă, „Tragediile” lui Euripide - 1551, „Comediile” lui Aristofan într-o ediţie veneţiană din 1542, opera istorică a lui Herodot, tipărită la Veneţia în limba greacă în 1502.
Şi literatura juridică bizantină este reprezentată prin „Novelele” împăraţilor Iustinian, Iustin, Leon şi „Edicetele” lui Iustinian, într-o ediţie rară, imprimată la Paris în 1568, în limba greacă, dar şi prin „Pravilele româneşti”.
Ştiinţele exacte erau prezente prin opera marelui savant al Antichităţii, Arhimede din Siracuza şi prin prima lucrare de algebră (din sec. IV- V) din istoria umanităţii, a celebrului matematician grec Diophantes Alexandrinul, tipărită la Paris în 1621.
De asemenea, colecţia cuprindea şi calendare pe anii 1693, 1694, 1695, 1699, 1701, 1703 şi 1707.
„Însemnările zilnice” de pe operele lui Brâncoveanu
„E de prisos a mai explica cum de se aflau aceste calendare la Hurezu, căci se ştie că acolo s-a dus tot ce a scăpat din jaful casei Brâncoveneşti, la căderea Domnului; printre altele şi Biblioteca prinţului în care se găseşte şi astăzi marea colecţie de autori bizantini tipărită sub Ludovic XIV de Du Cange şi cei mai mulţi părinţi ai Bisericii, în ediţii greco-latine”, remarca istoricul Alexandru Odobescu.
Pe filele acestora s-au descoperit însemnări autografe ale lui Constantin Brâncoveanu, în limbile română şi greacă, cu ştiri despre viaţa domnească, motiv pentru care au fost catalogate drept „însemnări zilnice“.
Un medic al curţii domneşti şi un spion, printre „gardieni”
Sarcina de bibliotecar în Ţara Românească a fost îndeplinită de secretarii personali ai domnitorilor. Printre „gardienii colecţiei” lui Constantin Brâncoveanu s-a aflat medicul curţii domneşti: Ioan Comnen, aşa cum avea să descopere mai târziu Nicolae Iorga şi să menţioneze în „Manuscripte din biblioteci străine relative la istoria românilor”, dar şi un spion. Nicolaus de Porta, veneţian născut în insula Chios, fost secretar al ambasadorului Olandei la Istanbul, suspectat că se ocupa de spionaj prin interceptarea şi descifrarea corespondenţei şi om de încredere al lui Constantin Cantacuzino, şeful Cancelariei diplomatice, s-a ocupat şi de Biblioteca Academiei Domneşti de la Sf. Sava.
Colecţia lui Brâncoveanu, împărţită între marile biblioteci ale ţării
După moartea domnitorului Constantin Brâncoveanu, în 1714, impresionanta colecţie de documente şi cărţi a mănăstirii a intrat într-un con de umbră. Mare parte din comoară a fost destul de târziu catalogată şi conservată corespunzător de mari istorici, precum: Alexandru Odobescu, Nicolae Iorga, Gheorghe Ioanid, Ion C. Gârleanu. Cea mai mare parte a intrat în colecţiile altor biblioteci: Biblioteca Naţională, Muzeul Naţional de Antichităţi, Biblioteca Sfântului Sinod şi Biblioteca Academiei Române.
Foto Dacy Stoica
O mare parte dintre cărţile şi manuscrisele domnitorului, din biblioteca de la Hurezi, au ajuns la Biblioteca Naţională încă din 1865, altele la Muzeul Naţional de Antichităţi – în două tranşe – în 1865 şi 1885, în Biblioteca Sfântului Sinod din Bucureşti, în 1877, dar şi la Biblioteca Academiei Române.
O parte dintre manuscrisele şi tipăriturile trecute în fondul Bibliotecii Centrale au fost preluate în 1901 de Biblioteca Academiei Române.
Inventarierea miilor de cărţi şi manuscrise
Potrivit prof. dr. Florin Epure, în două dintre cataloagele întocmite s-au menţionat 382 de volume: „Cele două cataloage au fost alcătuite în 1791 şi în 1804. Dintre volume, 115 erau scrise în limba română, 110 în limba greacă, 39 în slavonă şi tot aşa”.
Se mai ştie şi că în 1692, în colecţia domnitorului exista un „ex libris” cu însemnele puterii domneşti, cu ajutorul căruia, ulterior, s-a putut reconstitui parţial biblioteca. Pecetea se găseşte şi pe celebra Biblie de la 1688 - un exemplar care astăzi se află în colecţiile Bibliotecii Centrale Universitare Bucureşti, la Facultatea de Litere.
Cert este că de-a lungul timpului au existat mai multe inventarieri care conţin date diferite, fapt pentru care nu se cunoaşte cu exactitate totalitatea operelor, lucrărilor şi documentelor deţinute de „Biblioteca lui Brâncoveanu”.
Evanghelia cu scoarţe de aur, în Tezaurul României salvat din Rusia
Printre operele care au ajuns la Muzeul Naţional de Antichităţi se numără o Evanghelie grecească cu scoarţe de aur şi o alta cu scoarţe de argint poleit, dar şi o Evanghelie slavonească primită în dar de Brâncoveanu de la Ţarul Petru cel Mare. Evanghelia de aur, comandată special de Brâncoveanu pentru Mănăstirea Horezu, se numără printre puţinele comori din Tezaurul României care s-au întors acasă din Rusia.
Astăzi, din ceea ce a fost altădată o bibliotecă unică în Europa de Sud - Est au mai rămas la Horezu o infimă parte: 38 de manuscrise şi 393 cărţi tipărite. Specialiştii recunosc însă că dacă s-ar fi păstrat până în zilele noastre, în forma sa originală, „Biblioteca lui Brâncoveanu” ar fi rivalizat cu marile colecţii ale lumii.
Vă mai recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
