Trei orașe din România, în topul celor mai sigure din lume. Unul dintre ele depășește Zurich, Tokyo și Praga
0Trei municipii din România se află între cele mai sigure orașe de pe planetă, conform clasamentului „Safest Cities in the World 2024”. Cel mai bine clasat oraș românesc se situează pe locul 19, cu un scor de 94,36 puncte, depășind metropole renumite pentru ordine și disciplină, precum Zurich, Tokyo sau Praga.

Cluj-Napoca se află pe locul 19 în topul „Safest Cities in the World 2024”, clasament care analizează nivelul de siguranță al celor mai importante orașe de pe planetă. Cu un scor de 94,36 puncte, municipiul depășește orașe renumite pentru ordine și disciplină, precum Zurich, Tokyo sau Praga.
Clasamentul a fost realizat pe baza mai multor indicatori, printre care criminalitatea, calitatea vieții și infrastructura publică, iar rezultatul reconfirmă reputația Clujului ca centru universitar vibrant, oraș al festivalurilor și destinație preferată de tineri, scrie publicația clujenii. La vârful clasamentului se situează Abu Dhabi, iar la coada listei, pe locul 40, se află Riyadh.
România este reprezentată și prin Timișoara, aflată pe locul 33 cu 92,37 puncte, un oraș apreciat pentru atmosfera sa relaxată, investițiile recente și scena culturală diversă, care atrage studenți, companii din sectorul tech și vizitatori, scrie clujenii.

Potrivit sursei citate, imediat după se situează Brașov, pe locul 34, cu 92,28 puncte, cunoscut pentru centrul său istoric bine conservat și peisajul montan ce îl înconjoară, fiind o destinație de top pentru turiștii români și străini.

Clasările din topul „Safest Cities in the World 2024” confirmă evoluția orașelor românești, care în ultimii ani au câștigat vizibilitate internațională și recunoaștere pentru siguranță, calitatea vieții și atractivitatea culturală și economică.
























































