Misterul europenilor de care nimeni nu avea voie să se atingă. Cea mai enigmatică populație de pe continent, discriminată de peste un mileniu pentru o vină necunoscută
0Cea mai misterioasă populație de pe teritoriul Europei trăiește și astăzi undeva în sudul Franței, la granița cu Spania, în zona Munților Pirinei. Li se spune în multe feluri dar au rămas cunoscuți în istorie drept cagots. Au fost marginalizați de-a lungul unui mileniu întreg, fără să se știe de ce.
Popoarele Europei sunt poate cele mai cunoscute ca origini și ca proces de etnogeneză dintre toate populațiile globului. Mai puțin o populație cu adevărat misterioasă care trăiește și astăzi în comunități extrem de reduse în satele și orașele mici din sudul Franței. Li se spunea în multe feluri, dar au rămas cunoscuți drept Cagots. Nimeni nu știe ce origine au, de unde au venit și de ce au ajuns să fie marginalizați. Și într-adevăr acești cagots sunt o minoritate care au trăit de peste 1000 de ani la marginea societății, într-o discriminare continuă.
Au fost oamenii „de neatins” a Europei, de care restul populației fugea. Au avut o soartă asemănătoare sclavilor africani din Statele Unite, în perioada sclaviei. Mai puțin partea cu munca forțată. În rest erau obligați să trăiască la marginea localităților, doar în cartiere destinate lor. Nici măcar în biserici nu aveau voie să intre pe ușile principale, ci pe intrări lăturalnice, fără să se poată așeza alături de ceilalți. Ultimii urmași ai acestor cagots, nu știu nici măcar astăzi de ce strămoșii lor au fost marginalizați și care le este originea.
Oamenii din Pirinei condamnați să trăiască în ghetouri la marginea societății
Cu siguranță puțini au auzit de cagots. Nici nu este de mirare. Astăzi abia dacă mai există câteva comunități rarefiate. În plus, până la începutul secolului XX cagoții erau adevărați parii, oameni care trăiau la marginea societății. De ei nu avea voie să se atingă nimeni. Până și la biserici aveau o intrare separată și erau despărțiți de ceilalți enoriași printr-o funie, care le delimita zona de rugăciune în cadrul lăcașului de cult. Până și astăzi, pentru unele persoane în vârstă din zona Munților Pirinei cuvântul „cagot” are sens peiorativ.
Să-i spui unei persoane „cagot” este o insultă, desemnând un anume fel de țăran care inspiră neîncredere și dispreț. Acești cagots au trăit de-o parte și de alta a Pirineilor. Adică în sud-vestul Franței, în regiuni precum Aquitania sau Bearn. Unele comunități puteau fi întâlnite chiar mai la nord, în Bretagne. De cealaltă parte a Pirineilor, în Spania de nord, au trăit în zona Țării Bascilor. În Bearn li se spunea „cagot”, în Țara Bascilor erau numiți „agotak” iar în zona Finistere, pe țărmurile Spaniei, au primit numele de „caquou”. Au fost pentru prima dată menționați în izvoarele istorice, în Franța medievală, în secolul al XI-lea, fiind numiți cagots. Acești oameni, cu origine necunoscută, trăiau în orașele mici și în sate, dar la marginea societății. Aveau o reputație extrem de proastă, deși nu erau cunoscuți pentru infracțiuni sau alte activități anti-sociale. Din contră era societăți liniștite, retrase, care nu s-au opus niciodată marginalizării, acceptând cu demnitate repulsia majorității populației. Practic, trăiau în adevărat ghetouri.
Adică cartiere destinate doar lor. Se numeau „Cagotiers” în franceză. Din cauza „necurățeniei” lor, li se interzicea să atingă persoane care nu erau cagoți. Nimeni nu știe ce au făcut cagoții pentru a fi marginalizați, pentru a deveni paria societății. La momentul în care au fost menționați, în jurul anului 1000, erau deja o castă de „neatins”. Marie-Pierre Manet-Beauzac este o urmașă acestor cagoți și trăiește în Tarbes, în Pirineii francezi. Și-a dat seama că și în secolul XX exista o repulsie neînțeleasă și necunoscută privind această populație. „A vorbi despre Cagoți este încă un lucru rău în munți. Francezii sunt rușinați de ceea ce ne-au făcut, Cagoților le este rușine de ceea ce au fost. De aceea nimeni, în zilele noastre, nu va mărturisi că este de origine Cagot ”, mărturisea Marie-Pierre Manet-Beauzac pentru „Independent”.
Oamenii persecutați pentru o vină necunoscută
Cazul cagoților este unicat în istoria Europei. Deși vorbeau limba, împărtășeau cultura, religia și arătau aproape la fel ca populația majoritară, cagoții au avut o soartă cumplită. Dintr-un motiv și astăzi necunoscut erau considerați „necurați”, inferiori, un soi de animale de pripas. Repulsia față de ei ajunsese la un grad atât de înalt încât erau de neatins. Adică nimeni nu se apropia de cartierele lor iar interacțiunea era strict economică. Cagoții nu aveau voie să atingă populația majoritară.
Dacă o făceau erau uciși sau mutilați. Li se interzicea să atingă mâncarea în piețe, să pregătească sau să servească mâncare pentru consumul public, să mănânce cu persoane care nu erau cagoți, să se îmbăieze în băile publice și să folosească toaletele publice. Piețele erau rezervate în anumite zile, astfel încât cagoții să poată face cumpărături fără a intra în contact cu alte persoane.
„M-am întors, între biserică și zidul crenelat. Acolo este cimitirul, zidit cu ardezii mari, unde crucile și numele săpate cu un cui sunt șterse în ploaie, zăpadă și picioarele trecătorilor. O ușă, acum zidită, era ușa cagoților. Cagoții sau goitreux erau paria. Ușa lor era joasă, din câte putem judeca după linia vagă trasată de pietrele care o înconjoară”, scria Victor Hugo în cartea sa „Călătorie în Pirinei”, la jumătatea secolului al XIX lea. Până și vinul de Împărtășanie era servit separat cagoților folosind linguri mari și lungi de lemn. Li se interzicea chiar să-și îngroape morții în cimitire și necropole publice.
Cadoții erau adesea forțați să-și anunțe sosirea la intrarea în oraș, fie scuturând un clopot puternic, fie zornăind. De asemenea, erau forțați să poarte anumite haine ostentative și adesea să poarte un picior de gâscă în jurul gâtului; bazat pe mitul că aveau picioare palmate.
Cagoții erau obligați să lucreze doar în câteva domenii specifice, cum ar fi confecționarea frânghiilor, fabricarea butoaielor de vin și a sicrielor. Din punct de vedere economic și social unui cagot îi era imposibil să-și depășească statutul. Nu putea munci în alte domenii și nici nu se putea căsători cu alte persoane în afară de fete din comunitatea lor. Între secolele XI și XIX, cagoții au dus o viață de discriminare, ostracizare, insulte și sărăcie. Iar legea împotriva lor se aplica dur. La începutul secolului al XVIII-lea, un cagot din Landes a fost văzut colectând apă dintr-o fântână publică. A fost pedepsit prin tăierea mâinii și țintuirea ei pe ușa bisericii locale.
În 1741, un cagot din Moumour a fost descoperit cultivând un teren și, ca urmare, i s-au străpuns picioarele cu țepi de fier încins. Cagoții erau atât de urâți încât, atunci când Papa Leon al X-lea a emis o bulă papală prin care ordona ca aceștia să fie tratați ca ființe umane normale, bula a fost complet ignorată, chiar și de oficialii bisericii locale. Pentru a evita să mai fie pedepsiți, mutilați sau uciși, multe comunități de cagoți nici nu mai ieșeau din ghetourile de la marginea orașelor. În unele comunități erau obligați să poarte la gât un picior de gâscă. Nimeni nu știe însă de ce acest tratament inuman.
Originea cagoților de la științifico-fantastic și Biblie la cercetări istorice
Pentru a înțelege de ce această comunitate a fost atât de marginalizată, deși nu existau motive evidente, s-a pus problema originii cagoților. Aflarea originii lor ar fi oferit mai multe răspunsuri la unele întrebări. Primele informații despre originea cagoților sunt științifico-fantastice și legate de evenimentele biblice. De exemplu, diverse legende medievale spun că acești cagoți erau urmașii dulgherilor care au făcut crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos. Alții, tot în evul mediu, spunea că cagoții erau descedenții zidarilor care au realizat Templul lui Solomon dar au fost blestemați și izgoniți fiindcă au lucrat de mântuială.
O altă legendă medievală spaniolă spune că acești cagoți erau descendenți ai unui maestru sculptor din Pirinei pe nume Jacques, care a călătorit în vechiul Israel prin Tartessos, pentru a face statuile a doi prooroci pentru Templul lui Solomon. În timp ce se afla în Israel, a fost distras de o femeie. A greșit sculptura iar din această cauză descendenții săi au fost blestemați să sufere de lepră. Dincolo de aceste explicații mitologice, istoricii au căutat dovezi științifice privind originea cagoților. Una dintre teorii spune că cagoții și discriminarea lor era legată de lepră. Cagoții ar fi fost urmașii celor care au supraviețuit miraculoasei leprei. Sau ar fi avut o afecțiune dermatologică genetică care-i făcea pe ceilalți să creadă că sunt leproși. În Navarra se credea că acești cagoți erau descendenți ai leproșilor imigranți francezi în regiune.
Englezii au susținut că acești cagoți au făcut parte inițial din sânul unei comunități de leproși din cauza asemănărilor în tratamentul aplicat cagoților în biserici și a măsurilor luate pentru a permite leproșilor din Anglia și Scoția să frecventeze lăcașurile de cult. La rândul său, medievalistul Francisque Michel, autorul cărții „Rasele blestemate ale Franței și Spaniei” din 1847, spunea că numele de „cagot” și sinonimele sale provin din rădăcina indo-europeană „cac”, care înseamnă rău, grosolan sau chiar excremente. „Și-a păstrat sensul original, deoarece «cagot» însemna lepros sau, mai precis, un om bolnav, plin de ură și periculos”, preciza acesta. Guy de Chauliac a scris în secolul al XIV-lea, la fel și renumitul medic francez Ambroise Paré despre cagoți ca fiind leproși cu „fețe frumoase” și piele fără semne de lepră, descriindu-i drept „leproși albi”. Dermatologii de mai târziu cred că Paré descria leucoderma, fiind confundată cu lepra la cagoți și de aici și marginalizarea lor.
O altă teorie indică faptul că acești cagoți ar fi fost marginalizați fiindcă erau urmașii unor eretici din Franța numiți catari. Aceștia au fost persecutați pentru erezie în timpul cruciadei împotriva albigensilor. Cu toate acestea, așa cum mărturiseau și alți specialiști sau autori, cagoții nu se deosebeau de restul populației, mai ales fiindcă vorbeau aceeași limbă, chiar se adaptau dialectelor, aveau aceeași religie și arătau aproape la fel din punct de vedere fizic. În concluzie, discriminarea lor rămâne un mister.
Revoluția Franceză a salvat cagoții de discriminare
Deși încă din secolul al XVII, regele francez Ludovic al XIV lea ridica restricțiile puse cagoților și milita pentru integrarea lor totală în societate, abia în secolul al XIX lea măsura a fost pusă în practică, la nivelul populației. O schimbare de mentalitate substanțială a venit ca urmare a Revoluției Franceze.
Mulți cagoți au fost susținători înfocați ai Revoluției, deoarece erau cei mai oprimați de societatea și guvernul francez și, bineînțeles, nu mai aveau nimic de pierdut. În timpul Revoluției, cagoții au luat adesea cu asalt clădirile guvernamentale și oficiile de arhivă pentru a distruge documentele familiale și certificatele de naștere care îi identificau drept cagoți. În cele din urmă, împăratul francez Napoleon Bonaparte a abolit oficial orice discriminare legală și socială împotriva cagoților.
Se încarcă comentariile...
