VIDEO Protest la Spitalul Judeţean din Ploieşti. Asistentele, nemulţumite pentru că le-au scăzut salariile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asistentele medicale şi infirmierele din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti au protestat, luni, în curtea unităţii medicale. Principalele nemulţumiri ale cadrelor medii au fost scăderea salariilor şi anularea unor sporuri care le-a diminuat veniturile lunare odată cu intrarea în vigoare a legii salarizării.

Protestul de luni nu a afecta activitatea medicala din spital. 

Sindicatul Solidaritatea Sanitară Prahova a decis să organizeze luni un protest în curtea celui mai mare spitalul din judeţ odată cu colegii lor din întreaga ţară. 

Protestul a fost unul paşnic, dar gălăgios pentru că asistentele medicale au venit ”înarmate” cu vuvuzel. Sindicaliştii au cerut demisia vinovaţilor care au făcut ca veniturile cadrelor medii din spital să se diminueze faţă de anul trecut. 

La protest au participat membrii de sindicat care se aflau în timpul liber. Colegii lor care se aflau în timpul programului de lucru au facut greva japoneza timp de două ore si au purtat banderole pe care scria "greva".

Protest la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite