Victorie la scor de neprezentare pentru Petrolul în meciul cu Viitorul Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Două goluri pentru Albin în meciul cu Viitorul. FOTO Răzvan Păsărică
Două goluri pentru Albin în meciul cu Viitorul. FOTO Răzvan Păsărică

Petrolul a reuşit cea de-a doua victorie la scor de neprezentare din actuala stagiune (3-0), dar succesul cu Viitorul Constanţa s-a conturat abia după pauză, graţie unei reprize excelente făcute de elevii lui Cosmin Contra şi a golurilor marcate de Albin (2) şi Younes.

După Săgeata Năvodari a venit şi rândul Viitorului Constanţa să plece învinsă la scor de forfait de pe „Ilie Oană”, însă disperarea oaspeţilor de a ieşi din zona minată a clasamentului i-a făcut să aibă o primă repriză peste aşteptări. După momentele de tatonare, Boudjemaa a şutat puternic în minutul 9, însă Balauru a fost la post, respingând în corner. Avea să fie singura ocazie importantă a galben-albaştrilor în prima parte a jocului, timp în care Viitorul a avut şansa golului în trei rânduri prin Bălută (min. 28, reluare spectaculoasă din întoarcere), Benzar (min. 30, şut puternic de la 30 de metri) şi Puţanu (min. 32, lovitură de cap), la ultimele două ocazii doar reflexele lui Pecanha făcând ca tabela să rămână intactă.

Repriza secundă i-a găsit pe „lupi” mult mai determinaţi în jumătatea adversă, în timp ce oaspeţii au fost forţaţi să facă pasul înapoi, iar acest lucru avea să-i coste. Minutul 62 a adus deschiderea scorului, Albin reuşind să execute impecabil o lovitură liberă directă de la 20 de metri, balonul lovind stâlpul din stânga porţii constănţene înainte de a intra în plasă. Uruguayanul a reuşit dubla 10 minute mai târziu, când a reluat din plojon cu capul, în colţul lung, centrarea excelentă venită de la Fernandez, protagonistul unei curse solitare pe banda stângă. Cosmin Contra a mutat în continuare inspirat, iar nou-introdusul Younes a reluat în plasă pasa vitezistului Fernandez, conturând o victorie meritată.

În urma acestui succes, Petrolul ocupă locul 3 în clasament, cu 30 de puncte, şi aşteaptă cu optimism derby-ul cu Steaua, programat duminică, de la ora 21.00, în Ghencea.

„Am avut o jumătate de meci slabă, însă ne-am revenit după pauză şi am marcat trei goluri. Viitorul m-a surprins prin modul în care a abordat jocul, ne-a citit bine, dar în cele din urmă am reuşit să ne impunem. Am suferit, dar până la urmă am câştigat şi asta e cel mai important. Avem la dispoziţie o săptămână să pregătim meciul cu Steaua şi mergem încrezători la Bucureşti”, a spus Cosmin Contra despre meciul de luni seară. (fcpetrolul.ro)

Mai puteţi citi

Contra le-a trasat elevilor săi sarcini ambiţioase pentru derby-ul cu Steaua: „Vrem să relansăm campionatul!“

VIDEO Juan Albin, două goluri, unul dintr-o lovitură liberă fabuloasă, în Petrolul - Viitorul 3-0. Avertismenul lui Contra, legat de Mutu

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite