Un tâlhar din Prahova a lăsat o bătrână fără 600 de lei și un telefon mobil. Dacă îl vedeți, sunați la 112

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polițiștii cercetează cazul unei femei în vârstă de 80 de ani din Ploiești care a fost victima unei infracţiuni de furt. Metoda tâlharului este cel puțin originală.

O echipă operativă care a stabilit că în timp ce se afla pe stradă, partea vătămată, în vârstă de 80 de ani, a fost acostată de către un bărbat sub pretxtul că este o cunoştinţă a fiului ei, plecat din localitate.

Suspectul i-a spus că trebuie să-i înmâneze o sumă de bani trimisă de acesta, motiv pentru care s-au deplasat la domiciliu părţii vătămate.

Sub pretextul că banii trebuie ridicaţi de la o unitate banccară suspectul i-a solicitat suma de 600 lei pentru a achita taxele aferente. După plecarea lui, partea vătămată a constatat că din casă îi lipsea şi telefon mobil.

Poliţiştii desfăşoară în acest moment activităţi de căutare a suspectului, în vederea depistării lui şi luării măsurilor legale faţă de acesta.

Semnalmentele suspectului :

1.70 - 1.80 m înălţime;

aproximativ 45-50 de ani ;

ten închis, faţă rotundă, păr negru ondulat ;

constituţie robustă.

La momentul comiterii faptei, suspectul purta un costum din stofă de culoare gri.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

image
Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite