Tânărul care şi-a înjunghiat fosta profesoară de matematică a fost condamnat la 11 ani de închisoare
0Alexandru Niţescu, tânărul care şi-a atacat cu un cuţit fosta profesoară de matematică a fost condamnat la 11 ani şi două luni de închisoare, fiind găsit vinovat pentru tentativă de omor.
Tribunalul Prahova s-a pronunţat, vineri 21 ianuarie, pe fondul cauzei după nu mai puţin de şapte amânări. Sentinţa nu este definitivă.
Niţescu se află de la data săvârşirii faptei în arest preventiv.
Judecata pe fondul cauzei s-a finalizat în data de 13 octombrie 2021, dar de atunci, instanţa a avut nu mai puţin de şapte termene în care a anunţat de fiecare dată că amână pronunţarea.
La termenul din 13 ianuarie, al şaptelea, instanţa a amânat din nou finalizarea dosarului pentru data de 21 ianuarie 202.
Alexandru Niţescu, astăzi în vârstă de 25 de ani, a fost trimis în judecată de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova în data de 20 iunie 2019, fiind acuzat de tentativă de omor.
Tânărul, fost elev al liceului „Spiru Haret” din Ploieşti, şi-a înjunghiat fosta profesoară de matematică în abdomen, iar agresiunea s-a petrecut chiar pe holul şcolii, în faţa cancelariei.
După ce şi-a înjunghiat profesoara, Niţescu a fost prins de un echipaj de jandarmi, alertat de paznicul liceului. Asupra sa au fost găsite mai multe arme albe, topoare, ciocane, dar şi o sticlă în care se afla alcool.
Tânărul a fost arestat preventiv în data de 30 ianuarie 2019, imediat după comiterea faptei, şi de atunci se află în spatele gratiilor.
Mihai Alexandru Niţescu nu este pentru prima dată când se prezintă în faţa unui complet de judecată. În anul 2017 a mai fost judecat pentru ameninţare şi port ilegal de armă albă. El a fost condamnat în iunie 2017 la opt luni de închisoare cu suspendare.
Pedeapsa a fost atât de mică pentru că în timpul procesului, Adrian Robert Stănescu, colegul de şcoală ameninţat cu cuţitul de Niţescu, şi-a retras plângerea. Aşadar, în faţa judecătorilor, Niţescu a rămas doar cu un cap de acuzare, respectiv portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, pentru care pedeapsa nu este mare.
După tentativa de omor, la Liceul „Spiru Haret” a avut loc o anchetă internă, iar Andreea Alexe, profesoara înjunghiată, a fost găsită vinovată de către conducerea unităţii de învăţământ. Conducerea şcolii, în concluziile anchetei, susţine că Andreea Alexe nu avea ce să caute în cancelarie la ora 12.50 când a fost chemată de către fostul său elev şi ulterior înjunghiată. Fiind profesor de serviciu în acea zi, profesoara ar fi trebuit să se afle la poarta liceului pentru a supraveghea intrarea, respectiv ieşirea elevilor din şcoală.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Tribunalul Prahova a amânat de şapte ori sentinţa în dosarul profesoarei înjunghiate de un fost elev
Crimă îngrozitoare în nordul ţării. Un bărbat de 63 de ani a fost bătut şi aruncat în fântână