„Premiera“, ultimul cinematograf de stat din Ploieşti, a fost închis
0La trei ani după finalizarea lucrărilor de renovare şi reamenajare, singurul cinematograf din Ploieşti din reţeaua naţională de film, „Premiera“, a fost închis.
Conducerea RADEF a hotărât să preia de la Ploieşti toată aparatura necesară difuzării filmelor, inclusiv ecranul. Pentru transportul acesteia în Capitală a venit, special, la Ploieşti, Marcel Negruţi, director economic la RADEF, scrie ziarulprahova.ro.
„Motivul pentru care s-a decis transferul aparaturii de la Ploieşti la Bucureşti a fost acela că au existat numeroase solicitări din partea unor regizori români ca aceştia să beneficieze de un proiector performant (n.n. evaluat la aproape 50.000 de euro), inclusiv în vederea prezentării unor spectacole de gală, la Cinema Patria din Capitală, care este cea mai mare sală de acest gen din ţară. Transferul s-a făcut de la cinematograful din Ploieşti pentru că s-a constatat că aparatura digitală de care dispune acesta este mult prea puternică în comparaţie cu capacitatea sălii care există aici. Proiectorul nou, care va fi procurat din străinătate, urmează să vină la Ploieşti peste câteva zile, nu pot preciza exact când anume. Dar, cinematograful de la Ploieşti nu va fi închis. Nu are nimeni acest interes. Altfel, de ce s-ar mai fi investit bani, din fonduri proprii, pentru modernizarea lui?”, a declarat reprezentantul RADEF pentru sursa citată.
Decizia luată de la centru i-a bulversat pe salariaţii cinematografului, şase la număr, care se tem că vor rămâne fără locurile de muncă.
Fostul Cinema Patria din centrul oraşului, redenumit „Premiera“, a fost modernizat în vara anului 2011, dând posibilitatea spectatorilor să vadă inclusive filme 3D.
Vă mai recomandăm
Noul film regizat de Nae Caranfil, „Closer to the Moon”, de vineri în cinematografe
VIDEO „Hoţul de cărţi“: roman şi film despre Germania nazistă