PNL Prahova are un nou coordonator după arestarea lui Mircea Roşca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul Ion Luchian a devenit coordonatorul PNL Prahova după arestarea deputatului Mircea Roşca, preşedintele organizaţiei judeţene liberale

Arestarea preventivă a deputatului Mircea Roşca, pentru infracţiuni de corupţie, a lăsat PNL Prahova fără preşedinte. Situaţia reprezentării a fost stabilită într-o şedinţă a Biroului Permanent Teritorial (BPT), care s-a desfăşurat zilele trecute.

Astfel, conform statutului PNL, vicepreşedintele PNL Prahova, senatorul Ion Luchian a fost delegat să preia atribuţiile de coordonare a activităţii filialei PNL Prahova, pe perioada lipsei preşedintelui Mircea Rosca. Funcţia de preşedinte nu este, însă, vacantă.

Membrii BPT au adoptat şi o altă hotărâre, votată cu unanimitate de voturi, având menirea să reglementeze situaţia celor care au părăsit PNL, cu scopul de a face parte din altă formaţiune politică.

image

Ion Luchian este noul coordonator al PNL Prahova. FOTO cdep.ro

Membrii BPT au decis ca niciunul dintre cei care au părăsit partidul, în intervalul de timp cuprins între alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale, să nu fie reprimit în partid, „aceştia desfăşurând o campanie susţinută de denigrare la adresa PNL şi a preşedintelui Klaus Iohannis“, după cum au precizat reprezentanţii PNL Prahova.

Mai mulţi senatori şi deputaţi de Prahova au trecut de la PNL la PLR, după alegerile europarlamentare, printre care Nicolae Alexandri, Graţiela Gavrilescu sau Sorin Teju.

Mai puteţi citi

Deputatul PNL de Prahova Mircea Roşca a fost arestat preventiv

Parlamentarii au votat pentru arestarea preventivă a deputatului Mircea Roşca
 

Ploieşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite